Creştinismul şi marginalizarea femeii

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Creştinismul şi marginalizarea femeii

[2008-03-18]

Luna martie este una de celebrare a femeii. O valoare importantă a societăţii moderne este egalitatea între sexe. Dar n-a fost mereu aşa. Femeia mai este încă marginalizată. Religia a jucat un rol important în acest fenomen. Descoperiţi originea inegalităţii dintre femei şi bărbaţi.

Pe parcursul ultimelor decenii, ne-am obişnuit să spunem că femeile s-au emancipat. Că se îndreaptă rapid către un statut de egalitate cu bărbaţii. Este un deziderat de care sunt mai aproape în special societăţile avansate din Occident. Însăşi existenţa lui trădează însă o inechitate profundă, care a străbătut evoluţia umanităţii încă din zorii civilizaţiei şi până în prezent. Astăzi, efectele acestei inferiorităţi se văd pretutindeni. Preoţii le specifică tinerilor căsătoriţi, la cununie, că „bărbatul trebuie să fie cap femeii“, iar femeia trebuie să-l asculte în toate.

Creştinismul, şansa ratată
Există meserii în care reprezentantele sexului frumos pătrund foarte greu sau chiar deloc. Însuşi nivelul de salarizare este diferit între bărbaţi şi femei, acestea din urmă fiind, în majoritatea cazurilor, defavorizate, chiar dacă practică aceeaşi muncă. Cea mai rea dintre toate este însă mentalitatea. Judecata cu două măsuri. Lucrurile pe care societatea le acceptă cu nonşalanţă în cazul bărbaţilor şi le condamnă aspru când vine vorba de femei. Acest mod de a gândi are rădăcini teribil de adânci, vine din neantul istoriei, continuă să fie susţinut de instituţii importante şi, tocmai de aceea, e foarte greu de combătut.

Pentru femei, „jumătatea mai numeroasă“ a umanităţii, creştinismul a reprezentat, în urmă cu două milenii, o şansă nesperată de a evada din condiţia subalternă ce le fusese rezervată de civilizaţia antică. Iisus Hristos a propovăduit egalitatea oamenilor, indiferent de culoare, avere sau sex. Mai mult, există oameni de ştiinţă şi teologi care susţin, cu argumente, că Iisus i-a rezervat Mariei Magdalena un rol special, acordând astfel, implicit, femeilor o importanţă aparte în religia creştină ce sta să se nască.

Această şansă de emancipare a sexului frumos despre care vorbeam mai sus a fost refuzată de cei care ar fi trebuit să pună în practică învăţăturile lui Iisus Hristos: apostolii şi, apoi, discipolii lor. Paradoxal, lucrurile au evoluat, în cele din urmă, exact în sens contrar, conducătorii creştinismului timpuriu impunând acestei importante religii o direcţie care, ulterior, a slujit ca justificare pentru inechităţi, abuzuri şi chiar cruzimi strigătoare la cer. Ideile însămânţate de clerici în mintea credincioşilor acum aproape două milenii s-au dovedit, pe termen lung, pe cât de nocive, pe atât de greu de eliminat.

Legile care afirmă supremaţia bărbaţilor făcute de Părinţii Bisericii se mai regăsesc şi astăzi în discursul preoţimii. Din acest punct de vedere, se poate spune că, înainte de a se război cu păgânii şi păcatele, Biserica Creştină s-a răfuit cu femeile, în cea mai lungă şi înverşunată dintre Cruciade. Problema fundamentală a condiţiei inferioare avute de femei în Evul Mediu - şi, de aici, chiar situaţia dezavantajoasă în care se află adesea şi astăzi - provine atât din tradiţia antică (greacă şi romană), cât şi din primele secole de după Hristos, puternic marcate de tradiţia iudeo-creştină.

Dublul standard
În Evul Mediu (mai ales timpuriu), când educaţia şi cultura au cunoscut în Europa o scădere dramatică faţă de perioada antichităţii, cei care cunoşteau carte erau, în principal, clericii. De aici, reprezentarea socială asociată condiţiei feminine este un produs masculin. Pe parcursul Evului Mediu, această presiune psihologică a făcut ca normele discriminatorii să fie însuşite şi asumate inclusiv de femei, care au ajuns să le considere fireşti.

Femeile sunt, în societăţile tradiţionale (la noi, acest lucru este cât se poate de pregnant în zona rurală), şi în ziua de astăzi cei mai aprigi paznici ai acestui dublu standard în materie de moralitate (o analiză excelentă a fost făcută de Keith Thomas în „Journal of the History of Ideas“, din 1959). E vorba despre judecarea diferită a moralităţii sexuale a bărbaţilor şi femeilor.

Dacă, pentru o femeie, adulterul reprezintă o crimă aspru pedepsită de legi şi de opinia publică, în schimb pentru bărbaţi astfel de lucruri reprezintă chiar o sursă de mândrie, o dovadă de virilitate. În lumea satului românesc, astfel de atitudini sunt legi nescrise şi în zilele noastre, conduita femeilor fiind judecată cel mai aspru tot de femei (gura satului).

Povestea Genezei, pusă în slujba preoţimii
Civilizaţia iudeo-creştină şi-a sprijinit atitudinea misogină faţă de femeie pe argumente teologice, considerate (deci) imposibil de atacat. Aici, clerul a recurs la o înşelătorie prin omisiune. În Geneza din Biblie există două poveşti distincte despre crearea oamenilor: în Cartea Întâi se spune că bărbatul şi femeia au fost creaţi în acelaşi timp, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (această variantă a fost trecută sub tăcere).

Preoţimea a preferat versiunea din Cartea a Doua, în care se spune că femeia a fost creată din coasta bărbatului, cu singurul rost de a reprezenta un ajutor pentru acesta. Inferiorităţii subînţelese de aici i s-a adăugat şi responsabilitatea pentru păcatul originar. Urmând afirmaţiile Părinţilor Bisericii, clericii din Evul Mediu au susţinut că femeia poartă întreaga răspundere pentru încălcarea interdicţiei de a mânca din Pomul Cunoaşterii (Ambrozie al Milanului susţinea că Eva l-a făcut pe Adam să cadă în păcat, şi nu invers).

Totul a slujit intereselor preoţilor (care urmăreau îndepărtarea femeilor din conducerea Bisericii) şi privării sexului feminin de drepturi, punerea sub tutelă masculină şi limitarea sa la sfera privată, cu excluderea rolurilor publice.

INFERIORITATE

Medicii au asociat slăbiciunea fizică a femeii cu una intelectuală
Toate normele morale - valabile chiar şi în zilele noastre, după aproape un mileniu şi jumătate - de la începutul Evului Mediu au plecat de la o premisă apriorică: femeile erau considerate drept fiinţe inferioare, tratate ca atare.
Definirea acestei condiţii degradante (persoanele de sex feminin erau private de drepturi, considerate incapabile de raţiune) a fost opera Părinţilor Bisericii (apologeţi creştini, apărători ai autorităţii Bisericii şi cei care au dezvoltat doctrina creştină), în primele secole ale creştinismului.
Această poziţie inferioară a femeii stabilită de reprezentanţii Bisericii a fost consolidată, în acele vremuri, şi de partea laică a societăţii: medicii găseau justificări fiziologice, iar filosofii - argumente de ordin ideologic. Medicii credeau că alcătuirea corpului femeii - mai slabă din punct de vedere fizic - înseamnă şi o inferioritate intelectuală.
Se considera că femeia nu e decât un bărbat ratat, care încă din timpul gestaţiei nu reuşise să dobândească o complexitate satisfăcătoare, în principal (se credea) din cauza lipsei de căldură. Aceasta fusese, în antichitate, concepţia lui Aristotel, dar şi a lui Galenus, fiind preluată cu bucurie de preoţi în Evul Mediu şi folosită ca argument până în secolele XVIIIXIX.

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 824, Ultimul acces: 2026-08-05 22:22:34

Timp total: 0.03s...

[]:1