Un preot din localitatea vasluiana Cretesti este acuzat ca a furat icoane din biserica - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Un preot din localitatea vasluiana Cretesti este acuzat ca a furat icoane din biserica

[2008-05-31]
Un preot pensionar din satul vasluian Cretesti a devenit peste noapte cel mai hulit localnic al comunei, dupa ce câtiva consateni au pus politia pe urmele sale, suspectându-l ca ar fi incercat sa fure icoanele din sfânta biserica, ziua in amiaza mare.

Mihai Cucos, in vârsta de 70 ani, ajutat de un minor, a patruns, se pare, in lacasul situat in cimitir, printr-o gaura din acoperis, de unde a luat doua icoane, un sfesnic si alte bunuri. Batrânul a cazut de pe biserica, rupându-si un picior. Cercetat de politie pentru tentativa de furt, Mihai Cucos neaga totul si spune ca este victima unui complot. Clopotarul satului, Dan Mihalachita, a fost cel care a descoperit neregulile de la biserica. “Ma duceam sa trag clopotele, spre seara, si când am ajuns in cimitir, am vazut doua icoane pe un mormânt. Apoi am mai vazut alte lucruri. Am chemat pe parintele Galeriu Andrei, care, la rândul lui, a sunat politia. Biserica fusese calcata de hoti. Norocul a fost ca niste femei, care fusesera ziua prin cimitir, l-au vazut pe baiatul de 13 ani care l-a ajutat pe Cucos sa faca treaba asta. Politia a mers la baiat si acesta, speriat, a spus cum popa i-a dat 50 de mii lei ca sa sparga biserica. Asa s-a ajuns la fostul preot acasa”, a declarat Dan Mihalachita. Pe la colturi, toata lumea satului povesteste isprava facuta de preotul Cucos. “Mie mi-a povestit Marcel (pustiul cu care preotul ar fi comis fapta – n.r.) ca popa i-a dat 50 de mii si i-a zis ca sunt icoanele lui si vrea sa le ia acasa. Popa, care se taiase la mâini atunci când a vrut sa desprinda acoperisul, s-a speriat si a cazut de pe biserica. Si-a rupt piciorul si asa s-a târât pâna acasa”, povesteste Vlad, 14 ani, amicul “complicelui”.

“Nu sunt vinovat!”

Dupa fapta, preotul s-a ascuns in cocioaba in care locuieste si nu accepta nici macar ca cineva sa ii acorde ingrijiri medicale pentru piciorul ranit. Vecinii spun ca nu l-au mai vazut de atunci deloc, doar politistii si un preot de la Episcopia Husilor intrând la el. Aseara, batrânul a acceptat sa vorbeasca despre acuzatiile care i se aduc. “Nu sunt vinovat. Da, am trecut pe acolo. Si de asta incearca toti prostia pe mine, si parintele, si protopopul, si toti”, a declarat preotul acuzat de sateni.

Cezara Mironica

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 930, Ultimul acces: 2026-08-05 03:00:42