Omul recunoscător primeşte de la Dumnezeu darul mântuirii

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Omul recunoscător primeşte de la Dumnezeu darul mântuirii

[2009-01-17]

pr. Mihai Tegzeş

Textul Evangheliei de astăzi ne introduce în cea de a III-a călătorie a lui Isus către Ierusalim, cu puţin timp înainte de patima, moartea şi învierea Sa. Sfârşitul lui Isus este aproape iar El invită ucenicii şi pe noi să ne strângem mai tare în jurul Lui şi să-L urmăm, pentru a-i fi alături pe Drumul Crucii; pentru a intra cu El în logica misterului mântuirii, al iubirii până la dăruirea de sine. Această călătorie stă sub semnul credinţei. În capitolul al XVIII-lea, apostolul Luca ne invită să ne identificăm cu omul bogat care se converteşte şi primeşte mântuirea în casa şi în familia sa. Ne putem alătura şi noi lui Isus, putem urca cu El la Ierusalim, până la a contempla îmbrăţişarea Lui cu Dumnezeu Tatăl.

Până să ajungă la Ierusalim, Domnul trece prin Galileea şi prin Samaria, vizitează cât mai multe locuri pentru a-i face pe toţi oamenii părtaşi ai iubirii şi ai milei Sale.

Schema pericopei evanghelice:

vv. 12-14a: Isus intră într-un "oraş fără nume", semn al faptului că este "oraşul tuturor oamenilor, din toate timpurile". Aici întâlneşte pe cei zece leproşi, oameni bolnavi, loviţi de moarte, marginalizaţi şi dispreţuiţi, alungaţi din societate. Domnul ascultă ruga lor, făcută cu inima şi-i invită să intre în Ierusalim, să nu mai stea departe, să nu mai fie marginalizaţi, ci să se prezinte la preoţi, la Templu, la casa Tatălui, de fapt.

v. 14b: Abia încep călătoria către Ierusalim (către mântuire) şi cei zece se însănătoşesc, devin oameni noi.

vv. 15-16: Doar unul se reîntoarce să mulţumească...

vv. 17-19: Isus specifică faptul că omul recunoscător este un samarinean, un om care nu aparţinea poporului ales: de fapt, mântuirea este pentru toţi: şi pentru străini şi pentru păgâni. Nimeni nu este marginalizat de iubirea Tatălui care mântuieşte prin credinţă.

Eu am înţeles că sunt invitat să colaborez la mântuirea mea? Sunt conştient că iubirea Tatălui mă aşteaptă şi mi se dăruieşte în Euharistie, medicamentul ce este în stare să vindece toate rănile sufletului meu? Mă îndrept şi eu către Isus să-I cer ajutorul, asemenea leproşilor? Ascult de sfaturile lui Isus? Le împlinesc? Merg şi eu la Biserică, să intru în casa Domnului şi să primesc binecuvântarea şi să-I mulţumesc pentru darurile ce mi le-a făcut?

Luca foloseşte de trei ori verbul "a merge" pentru a exprima faptul că Isus se îndreaptă către Ierusalim. E un verb de mişcare, care exprimă toată dinamica călătoriei: se porneşte, se traversează un ţinut, se trece mai departe, se depăşesc eventualele pericole. De fapt, Luca dovedeşte că Isus este marele pelerin neobosit: este Cel dintâi care şi-a lăsat casa din sânul Tatălui şi a coborât la noi, a împlinit mântuirea noastră, a eliberat fiinţa noastră de păcate şi de moartea veşnică. El cunoaşte toate căile şi experienţele umane şi de aceea poate să ne invite să I ne alăturăm şi să trecem peste piedicile vieţii.

Isus trece şi uneori decide să intre şi să se oprească mai mult, cum se întâmplă în Evanghelia de astăzi. Verbul "a intra", în sens biblic, are sensul de a pătrunde mai adânc, până în centru oraşului şi implică interacţiune, dialog, relaţie. Pentru Luca acest verb arată clar intenţia lui Isus de-a se apropia mai tare de oameni, de-a se împrieteni mai mult cu ei. Isus nu refuză nici o comuniune: Intră în casa lui Simon leprosul (Lc 4, 38), în casa fariseului (Lc 7, 36; 11, 37), în casa mai marelui sinagogii (Lc 8, 51) a lui Zaheu (Lc 19, 7). Isus intră mereu în istoria omului şi mănâncă, suferă, se bucură, plânge, împărtăşeşte viaţa, cu toate aspectele ei. Este îndeajuns să-I deschidem, pentru ca El să intre şi să rămână (Lc 24, 29).

Iubiţilor! După Cartea Leviticului: "Leprosul lovit de lepră va umbla cu hainele rupte şi cu capul descoperit, îşi va acoperi barba şi pe drum va striga: Impur! Impur! Va fi impur până când va avea rana; impur, va sta singur, va locui în afara cetăţii (Lev 13, 45-46).

Hainele rupte! Semn al durerii dar şi un semnal de alarmă vizibil: corpul meu a intrat în putrefacţie! Staţi departe de mine! Leprosul este o persoană lovită ca de trăsnet: în mare suferinţă; este unul ce trebuie să-şi înfunde gura, deoarece nu mai are dreptul să vorbească şi să respire alături de ceilalţi oameni: e ca şi mort. El nu poate să I se închine Domnului; nu poate intra în Templu, este exclus şi abandonat. De aceea cei zece leproşi se opresc la distanţă de Isus şi-I strigă de departe, din adâncul durerii şi al disperării inimii lor.

"Isuse Învăţătorule"! Frumoasă rugăciune. Mai întâi de toate, I se adresează Domnului pe nume, cum se obişnuieşte între prieteni, de parcă s-ar cunoaşte de o viaţă. De fapt, deja s-au întâlnit pe tărâmul inimilor lor. După aceşti leproşi doar orbul din Ierihon (Lc 18, 38) şi tâlharul de pe cruce (Lc 23, 42) vor repeta această rugăciune-strigăt: Isuse!!! Iată că, doar cine recunoaşte că este bolnav, nevoiaş, sărac, răufăcător, devine fiu plăcut al lui Dumnezeu. Apoi îi spun "Maestre", ceea ce înseamnă "cel care stă deasupra", cuvânt folosit şi de Petru când Isus l-a chemat ca să-L urmeze (Lc 5, 8)... vă aduceţi aminte că şi Petru s-a recunoscut păcătos? Am ajuns în inima adevărului, care arată misterul leprei, ca boală a sufletului şi a minţii: lepra este păcatul, este depărtarea de la Dumnezeu, lipsa de prietenie, comunicare şi de comuniune cu El. Acest lucru seacă sufletul nostru şi-l condamnă încet, dar sigur, la moarte.

"Unul singur s-a întors îndărăt": Nu este vorba de o simplă mişcare fizică, ci de o schimbare interioară. "S-a întors" este verbul folosit în cazul convertirii, al reîntoarcerii omului la Dumnezeu. Verbul exprimă reîntoarcerea la casa părintească după ce, pentru o lungă perioadă tu ai fost rebel şi te-ai îndepărtat, precum a "făcut fiul risipitor". Aşa face şi acest lepros: schimbă boala sa, în binecuvântare, depărtarea sa de Dumnezeu, în prietenie, într-un raport de intimitate, ca acela dintre un tată şi copilul său. Se schimbă pentru că îi permite iubirii lui Isus să intre in inima şi în mintea sa şi să-l înveţe.

"Să-I mulţumească": în greacă acest verb are inclus în el sensul euharistiei. Leprosul celebrează euharistia. Se aşează la masa milei, acolo unde însuşi Isus s-a lăsat exclus, rănit şi eliminat, înainte de el (de lepros), pentru a ne aduna pe noi toţi în inima Sa. Primind "euharistia", jertfa iubirii gratuite, a mântuirii, a iertării, a vieţii noi, în sfârşit, poate să intre din nou în Templu şi să se roage, să se apropie de Domnul cu toată încrederea.

"Ridică-te şi mergi!" Este invitaţia lui Isus. Ridică-te, adică "Învie". Trăieşte viaţa nouă, viaţa după moarte, ca ziua după noapte. Doamne, Tu mi-ai dat lumina, mi-ai hrănit inima, mi-ai arătat adevărul. L-am acceptat? Ştiu că printre acei leproşi sunt şi eu şi ştiu că Tu aştepţi să mă întorc la Tine, la iubirea Ta miloasă. Îţi cer lumina Spiritului ca să văd bine, ca să mă las transformat de Tine în bine. Iată, Doamne, deschid către Tine sufletul meu. Vindecă-mă!

Am curajul să-mi recunosc răul, păcatul, care este adevărata mea boală? Isus le cere să meargă la preoţi, după legea lor, dar şi pentru mine astăzi, este important să fac acest lucru: să mă spovedesc, să spun ceea ce mă răneşte în interiorul meu şi ce mă împiedică să fiu liniştit, fericit şi om de pace. Doar aşa este posibil să mă vindec cu adevărat. Mântuirea este pentru toţi, Domnul ne iubeşte pe toţi cu o iubire mare. Dar sunt puţini cei care se deschid şi-L primesc în viaţa lor. Doar unul din zece. Eu de care parte stau? Recunosc tot binele pe care Domnul l-a făcut vieţii mele? Sau continui doar să mă plâng, să protestez, să ameninţ? Ştiu să mulţumesc celor din jur şi Domnului cu sinceritate, convins fiind că totul îmi vine de la Domnul?

Iată ce zice Domnul: "ridică-te şi mergi". După experienţa întâlnirii cu Dumnezeu, nu pot să stau liniştit, închis în lumea mea şi să uit de toţi ceilalţi. Trebuie să mă ridic şi să mă pun în mişcare pe calea binelui. Dacă Domnul m-a ajutat şi eu trebuie să-i ajut pe fraţii mei. Bucuria vindecării nu va fi adevărată, niciodată, dacă nu-mi pun viaţa în slujirea fraţilor mei. Îmi trebuie doar o clipă să-mi aduc aminte de cei din jurul meu, care au nevoie de un mic semn de bucurie şi de speranţă. Pot să-i sun, să le trimit un mesaj sau pot să le fac o vizită...

Doamne, Tu mi-ai spus să nu-mi fie frică, să nu mă ascund. A fost de ajuns să cred in Tine, să deschid puţin inima mea şi mântuirea m-a cuprins. Eu am simţit parfumul prezenţei Tale. Am înţeles că Tu m-ai vindecat. Atunci m-am întors la Tine, ca cel puţin să-ţi spun: mulţumesc şi să plâng la picioarele Tale! Credeam că nu mai am pe nimeni, că n-o să mă mai vindec. Dar tu m-ai mântuit, mi-ai dat o altă şansă ca să iau totul de la început. Doamne, mulţumescu-Ţi, că datorită Ţie nu mai sunt "lepros" (închis în păcatul meu). Nu mai îmi este ruşine şi nu mai trăiesc în izolare. Am început să ies afară din închisoarea păcatului meu şi să las în spate rănile trecutului. M-am ridicat, am înviat. Azi, cu Tine, eu reîncep să trăiesc.

Pe timpul lui Isus se credea că lepra era consecinţa vre-unui păcat personal. Prin urmare, leproşii erau îndepărtaţi din familie, de la locul de muncă, din cetate, nici nu puteau să se roage lui Dumnezeu. Ei simbolizează mulţimea oamenilor ce azi trăiesc la marginea societăţii. Leproşii trăiau împreună, pentru a se putea ajuta reciproc şi a se lupta cu boala lor. Nu sunt toţi evrei, suferinţa i-a unit. Aud că trece Isus! O rază de speranţă! Nu se apropie, pentru că legea nu le permitea, dar strigă! Isus intervine şi dăruieşte mila sa. Leproşii se încred în cuvintele lui Isus şi-I urmează sfatul. În drum spre Templu se vindecă. Până în acest moment erau uniţi. Acum unul se separă şi se întoarce la Isus. Ceilalţi doar profită de pe urma "vindecării" lor. Repede uităm de cel care ne-a ajutat. Toţi au strigat după milă, dar numai unul singur mulţumeşte.

Ceilalţi nouă unde sunt? Notăm o mare dezamăgire în întrebarea Domnului faţă de oamenii care nu-i sunt recunoscători lui Dumnezeu şi nu ştiu să-i mulţumească. N-au înţeles că Domnul i-a vindecat. Poate credeau că, fiind evrei, Domnul avea datoria să-i vindece, dar atunci credinţa lor este greşită: a se crede privilegiaţi înaintea Domnului, înseamnă a nu înţelege că El este pură gratuitate. Unul singur a înţeles şi acestuia Isus i-a arătat că transformarea adevărată, de fapt, s-a produs în inima sa: "Ridică-te, credinţa ta te-a salvat" (ţi-a dăruit viaţa veşnică). Fizic au fost vindecaţi toţi zece, dar numai unul singur a fost mântuit. Pentru samaritean, vindecarea a însemnat o întâlnire reală cu Dumnezeu şi primirea în dar a mântuirii. El a înţeles că are mai mare valoare Dăruitorul (Dumnezeu) decât darul primit (vindecarea). Dacă noi ne uităm doar la darul material, inima noastră rămâne limitată şi egoistă.

Recunoştinţa este o latură esenţială a credinţei. Este o mulţumire a omului "surprins că există, că trăieşte", este omul care se minunează pentru că a fost ales să vină pe lume. Dar noi, creştinii, care ştim că Isus ne-a mântuit prin jertfa Sa şi ne-a deschis intrare în viaţa veşnică, cum reacţionăm?

"Credinţa ta te-a mântuit!". Doar credinţa poate să-l mântuiască pe orice om, credinţă ce implică să ne amintim: "Aminteşte-ţi că Isus Cristos a înviat din morţi" (2Tim 2, 8-13).

Iubiţilor! Să nu uităm că suntem cu toţii, fraţii lui Isus, chemaţi să fim fraţi ai tuturor oamenilor pe care Dumnezeu, Tatăl, îi iubeşte ca pe fiii Săi, iar Domnul ne iubeşte pe toţi şi nu doar pe cei care eu doresc să-i iubească. A nu-l iubi pe aproapele meu înseamnă a-l nega pe Domnul şi legea (voinţa) Sa care ne-a demonstrat-o.

În ţările cel mai sărace din Asia şi Africa mai sunt mulţi leproşi: loviţi de o boală ce provoacă căderea pielii şi a cărnii, bucată cu bucată. Pe timpul lui Isus boala nu avea leac şi leproşii erau mulţi. Fraţilor! Lepra este o boală urâtă, dar şi mai urâtă este persoana nerecunoscătoare care nu ştie să mulţumească. Nouă din ei se însănătoşesc fizic dar rămân cu inima întunecată, o inimă ce nu ştie să mulţumească. Nu numai nouă ne pare rău când nu ne mulţumeşte cineva pe cale l-am ajutat, dar şi lui Dumnezeu îi pare rău. Oare eu îi mulţumesc Domnului din când în când?

Vindecându-i sufletul, Isus ne arată că Domnul ne dă mult mai mult decât ceea ce-i cerem, dar noi suntem chemaţi să ne reîntoarcem la El şi să-l recunoaştem ca adevăratul nostru binefăcător şi să-i mulţumim.

În viaţă, dacă noi căutăm doar ceea ce poate satisface mintea noastră şi nu căutăm cele ale sufletului, dăm greş cu siguranţă. Rămânem cu sufletul plin de lepră şi nu ştim de ce. Într-un fel sau altul, cei care se refugiază în droguri, alcool, sex, fuga după avere... doresc să descopere şi mai mult viaţa şi să o trăiască din plin. Dar aceste lucruri care pe moment satisfac anumite pofte, de fapt ucid viaţa. Calea ce duce la viaţă nu trebuie să o inventăm, trebuie doar să urmăm calea pe care Isus ne-a arătat-o şi pe care El însuşi a apucat. Poruncile nu sunt o barieră pentru libertatea noastră, ci cărări ce conduc la cer, spre plinătatea vieţii.

"Cei 10 leproşi ce stăteau la marginea societăţii, au fost puşi la încercare, au depăşit proba şi s-au vindecat. Erau oameni de mare credinţă". Lumea alege să se debaraseze de aceşti înţelepţi şi ei, odată marginalizaţi, învaţă să nu marginalizeze pe alţii. Suferinţa îi uneşte chiar dacă unul era de alt neam. Şi este foarte interesant că doar acest străin a înţeles că este mai important Domnul decât oamenii; este mai importantă vindecarea sufletului decât cea a trupului. Samarineanul vindecat se întoarce la Isus şi strigă. Odată vindecat nu mai poate să tacă.

Întrebarea lui Isus "ceilalţi nouă unde sunt"? nu este adresată lor, care erau departe, ci celor care erau în jurul lui Isus, chiar şi nouă, cărora ne fuge gândul de la rugăciune. A vindeca de nerecunoştinţă este mult mai greu decât a vindeca bolile trupului. Altfel spus: este mult mai gravă lepra nerecunoştinţei, decât lepra trupului.

Tema Evangheliei de astăzi este recunoştinţa: când un om are credinţă adevărată, este recunoscător. Fără recunoştinţă nu putem să vorbim de o credinţă matură. În Cartea a II-a a Regilor, Naaman Sirul se însănătoşeşte, deoarece a ascultat de sfatul Profetului Elizeu. După ce Naaman a fost vindecat, a vrut să-i dea daruri profetului Elizeu. Profetul refuză şi-i explică faptul că Dumnezeu este adevăratul autor al vindecării sale. Mai mult, Eliseu ne învaţă că binefacerile pe care Domnul ni le face, nu se pot plăti şi nu se cumpără. Apoi Naaman şi samarineanul arată că mântuirea nu se limitează la poporul Iudeu ci este destinată tuturor popoarelor. Mai mult, faptul că Domnul i-a salvat pe evrei din robiile egipteană şi babiloniană, arată că El este prezent în tot pământul şi nu doar în anumite locuri.

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 2124, Ultimul acces: 2026-10-24 11:58:49

Timp total: 0.06s...

[]:1