IPS Parinte Mitropolit Teofan a vizitat Protopopiatul Piatra Neamt - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

IPS Parinte Mitropolit Teofan a vizitat Protopopiatul Piatra Neamt

[2008-06-26]
IPS Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, s-a aflat, astazi, in randul preotilor si credinciosilor din cadrul Protopopiatului Piatra Neamt. Cu acest prilej, IPS Sa a participat la sedinta lunara cu preotii din cadrul Protopopiatului, dupa cum ne-a spus parintele Dumitru Ailincai, protopop de Piatra Neamt: 'La orele 11.00, odata cu sosirea IPS Parinte Mitropolit Teofan, au fost prezentate unele probleme specifice ale Protopopiatului nostru, dupa care IPS Sa a indemnat pe preoti sa se ocupe cu precadere de activitatea specifica, liturgica si misionara, sa acorde atentie tuturor problemelor, dar mai cu seama sa nu uite datoria sacerdotala. Totodata, IPS Sa a indemnat la solidaritate preoteasca si frateasca si la pastrarea unitatii de credinta, precum si a prestigiului misiunii noastre si a Bisericii. Pentru putin timp, dupa aceasta s-a intretinut cu preoti din oras si cu cei din parohiile cu biserici in constructie, carora le-a dat indemnuri si sfaturi sa fie cat mai implicati in activitatea misionara si cat mai receptivi la nevoile credinciosilor'.
IPS Parinte Mitropolit Teofan s-a intalnit, apoi, la Prefectura Judetului Neamt, cu cei din conducerea autoritatilor locale si judetene. In acest sens, parintele protopop Dumitru Ailincai ne-a spus ca 'a fost primit de domnul subprefect Ghica, a facut o vizita domnului presedinte al Consiliului Judetean, prof. Pruteanu Vasile, unde se afla si domnul primar al orasului, Gheorghe Stefan. A fost primit cu atentie si bunavointa, si a discutat probleme obstesti specific bisericesti, iar IPS Sa a primit asigurari de sincera implicare si deschidere pentru rezolvarea problemelor de interes comun'. Vizita IPS Parinte Mitropolit Teofan in Protopopiatul Piatra Neamt s-a incheiat cu un popas la Manastirea Bistrita.

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 765, Ultimul acces: 2026-08-02 01:39:44