Ora de religie: îndoctrinare sau un strop de morală[2010-04-13]Autor: Andreea ArchipDiscuția pe marginea noii legi a educației ajunge la o temă mai veche: locul pe care ar trebui să-l ocupe religia în orarul elevilor și caracterul obligatoriu sau facultativ al acesteia. Sursa: MEDIAFAXNoua lege a educației ignoră numeroasele cereri ale părinților și ale societății civile, în privința eliminării orelor de religie sau, cel puțin, a reformării acestora. Un dascăl a ajuns chiar să depună plângere penală împotriva profesorilor de religie ai fiicei sale, pentru că i-ar fi încălcat acesteia dreptul la conștiință. Influența Bisericii s-a dovedit mereu mai puternică decât celelalte apeluri. Nu vreau ca fetița mea să facă religia, mi se pare că o îndoctrinează. Felul în care se predă religia la noi îl face pe copil să fie încuiat. Aceasta este opinia unei mame din Capitală, al cărei copil va intra din această toamnă în clasa întâi. Studierea religiei în școală a stârnit polemici în rândurile părinților de fiecare dată când s-a ridicat această problemă. În urmă cu doi ani, când mai multe ONG-uri au cerut scoaterea religiei ca materie obligatorie din programa școlară de liceu, Patriarhia a ripostat cu o campanie puternică intitulată Nu vrem liceu fără Dumnezeu. Nicio schimbare Legea Funeriu ar putea fi aprobată în ședința de guvern de luni, după aproape trei săptămâni de dezbatere publică, potrivit premierului Emil Boc. Noul text al legii nu prevede nicio schimbare în ceea ce privește religia. Poate și pentru că Patriarhia susține că părinților nu li se îngrădește libertatea de a alege: cu o simplă cerere la secretariatul școlii, aceștia pot alege confesiunea sau să nu facă deloc religie. În acest din urmă caz, media generală va fi încheiată fără cea la religie. Din 1990 și până în prezent s-au constatat beneficiile predării religiei - educarea acestora în spiritul valorilor. În plus, fără religie nu ar putea fi înțeleasă cultura europeană, explică Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. NIVELUL URMĂTOR Un părinte a mutat războiul în justiție Lecții neutre, predate de absolvenți de filosofie sau istorie. Este armistițiul pe care îl propune un profesor, tatăl unei fete aflate acum în clasa a IX-a, în privința religiei. Emil Moise, profesor de filosofie la Colegiul Agricol Constantin Angelescu din Buzău , e un temerar în lupta împotriva obligativității religiei în școli. Moise a făcut plângere penală împotriva foștilor profesori de religie ai fetiței sale, acuzându-i de încălcarea dreptului la conștiință. Motivul: i-au predat fetei religia fără acordul părintelui. Nu eu trebuie să depun cerere că nu vreau să facă fata mea religie, ci cei care vor să facă să depună cerere că vor. Este absurd și este o infracțiune gravă, consideră profesorul buzoian. Alți dascăli, alte metode Dascălul cere în continuare schimbări în privința studiului religiei în școli. Fie se schimbă Constituția, în care scrie că fiecare cetățean are dreptul la conștiință, fie legea educației, care cere unui părinte, care nu vrea ca al lui copil să facă religie, să depună cerere, sugerează acesta. O altă propunere a lui Emil Moise este ca dascălii care predau religie să nu mai fie absolvenți de teologie, ci de filosofie sau istorie. S-ar evita astfel conflictele de interese, crede părintele. Totodată, și materia religie ar trebui să însemne altceva. Abordarea trebuie să fie neutră, să fie o istorie a religiilor. Religia se mai predă confesional doar în țări precum Grecia, Polonia și cred că și în Irlanda de Nord, mai spune acesta. Toate reformele, oprite după intervenția Bisericii Discuții cu privire la importanța predării religiei în unitățile de învățământ au existat dintotdeauna, dar s-au înmulțit de când a fost pusă pe tapet și ideea reformării sistemului educațional. Când fostul ministru Ecaterina Andronescu dezbătea propriul proiect de lege a educației în care se discuta scoaterea materiei din trunchiul comun (și anume ca materie obligatorie) și transformarea ei într-o disciplină a cărei predare să fie hotărâtă de fiecare școală în parte, au fost mai multe voci care s-au opus. Religia rămâne în trunchiul comun, decreta Andronescu după dezbaterile pe proiect din Camera Deputaților, de anul trecut. Istoria s-a repetat în acest an. Când noua lege a educației - în varianta noului ministru Daniel Funeriu - urma să fie prezentată pentru o primă lectură guvernului, secretarul de stat din minister, Oana Badea, dezvăluia pentru EVZ cum urma să arate disciplina religie în actul normativ. Ministerul Educației vorbește despre educație religioasă și credem că este un pas pe care îl putem face în acest moment în ceea ce privește abordarea acestei zone. E cu respect deschis față de toți elevii noștri, față de ceea ce familiile lor consideră a fi opțiunea religioasă. Este în trunchiul comun așa cum știu eu în acest moment și se regăsește de la început până la capăt, dar sub forma educației religioase, explica atunci demnitarul. La o săptămână, opțiunea ministerului se schimbase. Am ajuns la concluzia că disciplina «religie» va rămâne în trunchiul comun, în aceeași formă, a revenit Oana Badea. OPINIE DE PĂRINTE Face bine la medie Părinții se contrează serios cu privire la disciplina religie, pe forumul Ministerului Educa ției. O medie mare la religie, cu mult bun-simț și o picătură de efort, poate «ridica» o medie mai mică la altă disciplină. Religia e o disciplină la care se poate lua ușor nota/media 10. Trebuie doar să vrei, fără a te simți îndobitocit. Nu-i folosește la nimic copilului? Ei, și? Ecuațiile diferențiale m-au ajutat în vreun fel să nu mă zăpăcesc la piață?, este opinia unuia dintre aceștia. Morala și bunul-simț nu se măsoară în cruci viteză sau mătănii la kilogram, ci în fapte și cuvinte! (...) În locul acestei materii, să se introducă studiul istoriei religiilor ca materie facultativă, este părerea unui tătic. Copilul e privit ca un ciudat pentru că nu face religia (...). Religia e utilă atâta timp cât este continuată și în familie, completează un alt forumist. Ca părinte, consider că religia ar trebui predată doar până la clasa a V-a. Pentru a nu aglomera, în clasele I-IV pot fi predate povestiri biblice, o dată la două săptămâni, arată o altă propunere. ORAR ȘTIRB Biblioteca, alternativa pentru religie Ce face un elev care refuză să facă religie, în timpul alocat acestei discipline? Ideal ar fi ca aceste ore să fie plasate fie la începutul, fie la sfârșitul programului școlar, pentru ca acei copii să poată lesne merge acasă. Dacă însă se întâmplă astfel, copilul poate merge să studieze la bibliotecă sau în laboratorul de informatică. De asemenea, poate să meargă la o clasă paralelă, unde se face un anumit opțional, explică directoarea Școlii nr. 1 din Capitală, Iuliana Soare. Părinții pot face cerere la secretariat dacă nu vor ca puștii lor să învețe religia. Media se va încheia fără această disciplină. O altă soluție este alegerea unui alt opțional, în locul religiei. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1087, Ultimul acces: 2026-07-30 03:33:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1