ADRA Romania strange fonduri pentru sinistratii din Myanmar[2008-05-09]ADRA Romania se implica alaturi de ADRA International in asistarea victimelor dezastrului ciclonului Nargis care a provocat moartea a peste 50 000 de persoane si a lasat in urma intre doua si trei milioane de sinistrati in Myanmar ( The Times ). Contributia ADRA Romania se ridica la 10 000 de USD, bani pe care speram sa-i adunam din contributia membrilor bisericii AZS cu ocazia zilei ADRA din 9 mai 2008.ADRA Romania se alatura astfel initiativei ADRA International care prin filialele sale a lansat o campanie de strangere de fonduri catre toate birourile nationale pentru ajutorarea victimelor dezastrului. Se are in vedere imbunatatirea conditiilor de viata a sinistratilor, prin interventii de urgenta ( distribuirea de hrana, bunuri de cazarmament, bunuri de igiena personala, asistenta medicala si psihologica, etc ) dar si prin proiecte de refacere pe termen mediu si lung: constructie de locuinte, refacerea infrastructurii, etc. ADRA International a deschis de mai multi ani in Myanmar un birou de interventii in situatii de criza. Asa se face ca echipa ADRA din zona lucreaza deja pentru ajutorarea victimelor lovite de dezastru. Fondurile stranse de la birourile donatoare vor fi gestionate de echipa locala in colaborare cu ADRA International Jurnalistii britanici de la The Times scriu ca dezastrul din Myanmar este cea mai mare catastrofa din istoria moderna a tarii, numarul victimelor si pagubele fiind comparabile cu cele ale devastatorului tsunami produs in Oceanul Indian in decembrie 2004, care a provocat moartea a peste 230 de mii de persoane. Organizatia Natiunilor Unite, Uniunea Europeana, Japonia si India s-au oferit sa trimita ajutoare umanitare in Myanmar. SUA au alocat trei milioane de dolari pentru a veni in ajutorul persoanelor afectate de dezastru. Autor : Valeria Roman . Sursa: www.InterCer.ro Contor Accesări: 780, Ultimul acces: 2026-08-05 02:50:51
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1