Cultura creștină nu se învechește - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cultura creștină nu se învechește

[2008-05-22]
Frumusețea moștenirii culturale creștine nu se poate învechi, ci va rămâne mereu vie și actuală în măsura în care credința este vie, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea ieri, la cateheza tradițională de miercuri, din Aula Paul al VI-lea. Tema a fost poezia creștină a lui Roman Melodul, teolog, poet și compozitor născut în Siria la sfârșitul secolului al V-lea.
Sfântul Părinte a amintit că Roman Melodul a fost hirotonit diacon, dedicându-se apoi unei forme originale de cateheză. Se spune că Fecioara Maria i-a apărut lui Roman într-un vis, dându-i carisma poeziei. Din acel moment el a început să predice sub forma unor 'imnuri metrice cântate, cunoscute cu termenul de `kontakia` (condace), constând dintr-o introducere și o serie de strofe punctate de un refren'. 'Credința este iubire și de aceea creează poezie și muzică. Credința este bucurie și de aceea creează frumusețe.' Optzeci și nouă de condace îi sunt atribuite lui, deși tradiția spune că ar fi compus o mie, a amintit Papa. A adăugat apoi că ele 'mărturisesc bogăția conținutului teologic, liturgic și devoțional al imnografiei acelor timpuri'.
Pontiful a adăugat: 'Roman nu a fost doar un eminent martor al sentimentelor religioase ale vremurilor sale, ci și o metodă vie și originală de cateheză. Prin compozițiile sale putem vedea creativitatea acestei forme de cateheză, creativitatea gândirii teologice și estetica și imnografia sacră a epocii. Cântările lui Roman Melodul sunt pătrunse de credință ardentă și umilință profundă. [...] Acest mare poet și compozitor ne amintește de întreaga cultură creștină, născută din credință, născută din inima care l-a găsit pe Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Din acest contact al inimii cu adevărul care este iubire, se naște cultura, întreaga cultură creștină măreață. Și dacă credința continuă să trăiască, această moștenire culturală nu va muri, ci va continua să fie vie și actuală.'
Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 790, Ultimul acces: 2026-08-03 00:00:46