Slujire alternativă la Prisaca[2008-04-13]Duminică, 13 aprilie, a fost o zi de mare sărbătoare pentru comunitatea greco-catolică din localitatea Prisaca. După 60 de ani parohia greco-catolică și-a reintrat în drepturi, celebrând prima liturghie în biserica care a fost câștigată în instanță, aflăm de pe BRU.ro. La fel ca în cazul bisericii din Vălanii de Beiuș, și în acest caz s-a încheiat un protocol de slujire alternativă în lăcașul de cult proprietate a parohiei greco-catolice. Spre deosebire de situația din Vălanii de Beiuș, comunitatea ortodoxă din Prisaca a manifestat înțelegere acceptând predarea bisericii proprietarului de drept pe cale pașnică.Sfânta Liturghie a fost celebrată de protopopul de Beiuș, pr. Ioan Mada, împreună cu cinci preoți din localitățile învecinate. În cuvântul său, pr. protopop Mada Ioan a spus: 'Sun tem în a cincea duminică a Postului. În această duminică noi, comunitatea greco-catolică, trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru că am ajuns în casa Tatălui Ceresc, zidită pe piatra credinței noastre. În casa Domnului, la fel ca în împărăția lui Dumnezeu este loc pentru tot omul.' La rândul său, părintele paroh Ioan Erdeli a precizat: 'suntem datori să ne împăcăm, să ne iertăm unii pe alții, să dăm dovadă că suntem creștini. Dacă până ieri eram înghesuiți într-o capelă mică, după 60 de ani s-a înfăptuit dreptatea'. Cei aproximativ 190 de credincioși participanți la această Liturghie au fost extrem de încântați că s-a împlinit acest vis de a reintra în biserica strămoșilor lor. Reprezentanții Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Oradea depun eforturi pentru preluarea și a altor biserici preluate în anul 1948. (Sursa: BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 866, Ultimul acces: 2026-08-07 17:24:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1