Vaticanul insistă: învățătura catolică privindu-i pe evrei este aceeași[2008-04-09]Vaticanul a dat o declarație în care subliniază că modificarea rugăciunii tradiționale din Vinerea Mare, pentru evrei, nu trebuie văzută ca o schimbare în învățătura catolică despre rolul poporului evreu. Declarația de patru paragrafe a Secretariatului de Stat, datată pe 4 aprilie, răspunde protestelor unor lideri evrei apărute după ce Papa Benedict al XVI-lea a aprobat revizuirea rugăciunii din Misalul Roman din 1962. Deși s-a eliminat referința la 'orbirea' evreilor, textul în limba latină păstrează rugăciunea pentru convertirea lor.Unii lideri evrei și-au exprimat îngrijorarea că rugăciunea modificată ar putea fi văzută ca o justificare pentru noi eforturi de convertire a poporului iudeu la creștinism. Aceste eforturi ar contrazice politica adoptată de Biserică după Conciliul Vatican II, ma i exact de declarația Nostra Aetate ce a stabilit baza unei noi prietenii între catolici și evrei. Documentul de săptămâna trecută subliniază că revizuirea rugăciunii din Vinerea Mare 'nu intenționează în nici un caz să indice o schimbare în învățătura Bisericii Catolice privitor la evrei'. Declarația respinge 'orice atitudine de sfidare sau discriminare a evreilor, repudiind ferm orice tip de antisemitism'. Se mai subliniază speranța Bisericii că 'stima dintre evrei și creștini va continua să crească'. Rabinul David Rosen, un lider implicat activ în discuțiile cu oficialii Vaticanului, se aștepta ca declarația să afirme 'opoziția totală a Bisericii față de prozelitism'. În fapt textul Vaticanului nu abordează direct problema convertirii. Cardinalul Walter Kasper, care conduce comisia vaticană pentru dialogul cu evreii, afirma în martie că liderii evrei sunt în special sensibili la apelul la convertirea lor, percepându-l ca 'o amenințare la însăși existența l o r'. El susținea atunci că rugăciunea pentru convertirea evreilor trebuie înțeleasă ca referindu-se la sfârșitul veacurilor, când întreaga omenire va ajunge la cunoașterea lui Isus ca Domn. Înțelegând îngrijorarea liderilor evrei, Cardinalul explica atunci că Vaticanul nu are vreun plan de convertire a evreilor, subliniind în același timp că rugăciunea modificată e în deplină conformitate cu doctrina neschimbată a Bisericii. 'Sfântul Părinte (prin modificarea aprobată) dorește să spună: Da, Isus Cristos este mântuitorul tuturor oamenilor - inclusiv al evreilor.' Congresul Evreiesc American a primit bine declarația Vaticanului, subliniind că este în linia documentului Nostra Aetate. Declarația, a afirmat Rabinul Rosen, 'este în conformitate cu declarațiile anterioare ale Bisericii de repudiere a oricăror încercări de prozelitism între evrei, ca incompatibile cu stima adevărată și cu solidaritatea cu poporul evreu'. Un factor cheie în dezbaterea privind rugăciun e a Vinerii Mari este diferența în înțelegerea catolică și respectiv iudaică a termenului evanghelizare. Pentru liderii evrei, acesta este înțeles ca presupunând un efort agresiv de convingere a evreilor să își schimbe credința. Catolicii în schimb consideră că este dreptul și datoria fiecărui credincios să evanghelizeze, adică să răspândească vestea cea bună a Evangheliei tuturor popoarelor lumii. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 801, Ultimul acces: 2026-08-06 03:19:55
|
Timp total: 0.03s...
[]:1