Papii Ioan al XXIII-lea și Benedict al XVI-lea, prieteni ai Răsăritului[2010-10-13]Fericitul Ioan al XXIII-lea este amintit pentru sensibilitatea sa față de Răsărit, în parte pentru că a petrecut 10 ani în Bulgaria (1925-1935), unde 'a vizitat comunitățile catolice și a stabilit relații de respect și stimă cu celelalte comunități creștine', după cum relatează biografia fericitului. Apoi, în 1935, a fost numit delegat apostolic în Turcia și Grecia. Biografia adaugă: 'Slujirea lui în rândul catolicilor a fost intensă, și abordarea lui respectuoasă și dialogul cu lumile ortodoxiei și islamului au devenit caracteristice pentru perioada în care și-a exercitat aceste funcțiuni'. Cardinalul Sandri i-a spus Papei Benedict al XVI-lea: 'Vedem aceeași iubire la dumneavoastră, Sfinte Părinte. Așadar, confirm fidela și totala adeziune la persoana și la magisteriul dumneavoastră a credincioșilor din Orientul Mijlociu'.El a afirmat că în Roma 'purtăm în inimile noastre Răsăritul, comorile prețioase ale tradițiilor lui spirituale: măreția și valoarea, precum și încercările trecutului său; suferința și așteptările pentru prezent și viitor'. Cardinalul Sandri a observat: 'o 'legătură prețioasă' unește toate epocile Bisericii Răsăritene: aceasta este martiriul creștin'. Moștenirea persecuției continuă și astăzi, a arătat prelatul: 'În timp ce vedem o anumită îmbunătățire a situației, în unele contexte catolicii alături de alți creștini îndură încă ostilitate, persecuție și lipsă de respect pentru dreptul fundamental la libertate religioasă. Terorismul și alte forme de violență nu îi cruță nici pe frații noștri evrei și musulmani. Evenimente umane reprobabile se înmulțesc și lovesc victime nevinovate. Pierderea indivizilor și a bunurilor, și a perspectivelor rezonabile, generează realitatea emigrației... Durerea face adesea să se ridice întrebarea crucială dacă vor putea vreodată să fie zile de pace și prosperitate în Orientul Mijlociu'. Cardinalul a afirmat însă: 'Dumneavoastră, Sfinte Părinte, nu v-ați pierdut niciodată speranța. În schimb, o insuflați în Bisericile din Răsărit, deoarece ele trăiesc misterul evocat de profetul Ezechiel, 'slava Dumnezeului lui Israel' care venea 'la poarta dinspre răsărit' a Templului. Răsăritul răspunde perseverând în comuniune și în mărturie; răspunde cu voința fermă de a oferi și a primi speranța crucii'. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 849, Ultimul acces: 2026-07-29 03:40:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1