Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan a oficiat ieri, 31 ianuarie, Sfânta Liturghie la Biserica Spitalului Judeţean, din Piatra Neamţ - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan a oficiat ieri, 31 ianuarie, Sfânta Liturghie la Biserica Spitalului Judeţean, din Piatra Neamţ

[2010-02-01]

Peste 500 de credincioși au participat ieri, 31 ianuarie, la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Biserica din incinta Spitalului Județean, din Piatra Neamț.
După citirea pericopei Evanghelice, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenţi: „A-ţi veni în fire este poate cel mai spectaculos lucru care se poate întâmpla în viaţa unui om, să constaţi starea la care ai ajuns, să nu te complaci în ea, să te gândeşti la rostul vieţii tale pierdut. Să-ţi vii în fire e un lucru mai important – spun Sfinţii Părinţi – decât a învia morţii, pentru că a-ţi veni în fire înseamnă a te cunoaşte pe tine însuţi, a afla adevărul, unde ai fost, unde eşti şi unde ar trebui să fii. Ne vom gândi, vom realiza faptul, vom afla prin experienţa propriei noastre dureri, că în afara casei Tatălui nu poate avea omul odihnă sufletească, nu poate avea pace. În afara casei Tatălui, omul nu-şi poate înţelege rostul vieţii nu poate trăi autentic, adevărat, frumos şi adânc în familia sa, în biserica sa în lumea întreagă”, ne informează Radio TRINITAS.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1715, Ultimul acces: 2026-09-22 16:44:29