Episcopul Anton Durcovici în drum spre beatificare[2010-07-15]La congresul care a avut loc în cursul lunii iunie 2010, comisia a declarat validă faza diecezană a procesului de beatificare a Episcopului, informează Ercis.ro, fiind respectate toate normele dreptului canonic. În luna septembrie 2010, când Congregația își va relua activitatea, același postulator va cere printr-o scrisoare adresată prefectului Congregației să numească un relator pentru cauza în curs, fiind în același timp propus și un colaborator extern care va lucra efectiv la respectiva cauză. Cu relatorul numit se va colabora pentru întocmirea așa-zisei positio super martyrio, o lucrare convingătoare, menită să pună în lumină viața (o biografie bine documentată), activitatea (așa cum reiese din lucrările scrise și de la martorii ascultați) și mai ales martiriul suferit din iubire pentru Cristos.În ceea ce privește martiriul Episcopului Durcovici, conform procedurilor canonice, trebuie să se verifice două aspecte: material (moarte sigură și violentă) și formal (moarte provocată in odium fidei și suportată în mod voluntar din iubire și după exemplu dat de Cristos). Această lucrare va fi supusă într-un prim moment analizei comisiei istoricilor. Dacă va trece cu bine, va fi analizată apoi de comisia teologilor, în număr de nouă, dintre care două treimi vor trebui să dea votul pozitiv pentru ca lucrarea să meargă mai departe. Dacă se va trece și de acest examen, positio va intra în analiza consiliului Cardinalilor și al Episcopilor. După votul favorabil dat de această comisie, prefectul Congregației, printr-o scrisoare, va cere Sfântului Părinte să se pronunțe asupra respectivei cauze. Sfântul Părinte, după o analiză atentă, poate aproba respectiva cauză de beatificare sau o poate respinge. De ce un proces atât de lung? Materialul semnat de pr. Isidor Iacovici, postulator, explică: în primul rând pentru volumul de muncă cerut de această lucrare positio, care trebuie să fie destul de precisă, documentată și convingătoare. În al doilea rând pentru timpul de așteptare ce trebuie respectat. În prezent se află pe rol peste 2.500 de cauze la care se lucrează. Nu trebuie neglijat faptul că respectiva lucrare trebuie să fie analizată de atâtea comisii ale Congregației. (Sursa: ERCIS.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 844, Ultimul acces: 2026-07-26 08:24:46
|
Timp total: 0.04s...
[]:1