Populația secularizată a Angliei nu crede, dar Dumnezeu îi lipsește[2010-07-29]'Poate că lumea subevaluează complexitatea pe care o presupune suprapunerea aspectelor tipice unei vizite de stat cu cele referitoare la o vizită pastorală. În prezent, pregătirile sunt într-un punct bun, iar programul - în linii generale - este cu adevărat interesant. Programul vizitei va face posibil - sau cel puțin sper - ca nu doar comunitatea catolică, comunitatea credincioșilor să fie în măsură să se raporteze de foarte aproape cu Sfântul Părinte în cursul evenimentelor de tip pastoral, ci cred că va oferi și ocazia de a demonstra că guvernul unei țări cu o majoritate care nu este catolică are o agendă incredibil de vastă de posibilități de colaborare cu Biserica Catolică: mă refer la teme precum echitatea globală, schimbările climatice, modalități de susținere ambientală'.Referitor la criticile potrivit cărora această vizită ar fi inoportună, însărcinatul primului ministru britanic pentru călătoria papală a spus: 'Trăim într-o societate liberă, în care persoanelor le este recunoscut dreptul de a protesta în mod pașnic; oricum, acestea reprezintă o mică minoritate în cadrul comunității. Apoi referitor la criticile legate de costurile care ar fi suportate de contribuabili și care ar fi de 10-12 milioane, dacă ne gândim că anul trecut Marea Britanie a găzduit întâlnirea la vârf G20, care doar într-o singură zi a costat între 19 și 20 de milioane, cred că acest lucru ar trebui să ne facă să reflectăm asupra faptului că totul trebuie menținut în cadrul propriului context...'. Lordul Christopher Patten a afirmat recent că, dintre toate țările vizitate de Papa, Marea Britanie este țara cea mai secularizată. 'Mă refer la aspecte precum frecvența participării la Sfânta Liturghie și la măsura în care - așa cred - dorința de vizibilitate împreună cu agnosticismul și ateismul intelectual au dobândit amplu spațiu în agenda publică și în cea a mass-media. Există o frază foarte frumoasă într-o carte despre moarte, de Julian Barnes: 'Nothing to be Afraid of' ('Nimic de care să îți fie frică'). Barnes își începe cartea cu această frază, în care îi spune fratelui: 'Nu cred în Dumnezeu, dar îmi lipsește'. Cred că acesta este sentimentul pe care îl trăiește multă lume, astăzi, în țara noastră'. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 724, Ultimul acces: 2026-07-29 00:42:45
|
Timp total: 0.03s...
[]:1