Moastele Sf. Ierarh Teodosie al II-lea, mitropolitul Moldovei, in municipiul Slobozia[2006-03-27]Credincioșii Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au trăit vineri, 24 martie, și sâmbătă, 25 martie a.c., bucuria primirii în municipiul Slobozia a moaștelor Sfântului Ierarh Martir Teodosie al II-lea, mitropolitul Moldovei ( 1694), ce au fost aduse de o delegație a Episcopiei Buzăului și Vrancei, condusă de PS Epifanie, episcopul Buzăului și Vrancei, informeaza Biroul de Presa si Comunicatii al Episcopiei Sloboziei si Calarasilor. Sfintele Moaște au sosit la biserica de lemn, monument istoric, 'Buna Vestire' din Slobozia în ziua de 24 martie a.c., orele 15.00, fiind întâmpinate de ierarhi, preoți și credincioși. După slujba săvârșită aici, întreaga procesiune, alcătuită din ieromonahi, preoți, monahi, monahii și credincioși ce purtau ripide, steaguri bisericești, precum și icoanele Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului și Sfântului Ierarh Martir Teodosie al II-lea, s-a îndreptat către Catedrala episcopală 'Înălțarea Domnului', pe traseul: bd. Matei Basarab - str. Constantin Dobrogeanu-Gherea. La procesiune au participat PS Epifanie, episcopul Buzăului și Vrancei, PS Casian, episcopul Dunării de Jos, și PS Damaschin, episcopul Sloboziei și Călărașilor. După sosirea la Catedrala episcopală, Sfintele Moaște au fost depuse sub un baldachin, credincioșii putându-se închina la sfintele moaște atât prima, cât și a doua zi. Sâmbătă, 25 martie a.c, de sărbătoarea Bunei Vestiri, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de ierarhii prezenti, înconjurați de numeroși ieromonahi, preoți și diaconi. La sfârșitul slujbei, fiecare dintre ierarhii prezenți au ținut câte un cuvânt de învățătură, cu acest prilej PS Epifanie făcând și un dar duhovnicesc deosebit Catedralei episcopale, prin oferirea PS Damaschin unei părticele din moaștele Sfântului Ierarh Martir Teodosie al II-lea. Pe tot parcursul slujbei pelerinajul a continuat, încă de dimineața sosind la Catedrală credincioși din Slobozia și din întreaga eparhie.Sursa: www.mmb.ro Contor Accesări: 922, Ultimul acces: 2026-08-02 08:19:11
|
Timp total: 0.03s...
[]:1