Teren retrocedat Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Teren retrocedat Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei

[2008-05-29]
Astăzi, 29 mai 2008, Preasfințitul Episcop Sofronie al Oradiei a efectuat, împreună cu membrii Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, o vizită pastorală în orașul Salonta, județul Bihor. Cu acest prilej, în prezența și cu sprijinul oficialităților locale și a reprezentanților parohiei ortodoxe 'Înălțarea Domnului' din localitate, a avut loc identificarea și punerea în posesie a unor suprafețe de teren ce însumează 44,17 ha, teren ce a fost retrocedat Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei în acest an, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. Respectiva suprafață de teren a fost donată în anul 1938, de către Primăria Salonta, Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, cu toate dependințele existente la acea vreme, teren ce a intrat în patrimoniul său. Cu ocazia naționalizării și colectivizării începute de regimul comunist în anii 1948-1949, Episcopia a fost deposedată de acesta fără nicio despăgubire, ca de altfel și de multe alte imobile, bunuri și terenuri din Oradea și de pe cuprinsul jurisdicției sale canonice. Prin această retrocedare asistăm, așadar, la o reparație istorică făcută Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, care, în ciuda tendințelor centrifuge alimentate de cei care nu doresc unitate, pace, armonie și bunăstare, a reușit, în scurt timp, cu ajutorul bunului Dumnezeu, să revină la echilibrul și importanța de altădată.

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 746, Ultimul acces: 2026-08-03 15:03:17