Pericolul prăbușirii Catedralei patriarhale la un cutremur este unul real“ - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pericolul prăbușirii Catedralei patriarhale la un cutremur este unul real“

[2008-04-10]
Aniversarea celor 350 de ani de la sfințire va găsi Catedrala patriarhală gătită ca o mireasă. Schelele din jurul ei arată că va avea parte de o consolidare importantă, presupunând lucrări complexe, care necesită multă pricepere, dar și mulți bani. Inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este susținută financiar de Primăria sectorului 4, condusă de primarul Adrian Inimăroiu. Edilul-șef al sectorului în care se află Catedrala patriarhală se trage dintr-o familie de oameni credincioși din Bihor. El însuși nu e străin de valorile credinței ortodoxe, ajutând de multe ori acțiunile Bisericii. Despre toate acestea, citiți într-un interviu cu primarul sectorului 4, Adrian Inimăroiu.

Domnule primar Adrian Inimăroiu, știm că sunteți unul dintre oamenii care ajută concret Biserica. Spuneți-ne de unde aveți acest imbold?

Provin dintr-o familie de creștini practicanți. Am avut un străbunic preot, un om deosebit, care a fost ctitorul unei biserici, undeva într-un sat aflat în vârf de deal, în județul Argeș. Bunicii mei au fost credincioși, iar una dintre bunici era chiar foarte evlavioasă, părinții mei, de asemenea, erau credincioși. Mama, cel puțin, mergea în fiecare duminică la biserică. Logodnica mea merge și ea des la slujbele bisericii, ea avut un bunic preot, care, timp de 40 de ani, a fost paroh la catedrala din Alexandria, părintele Banu. Doamna lui preoteasă trăiește, are 74 de ani, fiind foarte respectată acolo. Eu sunt la fel, o persoană credincioasă, ortodox, însă mai puțin practicant, dar asta numai pentru că timpul nu-mi permite să merg la biserică decât din când în când, atunci când sunt liber… Și încă ceva legat de familia mea. Bunicul meu a fost negustor toată viața lui, inclusiv pe vremea lui Ceaușescu. Negustoria lui consta în faptul că vindea dulciuri pentru copii, bomboane și tot felul de alte lucruri pentru ei. Cu ani în urmă, imediat după război, fiind un om mai înstărit, avea un cuptor mare, în care făcea pâine. Pe vremurile acelea grele, bunicul era singurul de pe o rază de zeci de kilometri care avea cuptor. Duminica avea obiceiul să iasă la o intersecție mare, la capul unui pod, cu un coș și o ladă imense, pline cu pâine și brânză, din care împărțea tuturor celor care treceau pe acolo. Și treceau oameni mulți, căci era duminică… Țin minte coșul acela uriaș în care eu, copil, intram fără să-i ating marginile…. Mai târziu, am înțeles că făcea lucrul acesta gândind că, dacă Dumnezeu i-a dat, trebuie la rândul lui să dea și el oamenilor săraci.

Vorbiți-ne despre recenta dumneavoastră inițiativă de a susține financiar consolidarea Catedralei patriarhale.

Înainte ca Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să hotărască sfințirea locului pe care se va construi Catedrala Mântuirii Neamului, am avut o întrevedere în care Preafericirea Sa mi-a adus la cunoștință pericolul în care se află actuala Catedrală patriarhală. Mi-am dat seama că această clădire este de o importanță deosebită, dar care, din păcate, ca dimensiune, nu face față dorinței credincioșilor de a intra în biserică în număr mare la slujbele sărbătorilor mari. Nu este nici un secret că actuala Catedrală patriarhală a României este mai mică decât multe biserici obișnuite din țară . În timp ce-mi povestea despre catedrala existentă, Preafericitul Daniel îmi spunea că pericolul prăbușirii Catedralei patriarhale la un cutremur este unul real. Este o biserică veche, are 350 de ani, nu a fost niciodată consolidată în mod serios, iar acum s-a ajuns la iminența prăbușirii. Susțin cu toată tăria construirea unei catedrale reprezentative pentru ortodoxia românească, dar era nevoie de începerea rapidă a consolidării celei vechi. Dorința Preafericitului Părinte Daniel trebuia însă dublată de finanțare. S-au început lucrările, dar nu exista finanțarea. Acela a fost motivul care m-a determinat să mă gândesc serios cum să ajut efectiv Patriarhia Română în această acțiune. Întrevederea cu Părintele Patriarh a avut loc la început de an și am profitat de faptul că bugetul nu era încă finalizat și am luat câte un pic de la fiecare direcție, astfel încât să nu perturb nici o activitate și am strâns o sumă pe care am destinat-o clar cheltuielilor de consolidare a Catedralei patriarhale.

Despre ce sumă este vorba?

Suma inițială este de 35 de miliarde lei vechi; este o sumă globală, care va acoperi o bună parte din lucrări, dar este cea mai importantă pentru că s-a putut începe lucrarea. Știți cum se zice: dacă vrei să ajuți pe cineva, ajută-l atunci când are nevoie. Am avut mai multe întâlniri cu Părintele Patriarh, în care am stabilit condițiile legale pentru această finanțare. Am avut apoi întâlniri cu părintele Nicolae Crîngașu, consilierul economic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și cu părintele Costin Spiridon, consilier patriarhal. Amândoi au lucrat la documentația oficială, iar acum suntem în faza finală.

Nu sunteți la prima acțiune de acest gen. Ați mai avut inițiative prin care ați sprijinit financiar proiecte care au vizat diferite spații aparținând Bisericii. Despre ce este vorba?

În anii trecuți, primăria noastră a demarat niște proiecte împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Conducerea facultății a dorit ca în jurul clădirii să facem un fel de campus universitar, sigur, denumirea e un pic cam pretențioasă, dar ideea era să realizăm cumva o zonă frumoasă, plină de liniște, mai retrasă, amenajată modern. Am înțeles ideea și am hotărât să sprijin acest proiect. Am făcut toate demersurile necesare pentru a închide strada Sfânta Ecaterina, pe care se află facultatea, și am pavat-o cu o piatră specială. Acum este singura stradă din București care are pavaj. Sigur, pavajul este doar cât ține clădirea facultății, până la intersecția cea mai apropiată și în piațeta din fața Bisericii „Sfânta Ecaterina“. Lucrul acesta a fost bine primit de corpul profesoral al facultății. După aceea, am mai făcut niște lucrări în zonă, de toaletare a unor pomi, am făcut o zonă frumoasă acolo. Întregul proiect a fost făcut de primărie. Domnii profesori au vrut ca studenții de la Teologie să se simtă acolo mai în mediul lor, cu o stradă pe care nu circulă atât de multe mașini. Pentru ca proiectul să fie deplin realizat ar trebui să se finalizeze și interiorul facultății, dar deja vorbim de alte bugete, care nu mai privesc primăria.

„O bună colaborare cu preoții din sector“

Cum ați perceput colaborarea cu oamenii din spațiul eclesial?

Am avut întotdeauna o bună legătură cu preoții din sectorul 4. Am avut un consilier foarte bun, pe domnul Sorin Solomon, care mi-a inlesnit legătura cu preoții. Apoi, ori de câte ori am fost solicitați în intervenții punctuale, am răspuns. De exemplu, de sărbătorile de Paști sau Crăciun, atunci când vin foarte mulți credincioși la biserică, de hram sau de zilele Sfinților Dimitrie, când vin mulți comercianți în zona Dealului Mitropoliei, am fost rugat să dau aprobările necesare sau să asigur paza și fluența. Am răspuns de fiecare dată solicitărilor Bisericii. Este necesar ca, în cazul marilor evenimente de la Patriarhie, să asigurăm atât protecția, cât și asistența medicală prin prezența acolo a mașinilor de salvare. Am făcut toate acestea an de an. Dar nu sunt lucruri cu care să te lauzi, să ieși în fața ziariștilor la conferințele de presă și să le spui. Dar au fost apreciate de cine trebuie.

„Susțin reînvierea Mănăstirii Văcărești“

Cum a fost prima întâlnire cu Preafericitul Părintre Patriarh Daniel?

Prima dată când ne-am întâlnit, Părintele Patriarh a fost foarte protocolar, oficial, și stăteam ca la negocieri, venise cu trei patru consilieri, eu la fel… Apoi, totul a fost relaxat. Prima discuție a avut loc pe tema finalizării lucrărilor la acel campus universitar despre care v-am vorbit. Tot atunci am avut și discuția despre proiectul reînvierii Mănăstirii Văcărești exact pe terenul pe care a fost cea veche. Este un proiect la care țin mult și îl sprijin cu toată ființa mea. Sigur că nu va mai avea amploarea și mărimea vechii biserici a Mănăstirii Văcărești, dar trebuie să reînviem ce a fost acolo. Mai mult, am aflat de la niște arhitecți, inclusiv de la cel care a participat efectiv la demolare, că s-au păstrat bucăți din această clădire la Mănăstirea Cernica. Am fost acolo, am făcut poze, sunt niște colonade frumoase… Sunt convins că lucrul acesta se poate realiza cu un grup de arhitecți pricepuți. Preafericitul Părinte Daniel a primit ideea cu foarte mare bucurie. Mai mult, i-am spus că mă voi ocupa de obținerea unor sponsorizări pentru construcție. Pentru biserică este greu să faci rost de bani, dar mă voi ocupa personal de acest lucru. Chiar a doua zi după discuția cu Preafericitul Patriarh Daniel am chemat persoana care are teren și investiții în zona respectivă și i-am solicitat să pună în folosul Patriarhiei Române o bucată de teren pentru a putea construi acolo un lăcaș de cult în amintirea a ceea ce a fost Mănăstirea Văcărești.

„Am avut fericirea să cunosc doi Patriarhi“

În calitate de primar, ați cunoscut doi dintre Patriarhii României. Practic, reședința patriarhală se află în sectorul dumeavoastră. Ce sentimente aveți în legătură cu acestea?

Am avut fericirea să-i cunosc pe cei doi Patriarhi. Am avut plăcerea deosebită să descopăr în Preafericitul Părinte Daniel un om cu totul deosebit. Vreau să vă spun că despre Preafericirea Sa se vorbește cu admirație în multe sfere ale societății noastre. Este un om deschis spre nou și aceasta este foarte bine. Îmi permit să spun lucrurile acestea pentru că este ceea ce simt. Este foarte clar faptul că e bine conectat la realitatea din jur, știe să conducă o instituție și cred că ar putea conduce orice fel de instituție, nu doar Biserica. Are niște idei frumoase, iar una dintre ele mi-a plăcut mult și îl voi sprijini. Este ideea de a crea o bibliotecă virtuală bisericească. Mi se pare fantastic și foarte util ca biserica să aibă o astfel de inițiativă. Cărțile sunt deosebit de importante ca obiect fizic, dar să ne gândim că foarte mulți studenți din alte centre universitare nu pot beneficia de ele. De ce să nu profităm de existența internetului și a tehnologiei de ultimă oră pentru a crea o astfel de bibliotecă? Doritorii ar putea accesa pe un site orice carte doresc. O altă idee deosebită a Părintelui Patriarh a fost aceea de a înființa postul Radio Trinitas, pe care îl ascult și eu, duminica mai ales, unde totul sună bine. După aceea, a avut și ideea „Ziarului Lumina“, ca să nu mai vorbim de crearea unei televiziuni cu profil creștin, cum este Trinitas TV. Este frumos că Biserica se adaptează vremurilor și tehnologiei actuale, a felului contemporan de a comunica. Când lumea este în continuă mișcare și evoluție, iată că Biserica ține cont de dezvoltarea tehnicii.

Despre patriarhul Teoctist ce vă amintiți?

Era un om cu o aleasă pregătire, un om cu o istorie foarte încărcată, un om blajin, care îți transmitea liniște, bunătate, fericire, compasiune, era alături de tine, un om care păstra tradiția. Era acolo și nu dorea să deranjeze nimic în dreapta sau în stânga. Era normal să fi fost așa. Era un om din altă epocă, era firesc.

M-am întâlnit cu patriarhul Teoctist pe vremea când primăria noastră s-a implicat în proiectul de modernizare a spațiului din jurul Facultății de Teologie. Discutam pe tema acestor probleme, era interesat de modul în care făceam lucrurile. Îi păstrez o amintire frumoasă.

„Dumneata ești primarul meu!“

Vă considerați un primar privilegiat pentru că în sectorul pe care îl conduceți sunt atâtea biserici vechi, valoroase și, în plus, Catedrala patriarhală cu Palatul și Reședința patriarhale?

Da, și aici aș vrea să îl citez pe Preafericitul Patriarh Daniel care, știind că Patriarhia este situată în sectorul 4, la prima întâlnire mi-a spus : „Dumneata ești primarul meu!“ și lucrul acesta mi-a plăcut foarte tare și m-a și amuzat. Suntem invitați adesea la evenimente comune, așa cum a fost, de exemplu, Concertul de colinde Crăciun. Am stat în dreapta Preafericitului Părinte Daniel. Am vizitat Seminarul de Teologie din București, unde, ca primărie, am făcut investiții deosebite. Am avut iarăși plăcerea să stau în dreapta Preafericitului. Nu ezită să spună de fiecare dată: „Iată primarul meu!“ Cred că am depășit stadiul de relație instituțională, și acum, între noi este o relație omenească. Mă bucur că putem comunica foarte bine, pentru că cei care au de câștigat sunt enoriașii, oamenii. Ei vor fi primii care se vor bucura de o catedrală consolidată. Este un lucru care se face cu inima și care va rămâne peste ani. Ceea ce vreau să vedeți este că tot ce v-am spus, am spus cu sinceritate.

Multă lume a observat că aleea care duce la Patriarhie este înfrumusețată mereu, chiar și iarna. Este tot inițiativa dumneavoastră?

Am ținut ca intrarea pe Aleea Patriarhiei să fie îngrijită în mod special. Chiar și când este zăpadă noi tot facem ceva frumos acolo, punem pietricele colorate în diferite forme. Am chemat o arhitectă și i-am cerut să facă ceva frumos acolo. Oamenii de pe strada respectivă au venit în audiență să mă felicite pentru frumusețea acelei alei.

N-au cerut nimic, ceea ce ne-a impresionat foarte mult.

În general, cum faceți rost de bani când este vorba de proiecte care vizează bisericile? Consilierii vă susțin?

Lucrările de mai mică valoare financiară nu le facem din bani publici, ci din diferite sponsorizări. Alte activități le-am făcut direct prin dispoziții de primar, adică prin funcția pe care o am. Spre exemplu, pentru a decide că poliția comunitară trebuie să se deplaseze într-un anumit loc, nu am nevoie de nici o altă prerogativă specială; ca primar, dau dispoziția necesară pentru aceasta. Toate deciziile le-am luat în calitate de primar, nu am avut probleme în sensul acesta, pentru că intenția mea este să sprijinim cu toată puterea și cu toate forțele activitatea bisericii în general și toate evenimentele care țin de sărbătorile bisericești.

▲ Catedrala patriarhală, la 350 de ani

Biserica de pe Dealul Mitropoliei a fost ridicată în vremea lui Șerban Constantin Cantacuzino (1654-1658). Deoarece după mazilirea ctitorului lăcașul rămăsese nezugrăvit, lucrarea a fost desăvârșită mai târziu, de Radu (1664-1669). Din pictura realizată atunci se mai păstrează astăzi doar icoana de hram a Sfinților Împărați Constantin și Elena, situată deasupra ușii de intrare în biserică. Chipurile Sfinților Împărați, realizate de un pictor al cărui nume nu ne-a rămas, sunt, de fapt, ale domnitorului Radu și al soției sale, doamna Luchia. Biserica a fost construită după modelul celebrei Mănăstiri de la Curtea de Argeș. Calitatea de Catedrală patriarhală a primit-o în 1925, odată cu ridicarea la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române. Deși cu titlu de Catedrală patriarhal㠄provizorie“, deoarece era neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși prezenți la marile sărbători, provizoratul s-a prelungit până în zilele noastre. Chiar dacă se va construi Catedrala Mântuirii Neamului, actuala catedrală tot avea nevoie de reparații serioase. Lucrările de consolidare care se fac acum la Catedrala pariarhală sunt făcute de firma de Final Construct, sub directoratul domnului Vasilică Dinică.

▲ 2,8 milioane de euro pentru căminul seminarului

De ziua Sfântului Grigore Teologul, 25 ianuarie, alături de Preafericitul Părintre Patriarh Daniel, primarul Adrian Inimăroiu a fost prezent la inaugurarea unei părți din căminul Seminarului Teologic Liceal din București. Lucrările de construcție la clădirea noului cămin au început în anul 2002, printr-un program al Băncii Mondiale, care a acordat, prin Ministerul Educației, peste 1 milion de euro. Diferența până la 2,8 milioane de euro a fost suportată de Primăria sectorului 4, Patriarhia Română și din sponsorizări. Clădirea în care se află căminul și sălile de clasă nu este încă finalizată, fiind în lucru mansarda și fațada.

▲ Primarul stomatolog

Adrian Constantin Inimăroiu s-a născut la 3 mai 1965, în Beiuș, județul Bihor. Atât liceul, cât și studiile universitare le-a făcut în București. Primarul sectorului 4 este de profesie stomatolog, fiind licențiat al Facultății de Stomatologie a Universității „Carol Davila“ din Capitală, dar a făcut și studii postuniversitare în economie. Înainte de 1989, a fost dentist la Spitalul Clinic „Malaxa“. După 1990, a intrat în politică, înscriindu-se în PNL.

Daniela ȘONTICĂ

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 775, Ultimul acces: 2026-08-03 16:33:17