Biserica Adventistă, creștină sau nu?[2010-10-01]Biserica Adventistă, creștină sau nu? de CATANA BENONIProbabil că v-ați confruntat și dvs cu intrebarea: Cine sutem noi și care este de fapt mesajul nostru ca Adventiști de Ziua a Șaptea? Suntem angrenați într-un mare motor de acțiuni misionare, unele personale, de la om la om, altele mai nepersonale, cum ar fi răspândirea de pliante, de cărți, etc. În iureșul acestora m-am trezit și eu întrebându-mă: De fapt care este mesajul nostru? Ce vrem să transmitem celor din jur? Are Biserica AZS un mesaj specific? Mulți ani de zile, pe firma Bisericii noastre din Roman era scris: Cultul creștin Adventist de Ziua a Șaptea și an de an așteptam să dispară cuvântul Cultul, deoarece nu-mi plăcea deloc și doream cuvântul Biserica. Nu-mi doream însă să dispară și cuvântul creștin, așa cum s-a și întâmplat. Mai nou, am observat că și pe situl oficial al Bisericii noastre nu mai apare cuvântul creștin și nici pe alte articole pe internet sau prin cărți. Probabil că lucrul acesta nu are nici o semnificație, cu toții spunem că se subînțelege că Biserica Adventistă este o Biserică Creștină Poate fi așa, sau nu, cine știe? Prin titlul unei confesiuni se încearcă a se evidenția tocmai cine sunt membrii, care este crezul sau mesajul principal al confesiunii respective. Că suntem adventiști nu se înțelege de la prima citire, dar dacă cineva vrea să afle și deschide un dicționar sau vreo pagină de internt, ajunge la ideea de așteptare a revenirii Domnului Hristos, și acesta este într-adevăr mesajul nostru specific. Că suntem de Ziua a Șaptea, la fel, cineva poate începe cu întrebarea care este ziua a șaptea? și se ajunge la răspunsul sâmbăta, deci noi suntem sâmbătari. Cuvântul creștin, ar însemna că noi credem în punctele esențiale de doctrină ale creștinismului, în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, suntem convinși de tot ce spune crezul creștin, etc. Dar, ceva foarte important este legat de mesajul de bază al creștinismului, care este dragostea. Domnul Isus Hristos a excelat în dragoste. Atât prin exemplu cât și prin învățăturile Sale, ne-a dat să pricepem că a fi creștin, urmaș al Său, înseamnă a iubi. Dacă uităm dragostea, inclusiv dragostea de vrăjmași ca fiind esența creștinismului, adică tocmai ceea ce face deosebirea, sau ar trebui să facă deosebirea netă între creștinism și toate celelalte religii, înseamnă că rămânem cu coaja și aruncăm tocmai ce este mai bun dintr-un fruct. E adevărat că în coaja unui fruct avem foarte multe vitamine, dar aici ilustrația nu se potrivește. O coajă de creștinism nu hrănește pe nimeni! Prin urmare, dispariția cuvântului CREȘTIN din titulatura Bisericii noastre, întâmplătoare sau nu, semnificativă sau nu, ar trebui să ne pună pe gânduri Dacă creștin a dispărut din titlul Bisericii, măcar să ne asigurăm că n-a dispărut din Biserică! Doamne, ajută! Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 860, Ultimul acces: 2026-07-25 00:43:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1