Prietenie, iubire și adevăr - fundamentele dialogului ecumenic (I)[2010-09-16]Ca bun elvețian, spune el, 'ecumenismul îl am înăuntrul meu de la naștere'. La vârsta de doisprezece ani lectura Pătimirii lui Cristos l-a 'zdruncinat și tulburat', pentru că 'soldații romani nu vor să împartă tunica lui Isus, dar ne-am gândit noi creștinii să o sfâșiem, despărțind unicul Trup al lui Cristos'. Era perioada Conciliului Vatican II, 'mare eveniment în brazda Tradiției vii'. Apoi cu studiile la Lucerna și Munchen, ecumenismul a devenit parte integrantă a bagajului său teologic. Preot din anul 1982 și din 1995 Episcop de Basilea, cea mai mare Dieceză elvețiană, l-a primit pe Papa Ioan Paul al II-lea la Berna, în iunie 2004, organizând o întâlnire față în față cu tinerii 'pentru a reporni evanghelizarea în Elveția prin transmiterea credinței', cealaltă mare pasiune pastorală a lui.Monseniorul Koch ține să precizeze că nu este președintele unui holding internațional 'care poate face și organiza tot ceea ce-i trece prin cap. Unitatea creștinilor este o misiune voită de Isus însuși și am un mandat foarte precis al Papei pentru a încerca să rezolv scandalul dezbinărilor'. Un mandat pe care Papa Benedict al XVI-lea tocmai i l-a conferit, la 30 august 2010, primindu-l în audiență după ce l-a chemat la Castel Gandolfo ca referent principal la întâlnirea cu ex-studenții săi, pentru a vorbi despre interpretarea corectă a Conciliului Vatican II și despre reforma liturgică. Vă oferim în continuare prima parte a interviului luat Arhiepiscopului Kurt Koch de Giampaolo Mattei, publicat în L'Osservatore Romano la data de 15 septembrie 2010, și apărut în traducere pe Ercis.ro. - Ce v-a spus Pontiful încredințându-vă misiunea de președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor? - Papa m-a convocat la 6 februarie 2010 și, în audiența privată, mi-a destăinuit că s-a gândit la mine, ca Episcop care cunoaște comunitățile din Reforma protestantă nu numai din cărți ci din experiență vie, directă. Știa că în Elveția am avut ocazia de a dialoga și de a mă confrunta cu reformații. Am discutat despre aceasta în vizitele ad limina, când era prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței iar eu eram Episcop de Basilea. Din anul 2002, sunt membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, și munca desfășurată până acum mă face și mai conștient de marea responsabilitate pe care mi-a încredințat-o Papa Benedict al XVI-lea. - Puteți să ne anticipați care vor fi strategiile dumneavoastră în diferitele dialoguri, în Orient ca și în Occident? - Pentru mine, punctul nevralgic este a recunoaște dimensiunea spirituală ca fundament și suflet al întregii mișcări ecumenice. Nu este o găselniță a momentului, este suficient a reciti numărul 8 al decretului conciliar Unitatis redintegratio și a face referință la experiențele directe. Fără dimensiune spirituală nu se merge nicăieri. - Care sunt ingredientele indispensabile pentru dialogul ecumenic? - Înainte de toate prietenia. Un dialog credibil și sincer se poate stabili numai dacă există ceea ce eu numesc ecumenismul iubirii. Atunci când relațiile nu sunt bune, este greu să ne rugăm împreună și să tratăm teme teologice. Întâlnirea, cunoașterea în mod personal, legarea de prietenii adevărate sunt ingredientele de bază pentru a face să funcționeze dialogul teologic mult mai bine. - Așadar, iubire și adevăr. - Iubire și adevăr sunt și cele două mari cuvinte ale Papei Benedict al XVI-lea, centrul corpus-ului său teologic. Dacă iubirea și adevărul nu merg braț la braț, dialogul se blochează. Este ușor de constatat că nu există viitor pentru un bărbat și o femeie care arată că se iubesc dar nu își spun adevărul. După cum iubirea fără adevăr nu este iubire, tot așa adevărul de unul singur, fără iubire, poate fi greu de acceptat. - Trecând în revistă progresele și întârzierile, care este starea de sănătate a ecumenismului? - Pași înainte am făcut în toate direcțiile. Nu trebuie să ne așteptăm desigur la rezultate imediate, și pentru că fundamentul ecumenismului este spiritualitatea. Orice dialog este mereu o nouă provocare, cu caracteristicile sale particulare. Am experimentat aceasta personal, ca membru al Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe orientale și al Comisiei Internaționale pentru unitatea luterană-catolică. Există o diferență specifică în modul de a proceda. Cu ortodocșii avem un mare fundament comun de credință și câteva diferențe în cultură. În schimb cu lumea care vine din Reformă nu este așa de mare fundamentul comun de credință, însă cultura este aceeași. - Fundamentul comun de credință cu ortodocșii produce rezultate nesperate. De la Moscova v-a sosit un mesaj de felicitare de la Patriarhul Kiril, care urează 'noi perspective de colaborare în folosul ambelor Biserici', subliniind dezvoltările pozitive și constructive în relații. - Este adevărat, cu ortodocșii înregistrăm progrese și în dialogul teologic. Și la Viena, între 20-27 septembrie 2010, vom putea face încă progrese, continuând studiul temei despre rolul Episcopului de Roma în primul mileniu. Apoi, pentru sărbătoarea Sfântului Andrei, la 30 noiembrie 2010, voi merge la Istanbul. Este important ca prima mea vizită oficială să fie la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I în cadrul schimbărilor de delegații între Roma și Fanar cu ocazia sărbătorilor patronale. (Sursa: ERCIS.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 801, Ultimul acces: 2026-07-27 05:06:34
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1