Locul de vacanță îl așteaptă pe Papa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Locul de vacanță îl așteaptă pe Papa

[2008-07-27]
Papa Benedict al XVI-lea își va începe vacanța de vară de 2 săptămâni în Alpii Italieni în ziua de luni, 28 iulie 2008. Sfântul Părinte va merge în nordul Italiei, în localitatea Bressanone din regiunea muntoasă Trentino-Alto Adige, unde va sta într-un seminar diecezan. În timpul șederii de acolo nu va acorda audiențe private. Papa are programate doar câteva apariții publice în timpul șederii lui la Bressanone, un oraș cu 20.000 de locuitori. Se va întâlni cu preoții din zonă în data de 6 august, și va conduce rugăciunea Angelus în cele două duminici pe care le va petrece în această localitate, în 3 și în 10 august.
În timpul primilor trei ani ai pontificatului său, Papa Benedict al XVI-lea și-a petrecut vacanțele în locurile favorite ale predecesorului său, Papa Ioan Paul al II-lea, în Les Combes și Lorenzago di Cadore. În acest an a ales un loc în care a mers în vacanțe de mai mult de 10 ori în trecut, înainte de alegerea sa ca Pontif roman. Pr. Federico Lombardi, directorul Biroului de Presă al Vaticanului, a arătat că Bressanone este 'legat de multe amintiri din viața Papei Benedict al XVI-lea'. Sfântul Părinte va sta în apartamentul episcopal din seminarul din Bressanone, într-o clădire care datează din 1050 și a servit odinioară ca popas pentru călătorii care traversau Alpii Italieni.
Oficiali ai Diecezei de Bolzano-Bressanone au relatat că Papa se va bucura, în timpul șederii sale, de compania unei pisici negre, pe nume Milly, relatează agenția de știri ANSA. Seminarul nu va fi locuit în timpul vacanței papale decât de anturajul Papei, de personalul administrativ, și de Milly, pisica rezidentă. Oficialii seminarului relatează că au instalat un pian mare, având în vedere faptul că Papei îi place să cânte la acest instrument. Pianul va servi de asemenea fratelui Papei, Mons. Georg Ratzinger, preot și muzician, fost dirijor al corului catedralei din Regensburg, Germania, care i se va alătura Pontifului în timpul șederii sale. Vacanța îi va asigura Papei ocazia de a înregistra progrese la documentele și cărțile la care lucrează: o a treia sa enciclică și a doua parte a cărții sale, 'Isus din Nazaret'.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 695, Ultimul acces: 2026-07-28 07:22:08