Ora Profetica nr.13/2006 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ora Profetica nr.13/2006

[2006-03-24]
Petre si Paul Gheorghe

ORA PROFETICA SEMNELE SFARSITULUI MATEI 24

Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi“

Semnele saptamanii 23 Martie 2006

17-3-06. Ierusalim. Gripa aviara in Israel. O persoana ce prezenta simptomele gripei aviare a fost spitalizata astazi in Israel, iar alte doua se afla in drum spre spital, dupa ce oficialii ministerului agriculturii au confirmat prezenta virusului H5N1 la mai multe ferme de pui si de curcani din sudul tarii. In ultimele zile, peste 10.000 de curcani au fost ucisi in zonele afectate de gripa aviara.

Irak. Armata Statelor Unite a declansat o campanie de amploare in orasul irakian Samarra, impotriva insurgentilor din Irak.

Operatiunea ,,Roiul” implica circa 50 de avioane si elicoptere, precum si 1.500 de soldati irakieni si americani.

Purtatorul de cuvant al fortelor americane, sergentul Doug Anderson, a precizat ca sunt vizate gruparile insurgentilor din zona orasului Samarra, inclusiv fortele al Qaeda din Irak.

Analistii militari subliniaza ca in contextul de fata nu e vorba de un atac care inseamna bombardarea din aer a bazelor insurgentilor.

De altfel, armata americana a confirmat ca nu s-au utilizat bombe sau rachete. Asalt aeropurtat este termenul folosit de Statele Unite pentru deplasarea rapida a unui numar mare de trupe la bordul aeronavelor.

Imaginile difuzate de Pentagon arata ca atacul s-a petrecut in timpul zilei, semn ca responsabilii militari nu au incercat sa ii ia prin suprindere pe insurgenti.

Un purtator de cuvant al armatei americane, maiorul Tom Bryant, a declarat la BBC ca atacul e menit sa distruga complet celulele insurgentilor din zona, arestandu-i sau ucigandu-i pe suspecti si sa le confiste armamentul.

Ministrul de externe american, Condoleezza Rice a declarat ca aceasta operatiune este o dovada ca trupele irakiene incep sa preia tot mai mult responsabilitatea securitatii in tara.

Dupa arestarea a peste 40 de prezumptivi teroristi, trupele americane au eliberat jumatate din persoanele retinute. Potrivit armatei americane, in cadrul ofensivei din nordul Irakului au fost descoperite mai multe ascunzatori de armament. Actiunea vizeaza in special asa-numitul triunghi sunit, unde se presupune ca se afla baza liderului extremistilor, Abu Mussab Al Zarkawi.

19-3-06. Moscova. Prabusirea tunelului de metrou. In capitala rusa o parte a tunelului de metrou s-a prabusit. Nimeni nu a fost insa ranit, cu toate ca tavanul a cazut asupra unui vagon care a luat foc. Echipele de salvare i-au evacuat pe pasageri in siguranta.

Minsk. Alegeri prezidentiale in Belarus. Opozitia a lansat un apel pentru organizarea in aceasta seara a unei adunari de protest contra presedintelui Lukasenko. Adversarii regimului se tem de falsificarea alegerilor. Autoritatile au interzis astazi in ziua scrutinului prezidential orice adunari. In general se sconteaza pe victoria certa a presedintelui autoritar Alexander Lukasenko, aflat de 12 ani la conducere.

Paris. Ultimatum. Dupa ultimele proteste de masa in Franta, sindicatele si asociatiile studentesti au dat guvernului de Villepin un ultimatum pentru a renunta la preconizata reforma a pietii de munca. Daca guvernul nu va renunta pana maine la proiectul de concediere fara preaviz a tinerilor sub 26 de ani care incep sa lucreze, atunci se va declansa o greva generala, se spune in declaratie. Un milion de persoane au protestat ieri in Franta contra preconizatei reforme. La Paris, Marsilia, Rennes si Lille au avult loc ciocniri violente intre demonstranti si politie.

20-3-06. Sevillia. Conferinta. In capitala Andaluziei a inceput o conferinta internationala a liderilor religiosi evrei si musulmani. Imamii si rabinii prezenti la conferinta de trei zile, sunt de parere ca lumea este in criza si ca este momentul sa actioneze pentru a reinstaura dreptatea, respectul si pacea. Rabinul sef al Israelului, Yona Metzge, a solicitat infiintarea unei structuri similare ONU pentru credintele si cultele religioase.

Furtuna. Nord-estul Australiei a fost grav afectat de unul dintre cele mai puternice furtuni tropicale care a lovit vreodata tara.

Vantul care a suflat cu peste 300 km pe ora, a distrus aproape 80 la suta din cladiri si din culturile de bananieri si trestie de zahar, in micul oras Babinda, situat in partea de nord a statului Queensland.

Ceva mai spre sud, in Innisfail, strazile sunt acoperite cu bucati de acoperisuri si copaci smulsi din radacini.

Multi dintre localnici au parasit deja regiunea. Pana acum se relateaza ca in jur de 30 de persoane au fost ranite.

Gaza. Ciocniri intre politia palestiniana si militanti. In mai multe zone din Fasia Gaza au avut loc schimburi de focuri intre politia palestiniana si grupuri de militanti.

Militantii, care fac parte din Brigazile Martirilor Al A|sa, au oprit un convoi in care se afla un inalt ofiter de politie palestinian, si ulterior au atacat complexul din Gaza unde se afla ministerele finantelor si afacerilor externe. Militantii au deschis focul si asupra principalului post de politie. Mai multe persoane au fost ranite.

Militancii din Brigazile Martirilor Al A|sa cer sa fie angajati in fortele de securitate palestiniene.

21-3-06. Ramallah. „Palestinienii se vor descurca si fara sprijinul masiv al Europei”, sustine ministrul desemnat al finantelor din Autoritatea Palestiniana, Omar Abdel Rasek. Potrivit acestuia, amenintarea cu blocarea ajutoarelor financiare acordate de Uniunea Europeana nu va avea urmari catastrofale, a declarat Rasek intr-un interviu acordat cotidianului „Financial Times Deutschland”. El s-a aratat increzator ca regimul Hamas va fi sustinut de statele arabe si de Iran. Hamas ignora astfel solicitarile statelor occidentale de a recunoaste statul Israel si de a renunta la violente.

Bagdad. Atacul asupra unui sediu de politie din Irak s-a soldat cu cel putin 28 de morti. Incidentul a avut loc la nord de Bagdad, la Mu|dadyia, iar rebelii au folosit aruncatoare de grenade si arme automate. Cel putin 18 politisti si 10 rebeli si-au pierdut viata. In urma atacului rebelilor au fost eliberati 45 de detinuti, aflati in arestul politiei.

22-3-06. Un alt atac la sud de Bagdad, insurgentii au atacat o sectie de politie omorand patru membri ai serviciilor de paza si ranind alte 5 persoane.

Pelerini siiti atacati de insurgenti. La Bagdad, insurgentii au atacat un grup de musulmani siiti care se intorceau de la o manifestare religioasa tinuta in orasul lor sfant, Karbala. Potrivit politiei irakiene, doi pelerini au fost ucisi, iar alte cateva zeci au fost raniti.

Ostatici eliberati. Un activist britanic pentru pace si doi canadieni, rapiti in luna noiembrie a anului trecut, au fost eliberati in cadrul unei operatiuni a fortelor multinationale.

Cei trei ostatici eliberati sunt: britanicul Norman Kember si doi canadieni, James Loney si Harmeet Singh Sooden.

Ei fusesera rapiti anul trecut, in noiembrie, impreuna cu o a patra persoana, cetateanul american Tom Fox.

Tom Fox a fost ucis de rapitori la inceputul lunii martie, cand trupul lui neinsufletit a fost gasit intr-o suburbie a Bagdadului.

Cei trei cetateni occidentali eliberati se afla acum in zona verde si sunt supusi unui examen medical.

Despre Norman Kember, in varsta de 72 de ani, se spune ca este intr-o stare satisfacatoare.

Cei doi canadieni eliberati odata cu el, au avut nevoie de spitalizare, a declarat ministrul de externe al Marii Britanii, Jack Straw.

Acesta a fost, in mod clar, un succes important pentru forta militara condusa de Marea Britanie in Irak.

Cel putin inca 43 de straini sunt inca tinuti in captivitate in Irak. Numarul lor este mic in comparatie cu numarul irakienilor rapiti.

Cu toate ca date certe sunt greu de obtinut, se estimeaza ca undeva intre 10 si 30 de irakieni sunt rapiti in fiecare zi - majoritatea pentru rascumparare.

In total, peste 400 de cetateni straini au fost luati ostatici in Irak de la inceputul invaziei coordonate de americani. 55 dintre acestia au fost ucisi de rapitorii lor.

O parte din explicatie ar fi ca cetatenii straini care locuiesc in Irak isi iau masuri de securitate din ce in ce mai stricte.

Pe de alta parte, sunt din ce in ce mai putini straini dispusi sa traiasca si sa munceasca in aceasta tara.

Europa divizata in enclave? Europa este confruntata cu noi realitati sociale. Comunitatea Europeana incearca sa mentina o unitate socio-politica tot mai greu de realizat, odata ce numarul tarilor membre se extinde. In domeniul religios, noi realitati se impun. Dupa statisticile din 2005, proportia musulmanilor in tarile Europene este urmatoarea: Franta 10%, Bulgaria 12%, Rusia 19%, Macedonia 30%, Bosnia Herzegovina 60%, Albania 70%. In acelas timp in USA populatia musulmana este de 2%.

Robert Spencer director al grupului Jihad Watch, explica ca deja teritorii vaste in jurul marilor orase europene, cum ar fi Paris, sunt ocupate in exclusivitate de musulmani, de unde idea ca singura solutie ar fi de a divide Europa in enclave musulmane si crestine.

O ,,solutie” care nu prevede nimic bun pentru viitorul civilizatiei.

Viata de toate zilele in Afganistan. Opinia publica internationala s-a felicitat de rasturnarea dictaturii Taliban in Afganistan. >ara pare in curs de democratizare si pacificare, 22.500 de militari occidentali vegheaza la aceasta. Totusi Abdul Rahman, un barbat care s-a convertit la crestinism acum 16 ani, pe cand lucra intr-un lagar de refugiati din Pakistan, a fost arestat luna trecuta in urma denuntului familiei sale. Corpul delict gasit asupra sa: o Biblie.

La sedinta de deschidere a procesului sau, judecatorul a anuntat ca Abdul Rahman este pasibil de pedeapsa cu moartea.

Presedintele tribunalului Ansarullah Mawlazezadah, a informat agentia de presa ABC News, ca o echipa medicala il examineaza pe inculpat, deoarece numai un om care si-a pierdut mintile poate renunta la Islam.

O alta alternativa poate fi aceea ca el sa-si renege convingerile crestine, atunci el va fi iertat, deoarece spunea Ansarullah Mawlazezadah ,,Islamul este o religie toleranta”.

In continuare raspunzand agentiei de presa Deutsche Presse, Amin Farhang Ministrul Economiei a precizat ca occidentul are o reactie exagerata la acest caz, ,,El va avea un proces echitabil, se pare ca este intr-o stare de confuzie”.

Dupa constitutia Afgana, minoritatile religioase sunt protejate, dar articolul 3 precizeaza ca ,,Nici o lege nu poate contrazice invatatura si preceptele Islamului”, iar articolul 119 spune ca ,,Judecatorii trebuie sa judece dupa preceptele Islamului”. Insa dupa aceste precepte ,,O persoana care paraseste Islamul este apostata si trebuie pedepsita cu moartea”.

Dupa 1996, cazuri de ,,apostazie” au adus crestni in fata tribunalelor in tari cum ar fi: Iran, Kuwait, Arabia Saudita si Sudan. Un teologician renumit, explica sub conditia anonimatului, ca ,,Este o notiune fundamentala a Islamului: convertirea la o alta religie este un act hidos. Ea are un aer de tradare, un aspect de conspiratie impotriva identitatii comunitare”.

Homosexualii si Armata Engleza. The Royal Navy (Marina Regala engleza) s-a aratat interesata sa dea curs cererii membrilor e idea participa la parade lesbiene si homosexuali in uniforma militara.

Vice Admiralul Adrian Johns a declarat ca un numar important de ofiteri ai marinei militare engleze si-au manifestat dorinta de a defila in uniforma la Euro Pride parade, care va avea loc pe 1 iulie la Londra. De fapt marina este ultima care are o asemenea interdictie, politia, si armata participa deja la asemenea parade in uniforma oficiala de mai multa vreme.

Vice amiralul a declarat: ,,Misiunea noastra este sa inlaturam barierele discriminarii, prejudiciului, fricii si neintelegerii. Este nu numai drept din punct de vedere moral, dar aceasta constitue o forta care ne va ajuta sa avem maxim de eficienta in lupta”.

Guvernul Englez a ridicat acum 6 ani interdictia de a angaja homosexuali in armata, iar oficialitatile spera ca armata va atrage in viitor mai multi homosexuali in randurile ei.

Homosexualitatea in Pakistan. Societatea pakistaneza are o atitudine mai mult decat ambigua fata de homosexualitate.

In mod oficial homosexualitatea este interzisa, fiind considerata o aberatie cu origini occidentale. Un homosexual este pasibil cu inchisoarea pe viata, dar in realitate, intr-o tara in care barbatii se pot plimba pe strada de mana fara probleme, in care casatoriile de convenienta si aranjate, sunt obisnuite, nu este o problema sa fii homosexual.

Saptamana trecuta in orasul Lahore in cadrul festivalului numit Basant, un grup de peste 150 de homosexuali a putut organiza fara probleme o petrecere in familie pe acoperisul unui imobil. Intr-o atmosfera de indiferenta si aparenta toleranta, homosexualitatea se dezvolta in Pakistanul secolului 21. Departe de a fi un fenomen recent, ea isi are originea in perioada imperiului Mongol cand au aparut primele comunitati Hijra – prezente in zilele noastre in toate orasele importante.

Minte sanatoasa in corp sanatos. Cancerul de prostata si ardeiul iute.

Un studiu intreprins de catre cercetatori japonezi si americani a demonstrat ca substanta numita Capsaicin (cea care face ardeiul iute) are efecte inhibitoare asupra celulelor canceroase din prostata. Dr. Soren Lehmann de la Cedars-Sinai Medical Center si University of California Los Angeles School of Medicine, a declarat ca ,,Capsaicina are un efect antiproliferativ marcat asupra celulelor canceroase din tumorile de prostata”. Lehman a aratat ca soarecii de laborator au primit echivalentul a 400 mg de Capsaicina pe saptamana, aceasta cantitate se gaseste in trei la opt ardei iuti. A fost demonstrat ca Capsaicina inhibeaza activitatea unei substante numite NF-kappa beta, intr-un mecanism care duce la autodistrugerea celulelor canceroase, acest proces este numit apoptosis.

Cancerul de prostata este cel mai comun cancer la barbati. In USA este diagnosticat la 232.000 de persoane si produce moartea a 30.000 in fiecare an. In intreaga lume, 221.000 de barbati mor anual de cancer de prostata.

O fagaduinta pentru saptamana care ne sta in fata. ,,Nu te teme, caci mai multi sunt cei cu noi decat cei cu ei“. 2 Imparati 6, 16

Sursa: www.intercer.ro


Contor Accesări: 898, Ultimul acces: 2026-07-31 19:39:46