Noua legislație spaniolă privind avortul este inumană - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Noua legislație spaniolă privind avortul este inumană

[2010-07-07]
Dar nu numai atât, noua lege merge și mai departe: Episcopii spanioli și-au exprimat temerea că executivul se va folosi de această legislație pentru a impune 'o ideologie aborționistă în sistemul de educație obligatorie'. Nu este o reclamație lipsită de preocupări: noua lege, susțin Episcopii, 'stabilește un concept de sănătate plin de ambiguități din moment ce introduce așa-zisele indicații sociale și eugenetice ca justificare legală a avortului'. Aceeași îngrijorare a fost exprimată zilele trecute și de organizațiile de apărare a vieții umane. Părinții elevilor s-au declarat contrari așa-numitelor 'lecții' despre transformarea paradoxală într-un drept a unui delict, suprimarea vieții umane.
Tribunalul Constituțional ar trebui să hotărască în următoarele zile suspendarea sau aplicarea legii, după ce va analiza două recursuri de neconstituționalitate, prezentate de gruparea politică de centru-dreapta și de regiunea Navarra. Aceasta din urmă și regiunea Murcia au anunțat deja că nu vor proceda la aplicarea noii legi a avortului. Intrarea în vigoare a noii legislații a fost stabilită la 5 iulie, pentru a marca 25 de ani de la aprobarea primei legi a avortului în Spania, care din 1985 a dus la nu mai puțin de 1,3 milioane de avorturi. Și aceste cifre, împreună cu situația demografică, l-au făcut probabil pe liderul popularilor spanioli să afirme că noua legislație este 'inumană, neconstituțională și injustă'.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 836, Ultimul acces: 2026-07-30 01:14:07