Resfințirea bisericii din Parohia Bărăganu, județul Brăila - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Resfințirea bisericii din Parohia Bărăganu, județul Brăila

[2010-11-14]
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat astăzi, 14 noiembrie, slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Sfânta Treime”, din Parohia Bărăganu, fosta localitate Cioara-Doicești, Protopopiatul Însurăței, județul Brăila. Cu acest prilej, lăcașul de cult înnoit și resfințit a primit încă un sfânt ocrotitor, pe Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, informează Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Sfințirea sfântului locaș a fost urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată pe un podium special amenajat lângă sfântul lăcaș, și care a fost prezidată de chiriarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte membrii ai Permanenței Consiliului Eparhial și slujitori de la parohiile învecinate. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a îndemnat la sfințire, curățire și rugăciune, după modelul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, cu o zi mai înainte de începutul postului Nașterii Domnului. La sfârșitul slujbei, atât părintele paroh Dorin Chirilov, cât și fostului preot paroh Valentin Rădoi, le-au fost acordate rangul bisericesc de sachelar.
Tot în această zi, Școala gimnazială nr. 1 din localitate a fost sfințită, primind, de asemenea, hramul Sfântului Grigorie Palama. Ierarhul Dunării de Jos a săvârșit slujba de sfințire a apei, după care a binecuvântat sălile de clasă și icoanele ce se vor așeza pe pereții acestora, iar, la final a oferit, pentru biblioteca instituției, volume de studii și cărți de rugăciune, apărute la editura partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 944, Ultimul acces: 2026-07-27 19:28:31