Vizită pastorală în parohia Valea Mare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vizită pastorală în parohia Valea Mare

[2008-02-26]
Credincioșii din Parohia Valea Mare au trăit bucuria de a-i avea în mijlocul lor pe PS Petru Gherghel, pe pr. Lucian Păuleț, cancelar episcopal, și pe pr. Isidor Mocanu, poenitentiarus magnus, în zilele de 23 și 24 februarie 2008, veniți pentru vizita canonică, aflăm de pe situl www.ercis.ro. Membrii comunității din Valea Mare, în frunte cu părintele paroh, Cazimir Biur, și părintele vicar, Florin-Petru Sescu, s-au adunat la porțile Bisericii pentru a-l întâmpina pe păstorul Diecezei cu pâine și sare.
PS Petru Gherghel, în dorința de a fi aproape de credincioși, de a cunoaște realitatea satului, a organizat mai multe întâlniri: cu tinerii din Acțiunea Catolică, sâmbătă seara, la ședința săptămânală de după Sfânta Liturghie; cu copiii, la Sfânta Liturghie de la ora 8, de duminică d imineață; cu credincioșii adulți ai comunității, la Sfânta Liturghie de la ora 11; cu membrii comitetului parohial, la ora 13; iar cu tinerii: la Sfânta Liturghie de la ora 17. Programul spiritual, în afara Sfintelor Liturghii, a cuprins: rugăciunea sfântului Rozariu împreună cu comunitatea, sâmbătă seara; devoțiunea Căii Crucii, condusă de PS Petru, care a stat mult timp și în scaunul de spovadă.
Printre momentele importante se numără și vizita pe care Episcopul de Iași a făcut-o la mănăstirea surorilor franciscane și la mormântul Episcopului Ioan Duma, care se află în cimitirul satului. Aici s-a rugat pentru toți preoții răposați originari din Valea Mare, sau care au lucrat aici. Apa vie, care a fost tema principală a Duminicii a III-a din Postul Mare, PS Petru a prezentat-o ca fiind Cristos. Avem nevoie de prezența lui Dumnezeu și de harurile sale. Tinerilor l-a dat ca exemplu și model pe Sfântul Apostol Ioan, cel mai tânăr și cel mai iubit dintre ucenici, cel căruia nu i-a fost teamă să-l urmeze pe Cristos pe drumul crucii, să-i fie alături lui și Maicii sale Preasfinte.
PS Petru Gherghel a încheiat folosindu-se de cuvintele Sfântului Părinte Benedict al XIV-lea: 'Să ne deschidem iubirii lui Dumnezeu, el nu ne ia nimic, dar ne dă totul'. Cu ocazia celor 30 de ani de la numirea PS Petru Gherghel în fruntea Diecezei de Iași, comunitatea, animată de către părintele Florin-Petru Sescu și de către surorile franciscane, a pregătit un mic spectacol, oferindu-i cu această ocazie Episcopului și un cadou special, o cârjă episcopală - semnul bunului păstor.
(Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 885, Ultimul acces: 2026-07-31 13:00:17