Prima Întâlnire Eparhială a Copiilor (comunicat)[2008-06-12]În data de 7 iunie 2008 a avut loc la Oradea, la Liceul Don Orione, Întâlnirea Eparhială a Copiilor, având ca temă: "Veți avea forța Spiritului Sfânt și îmi veți fi mie martori ( Fapte 1,8)". La întâlnire au participat peste 500 de copii, fiind însoțiți de preoții parohi și de responsabilii grupurilor. Cei mici au fost îndemnați de PS Virgil să alunge egoismul, nedreptatea și răutatea, să trăiască în iubire, comuniune și fraternitate. Din discuțiile pe grupuri a reieșit necesitatea trăirii acestor valori. Spre uimirea tuturor, copiii au trăit aceste momente uneori ca niște adulți, în fraternitate și comuniune.Înaintea Sfintei Liturghii, copiii îmbrăcați în alb au dăruit lui Isus momente și simboluri din viața lor cum ar fi: o minge care reprezentă jocul lor, cele 300 de zile de școală, o carte, o icoană a Sfintei Fecioare, și nu în ultimul rând și un porumbel alb, simbolul Spiritului Sfânt. Spectacolul și competițiile i-au făcut pe copiii să savureze din plin această zi frumoasă de vară. Printre câștigătorii competițiilor au fost grupurile: Dominic Savio de la Mănăstirea "Maica Domnului" din Oradea, grupul de copii de la Șimleul Silvaniei, și grupul de copii de la Băița, protopopiatul Beiuș. Această primă Întâlnire Eparhială a Copiilor a fost o reușită, copii bucurându-se de toate cele care le-au fost propuse, și de aceea frumoasă zi de vară. (Sursa: BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 647, Ultimul acces: 2026-08-03 21:53:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1