Și Gheorghe e tot o Floare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Și Gheorghe e tot o Floare

[2008-04-21]
Mariana Marin

Preafericitul Daniel a decis ca Sfântul Gheorghe să aibă, anul acesta, slujbă comună cu Floriile, dar n-a participat la ea.

Pentru că Sfântul Gheorghe pica în Săptămâna Patimilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a decis ca anul acesta slujba de Florii să fie comună cu cea a Sfântului Gheorghe. Sute de credincioși au venit, așadar, ieri la Patriarhie, ca să sărbătorească duminica de dinaintea Săptămânii Mari, dar și numele lui Gheorghe. Sărbătoarea a fost precedată, sâmbătă, de o premieră: procesiunea ortodoxă de Florii, la care au participat mii de bucureșteni, întru binecuvântarea orașului.

Flori, bunici și copii

Sărbătoarea Floriilor marchează Intrarea Domnului în Ierusalim, unicul moment din viața Sa în care a fost întâmpinat ca Împărat, cu ramuri de finic și măslin. Ieri, credincioșii au mers la biserică cu crenguțe de salcie, plantă ce simbolizează trecerea de la viață la moarte. Printre cei veniți la Patriarhie, Viorel, un student în anul IV la Facultatea de Istorie, a fost dezamăgit că slujba n-a fost ținută de Preafericitul Patriarh. „Anul acesta a fost o slujbă deosebită, deși mă așteptam să-l văd și pe Preafericit, dar poate de Înviere îl vom vedea“.

Bunici și copii, toți credincioșii care au fost ieri la biserică au plecat cu ramuri de salcie sfințite pe care le vor pune acasă, la icoane sau deasupra ușilor, ca să-i ferească tot anul de necazuri. Totodată, în cadrul slujbei de Florii de la Catedrala Patriarhală, a fost hirotonisit ieri și primul episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, PS Mihail Filimon.

În premieră pentru Capitală, care de la instaurarea comunismului n-a mai avut parte de o procesiune religioasă de Florii, peste 12.000 de credincioși au parcurs sâmbătă drumul dintre Mănăstirea „Radu Vod㓠și Catedrala Patriarhală. Credincioșii au fost conduși, pe traseul care a mai cuprins și Bisericile „Sfântul Spiridon Nou“ și „Sfânta Ecaterina“, de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Preafericitul Părinte Daniel a caracterizat procesiunea ca pe o „binecuvântare pentru Cetate“.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 821, Ultimul acces: 2026-08-05 09:56:13