Zi de doliu pentru armeni

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Zi de doliu pentru armeni

[2008-04-25]

de Florin Mihai

MANIFESTARE. În 2005, comunitatea armenilor a omagiat memoria victimelor din 1915 în Piaţa Victoriei Sursa: Revista Ararat MASACRUL ARMENILOR. Comunitatea armenilor din România comemorează azi 93 de ani de la masacrele din Imperiul Otoman.

Pentru armenii din întreaga lume, data de 24 aprilie are o semnificaţie aparte. În această zi ei aduc un omagiu compatrioţilor asasinaţi de autorităţile otomane. În România, membrii comunităţii armeneşti, urmaşii victimelor de atunci, le cinstesc memoria în fiecare an.

ORFANII. Conform datelor statistice ale recensămîntului organizat de autorităţile de la Bucureşti în 1930, în România trăiau 12.000 de armeni. Cei mai mulţi ascundeau un trecut dureros, ca supravieţuitori ai genocidului din deşertul sirian. În anii ’20, ei părăsiseră locurile de baştină (Anatolia de Est), plecînd în pribegie. Comunităţile din diaspora i-au primit cu braţele deschise. Potrivit datelor furnizate de Uniunea Armenilor (UAR), 3.000 de refugiaţi au sosit atunci şi în România, cu paşapoartele de călătorie Nansen, documente emise de Liga Naţiunilor. Armenii “pămînteni” i-au ajutat să se acomodeze, găsindu-le cămine. Un caz special l-au reprezentat 200 de orfani. Micuţii, ai căror părinţi muriseră în timpul masacrelor, ajunseseră în Portul Constanţa în aprilie 1923 şi, cu sprijinul lui Armenac Manissalian, liderul comunităţii, au fost trimişi la Strunga (în judeţul Roman, acum judeţul Iaşi). “Veniseră în întîmpinarea noastră o masă de oameni, femei şi bărbaţi, armeni şi români, care fluturau batiste, unii cu lacrimi în ochi, alţii făcîndu-şi semnul crucii”, a relatat Hairabed Bostangian, unul dintre micii orfani de atunci. Un armean bogat, sensibil la soarta lor, a construit pentru ei un orfelinat, asigurîndu-le toate condiţiile. De educaţia copiilor se îngrijea un corp de profesori, care le preda chiar şi cursuri pentru cunoaşterea culturii şi civilizaţiei armeneşti, pentru ca orfanii să nu-şi uite rădăcinile etnice. În timp, copiii şi-au descoperit rude, reîntregindu-şi familiile în Grecia, , Franţa. Alţii au fost adoptaţi de armenii români.

PESTE ANI... Astăzi în România mai trăiesc doar 2.000 de armeni. Ultimul orfan de la Strunga s-a stins şi el în urmă cu trei ani. Tragicele întîmplări petrecute cu un secol în urmă s-au păstrat în memoria colectivă a comunităţii. În fiecare an, la 24 aprilie, la Bucureşti, Piteşti, Constanţa, Roman, armenii cinstesc deopotrivă memoria victimelor şi a supravieţuitorilor. Cu sprijinul unor compatrioţi cu “dare de mînă”, UAR îşi mobilizează toţi membrii an de an, organizînd slujbe religioase, dezbateri ştiinţifice şi expoziţii fotografice. Din 2006, în amintirea dramei, s-au ridicat un hacikar (stelă funerară cu motive specifice armeneşti) situat în cimitirul comunităţii şi un monument în curtea Catedralei. Cu acest prilej, la Biserica armenească, ÎPSS Dirayr Mardichian oficiază o slujbă întru pomenirea victimelor, la sfîrşitul căreia fiecare participant depune flori.

DIN EREVAN LA LOS ANGELES. În această zi, pe întregul mapamond, armenii din diaspora comemorează genocidul. În patria-mamă, , autorităţile declară zi de doliu naţional. Pelerini din toată lumea vizitează Monumentul Genocidului din Erevan , capitala statului. În plus, oficialităţile organizează simpozioane, congrese ştiinţifice cu participanţi din străinătate, lansări de carte. În marile oraşe ale lumii, la Los Angeles, New York, Paris se pichetează sediile reprezentanţelor diplomatice ale Turciei, în semn de protest pentru negarea genocidului. Demonstraţii afişează pancarte “protestatare”, depun petiţii, totul pentru a atrage atenţia asupra acestui gen de dramă umană. Catedralele armeneşti devin neîncăpătoare, mii de oameni ascultînd slujbele de pomenire în memoria victimelor.

INTERESE ACTUALE. Recunoaşterea masacrelor din 1915 ca genocid a scindat în două tabere “specialiştii” în Drept internaţional, istoricii şi politicienii lumii. O serie de ţări, precum Franţa, Grecia, Rusia, , şi unele state americane ( California ) au recunoscut caracterul de genocid al crimelor otomane împotriva armenilor. Recent, Parlamentul bulgar s-a opus unei iniţiative legislative asemănătoare. În schimb, în România, comunitatea armenilor s-a ferit “să stîrnească valuri”. La fiecare 24 aprilie, senatorul Varujan Vosganian şi deputatul Varujan V. Pambuccian consemnează evenimentele din Imperiul Otoman prin discursuri parlamentare. Proiecte de legi au lipsit totuşi. “Nu este o prioritate pentru Parlamentul României, care are multe alte probleme pe ordinea de zi, a explicat Mihai Stepan-Cazazian (redactorul-şef al revistei Ararat), reticenţa armenilor de a dezbate în forul Parlamentului evenimentele din Imperiul Otoman. În al doilea rînd, eu zic că democraţia românească nu se ridică încă la nivelul care să poată nu doar să perceapă, ci şi să discute şi să ia atitudine în privinţa unor probleme care nu ţin de România, ci de o problematică internaţională. Chestiunea genocidului? Oare cîţi dintre parlamentari cunosc această chestiune? Nu vreau să-i pun la zid pe toţi. Sînt cîţiva care cunosc foarte bine subiectul, care ştiu ce s-a întîmplat şi chiar pot să confirme că a fost genocid, dar sînt prea puţine voci ca să putem ajunge la o reuşită la nivel parlamentar, să ai măcar jumătate plus unu să-ţi accepte o rezoluţie. În ultimul rînd, actuala politică de stat, care nu este de condamnat, de deschidere şi de investiţii, care nu vin doar din Uniunea Europeană, sigur că se uită foarte atent la investiţii care vin şi din spaţiul Orientului, nu zic doar din Turcia. Eu zic că nu este momentul! Poate că într-o zi, indiferent cît de mulţi armeni vor exista aici, se va accepta o astfel de lege.”

Primul genocid din istorie

Dintre toate minorităţile Imperiului Otoman, numai armenii n-au beneficiat de toleranţa religioasă specifică “semilunei”. În anii 1894-1896 şi apoi între 1915-1917, minoritatea armeană a suferit masacre şi deportări. Prin amploarea şi brutalitatea represiunii, mai grave s-au dovedit evenimentele din timpul primului război mondial. Sub pretextul simpatiilor armeneşti pro-ruse, “Junii turci”, decidenţii de atunci, au hotărît mutarea întregii populaţii armeneşti de la graniţele cu Rusia spre deşertul sirian. La 24 aprilie 1915 au fost arestaţi 200 de intelectuali armeni din Istanbul, asasinaţi ulterior cu sînge rece în beciurile poliţiei. Soarta celorlalţi etnici a fost la fel de cruntă. Prin marşuri kilometrice forţate, înfometare, condiţii inumane din taberele de deportare, masacre, autorităţile turce au ucis, se pare, în jur de un milion de etnici armeni, din totalul de 2.500.000. Abia în 1987, prin declaraţia Parlamentului European, crimele au fost încadrate oficial ca genocid.

Trecutul, “măr al discordiei”

Pretutindeni în lume, “chestiunea genocidului” a rămas “mărul discordiei” între armeni şi turci. În România trăiesc, în număr restrîns ce-i adevărat, şi unii, şi alţii. Se înţeleg bine la şedinţele Departamentului de Relaţii Interetnice ce funcţionează pe lîngă Guvernul României. Nu şi cînd vine vorba despre trecut. “Nu ne contrăm, nu ne certăm cu minoritatea turcă, spune Mihai Stepan-Cazazian. Poate mai avem mici împunsături, dacă mai aducem vorba despre chestiunea noastră şi ei, eventual, ne răspund.” O masă rotundă, cu discuţii pe teme “pro şi contra”, cu participarea cercetătorilor din şi Turcia, a lipsit pînă acum. Aceeaşi răceală şi la nivel înalt între cele două state care se acuză reciproc de “mistificarea” adevărului istoric.

Reparaţie morală

“Cînd ştii că a fost o crimă premeditată, nu poţi să accepţi că a fost o întîmplare. Este vorba despre o reparaţie morală. Este o rană care nu va putea fi vindecată!”

Mihai Stepan-Cazazian, redactor-şef al revistei Ararat

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 760, Ultimul acces: 2026-08-04 09:05:18

Timp total: 0.04s...

[1]:1