Mii de pelerini se închină la moaștele Sfintei Parascheva - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mii de pelerini se închină la moaștele Sfintei Parascheva

[2010-10-11]
Scris de Dan Focșeanu
Aproximativ 2.500 de pelerini au stat la rând, ieri, la Mitropolia din Iași , pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care au fost scoase în cursul dimineții de ieri din interiorul Catedralei Mitropolitane, rândul pelerinilor întinzându-se pe o distanță de jumătate de kilometru.Duminică dimineață, credincioșii au asistat în interiorul Catedralei la slujba oficiată de IPS Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei, după care moaștele au fost scoase într-o procesiune pe bulevardul Ștefan cel Mare, fiind apoi depuse într-un baldachin special amenajat în curtea Mitropoliei, alături de moaștele Sfântului Maxim Mărturisitorul, aduse din Grecia, transmite Mediafax. „Sf. Parascheva și Sf. Maxim Mărturisitorul au reușit cu mila lui Dumnezeu să depășească și să zdrobească lanțul păcatelor, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu darul Sfântului Duh. Sfinții atrag atât de multă lume în primul rând datorită sfințeniei lor. Pelerinii se simt binecuvântați, orotiți de puterea și binecuvântarea sfinților și de aceea aleargă spre ei. De aceea credincioșii din toată țara se îndreaptă spre Iași, pentru a-și așeza sufletul în mâna Sfintei Parascheva, a Sfântului Maxim, iar mâinile lor să ducă sufletele noastre în fața Tronului Preasfintei Treimi“, a spus IPS Teofan în fața credincioșilor prezenți în curtea Catedralei Mitropolitane. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor rămâne timp de șase zile expuse în fața Catedralei Mitropolitane, la Iași fiind așteptați în această perioadă peste 100.000 de credincioși din întreaga țară.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 778, Ultimul acces: 2026-07-25 11:00:14