Papa despre abuzurile sexuale și încrederea britanicilor[2010-09-16]Una dintre întrebări a fost despre modul în care încrederea în Biserică ar putea fi recâștigată, dat fiind că un recent sondaj arată că credincioșii britanici trebuie să facă eforturi ca să privească Biserica într-o lumină pozitivă.'În primul rând trebuie să spun că aceste dezvăluiri m-au șocat și pe mine și mi-au provocat o mare tristețe. Este dificil de înțeles cum au fost posibile aceste perversiuni din partea unor preoți', cum au putut să 'cadă în perversiune' după ani de pregătire pentru preoție și după ce au fost de acord la hirotonire să fie 'vocea, glasul și mâna' lui Cristos. Este, a repetat Papa, 'o mare tristețe'. Și-a exprimat tristețea și vizavi de lipsa de acțiune a unora dintre autoritățile ecleziale, care 'nu au fost suficient de atente sau de rapide sau de hotărâte în luarea măsurilor necesare'.Din aceste motive Biserica trece acum printr-un moment de umilință și de înnoită sinceritate, amintind în acest sens de scrisoarea trimisă catolicilor irlandezi la începutul acestui an pentru întărirea în credință a credincioșilor tulburați de scandalurile sexuale din țara lor. Victimele abuzurilor trebuie ajutate să depășească traumele și să își găsească viețile și încrederea în mesajul lui Dumnezeu. Pontiful a vorbit și despre măsurile împotriva clericilor responsabili de abuzuri sexuale, clerici care trebuie îndepărtați de copii. Pentru a se asigura mai buna protecție a copiilor și tinerilor trebuie asigurată o mai bună formare a preoților și măsuri de prevenire a abuzurilor, care să fie implementate și susținute. La final i-a felicitat pe Episcopii britanici pentru colaborarea lui cu Sfântul Scaun și cu autoritățile civile în lupta împotriva abuzurilor sexuale, declarându-se recunoscător pentru angajamentul lor pentru protejarea tinerilor. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 842, Ultimul acces: 2026-07-24 19:33:48
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1