Anunțuri din Dieceza de Oradea[2010-07-06]'Experiența spirituală îndelungată a Bisericii arată, că zilele de reculegere și de exerciții spirituale sunt cele mai bune și eficiente metode pentru perfecționarea continuă individuală și colectivă a clericilor. Aceste zile sunt actuale și necesare și în zilele noastre. În contrast cu practica de zi de zi a vieții, care contestă orice drept la introspecție, preotul are nevoie din când în când de reculegere, ca într-o adâncă reflexie și rugăciune să-L regăsească pe Dumnezeu și să se găsească pe sine însuși.' În sensul acestui îndemn al Directoriumului vieții și slujirii sacerdotale, o primă grupă de 19 preoți ai Diecezei Romano-Catolice Oradea vor participa în perioada 5-9 iulie 2010 în localitatea bihoreană Șinteu la exerciții spirituale. Moderatorul programului va fi Prea Cucernicul Pr. Kerekes László, paroh din Berettyóújfalu (Ungaria). Zilele de reînnoire sufletească se vor încheia vineri, 9 iulie, orele 8.00 printr-o sfântă liturghie celebrată de arhiereul diecezei, Excelența Sa Böcskei László împreună cu preoții Diecezei.2. Întâlnirea conducătorilor Asociației 'Kolping' la Oradea În anul 1856 preotul catolic Adolf Kolping, a întemeitat Asociația 'Kolping', pentru a veni în ajutorul celor care se confruntă cu diferite neajunsuri și probleme sociale. Modelul de acțiune ales de Asociația 'Kolping' este reîntoarcerea la principiile creștine, care trebuiesc să fie transpuse în viață. Scopul Asociațiilor 'Kolping' în lumea contemporană este apărarea intereselor tinerilor, precum și pregătirea lor pentru viață în spiritul creștin. Urmărind acest scop se organizează prelegeri, discuții, cursuri în diverse domenii profesionale și ale culturii, punându-se accent pe implementarea valorilor creștine îndeosebi în viața de familie. Joi, 8 iulie 2010 la orele 11.00, conducătorii Asociației 'Kolping'din România și din Oradea împreună cu partenerii din Limburg/Germania, la inițiativa Excelenței Sale Böcskei László, Episcop diecezan de Oradea vor participa în Palatul Episcopal la o consfătuire în cadrul căreia se vor purta discuții legate de activitatea asociației pe teritoriul Diecezei Romano-Catolice Oradea, despre prezentul și viitorul ei, despre eficientizarea și optimizarea acestei activități. 3. Hirotonire de preot și diacon în Catedrala romano-catolică Oradea 'Pe mine m-a fascinat Domnul, El m-a învelit cu mantia Sa sfântă. / De atunci înțeleg secretele cerurilor, și am parte de aur, tămâie și smirnă.' Sâmbătă, 10 iulie 2010, orele 11.00 în Catedrala romano-catolică din Oradea Excelența Sa Böcskei László, Episcop de Oradea, în cadrul unei liturgii solemne va hirotoni întru preot pe diaconul Ozsváth József și întru diacon pe acolitul Varga Sándor. 4. Administrarea Sfântului Sacrament al Mirului în parohia romano-catolică Borumlaca Duminică, 11 iulie 2010, orele 12.00 în biserica romano-catolică parohială din Borumlaca în cadrul sfintei liturghii celebrate în limba slovacă, Excelența Sa Böcskei László, episcop diecezan romano-catolic de Oradea va administra Sfântul Sacrament al Mirului celor 37 tineri de naționalitate slovacă. Pregătirea tinerilor pentru primirea darurilor Sfântului Duh a fost făcută de către Părintele Mercsak Anton, paroh local. Secretariatul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea Tel. 0359/411118 Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 856, Ultimul acces: 2026-07-26 12:42:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1