© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Sf. Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur-învăţătorii dreptei credinţe[2011-01-31]Scris de Elena Solunca MoiseTreime arhierească, Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, cinstiţi de Biserica noastră, ne sunt mereu înainte, înţelepciunea lor luminând întru dăinuire pe toţi cei care încearcă înălţarea spirituală. E o sărbătoare ce rotunjeşte un rost anume, câtă vreme fiecare dintre ei e prăznuit în această lună - în prima zi, pe Sf. Vasile cel Mare ca un temei al primenirii anului, pe 25 Sf. Grigorie ni se înfăţişează „cald propovăduitor al dumnezeiescului dor“, iar pe 27 Sf. Ioan Gură de Aur,“învăţător şi sacerdot universal“ Cu ei înţelegem cât de „minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui“ şi prin viaţa lor întrezărim viaţa veşnică, despre care însuşi Mântuitorul încredinţează că este „Să Te cunoască pe Tine Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos, pe care l-ai trimis“. De la Sf. Ap. Ioan aflăm cum, înălţând rugă Părintelui ceresc pentru ucenicii Săi şi toţi cei care vor urma, Hristos cerea: „Sfinţeşte-i întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevăr“ şi, ceva mai departe: „aşa cum Tu, Părinte eşti întru Mine şi Eu întru Tine, tot aşa ei să fie una întru noi, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis“. Înţelesul sfinţeniei se rotunjeşte ceva mai departe:“Eu întru ei şi Tu întru Mine, pentru ca ei să fie desăvârşiţi în unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine“. Vieţile celor trei ierarhi sunt înalt grăitoare pentru unitatea cea întru Hristos; o unitate bogat roditoare în sfinţenia celui care caută cu credinţă, iubire şi speranţă să dea viaţă din viaţa dăruită de Dumnezeu spunând „Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ“. Şi astăzi e cu atât mai mult necesară pentru că vedem cum competiţia generează discordie şi ură devastatoare iar individualismul sfârşeşte prin a distruge individul care se vede golit de sine şi rătăcit sfârşind prin a se pierde pe sine într-un zombi. Pe la sfârşitul secolului XI, pe vremea împăratului Alexie Comnem se stârnise o discordie între credincioşi împărţiţi în trei grupe, care se numeau vasilieni, grigorieni sau ioanieni după sfântul al cărui urmaşi se considerau. Într-o noapte, cei trei ierarhi s-au arătat arhiereului Ioan Evhaitul zicându-i: „Noi, precum vezi, una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă între noi... Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea şi de vei chema pe unul vin şi ceilalţi. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat...Că nevoinţa noastră a fost ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o zi şi ne prăznuieşte cu bună cuviinţă. înştiinţează-i pe urmaşi că noi una suntem la Dumnezeu „. E o unitate asemănătoare, dacă e îngăduit, cu aceea a luminii, armonioasă alcătuire din cele şapte culori cu nesfârşite nuanţe, fiecare definindu-se prin părtăşia la întreg. Mai este şi împăcare, adică aduce în pace, în pacea lui Hristos dăruită apostolilor în Dumineca învierii, pacea Iubirii şi care „nu cade niciodată“. Sfinţii Vasile cel Mare(330-379), Grigorie Teologul (329-389) şi Ioan Gură de Aur (347-404) au strălucit prin viaţa, învăţăturile şi faptele lor, petrecându-şi anii ca într-o neîntreruptă rugăciune. Era vremea când, după încetarea persecuţiilor împotriva creştinilor, ereziile măcinau dreapta credinţă şi cei Trei Ierarhi s-au devotat adevăratei înţelegeri a creştinismului. Cunoscători profunzi ai Sfintei Scripturi moştenită de la apostoli, cu deosebire dogmei Sfintei Treimi, esenţială pentru credinţa creştină, au arătat cu „râvnă şi pricepere“ urcuşul de la înţelepciunea lumii acesteia la înţelepciunea sfântă, fără să desconsidere ştiinţa şi filosofia vremii. Au făcut-o cu gândul pe cât de profund pe atât de înălţător, cu cuvântul rostit şi cu fapta ziditoare şi de aceea învăţăturile lor luminează veacurile într-un imn de salvă lui Dumnezeu în care se disting vocaţia monahală a Sf. Vasile, teologia subtilă Sf. Grigorie şi „Evanghelia practică“a Sf. Ioan. Sf. Vasile, geniu şi sfânt, a fost preot plin de har, organizator al vieţii monahale şi întemeietorul primelor aşezăminte unde erau îngrijiţi bolnavii şi toţi cei neajutoraţi. Opera sa este vastă şi vom aminti doar omiliile la „Cartea Facerii“ sau la Psalmi. A organizat viaţa monahală şi rânduielile date de el sunt respectate şi astăzi. Sf. Vasile şi Sf. Ioan Gură de Aur au scris, fiecare, câte o liturghie care se săvârşesc şi astăzi, unind prin timp şi peste timp pe creştini ce se regăsesc trăind întru acelaşi Duh. Contemplativ din fire, Sf. Grigorie de Nazianz a fost numit „Teologul“ la Sinodul de la Calcedon, nume pe care îl mai are Sf. Evanghelist Ioan şi Sf. Simion Noul Teolog. A scris o operă vastă care cuprinde 45 de cuvântări, dintre care se disting cinci dedicate Sfintei Treimi, poeme şi numeroase scrisori. Geniu al teologiei din secolul IV, secolul de aur al Bisericii, Sf. Grigorie, Dumnezeiescul cuvântător întruchipează trăirea autentică în Hristos transfigurată în cuvinte atât de puternice încât au potolit adevăratul asalt al ereticilor. Aşa s-a făcut că, dacă la venirea sa ca patriarh al Constantinopolului era o singură biserică ortodoxă, după cinci ani rămăsese doar o singură biserică a lui ereticului Arie. A fost ca o înviere, aşa cum se numea şi Biserica în care a slujit cu o sârguinţă demnă de a fi urmată. Sf. Ioan Gură de Aur, dăruit cu harul ce i-a dat şi numele, dibaci şi profund vorbitor, s-a adresat mai ales creştinilor obişnuiţi cărora le-a arătat cum să urmeze pe Hristos, scrierile sale având un pronunţat caracter etic moralizator. I-a convins cu cuvântul, când blând, când dojenitor, când mângâietor când încurajator; i-a convins mai ales cu viaţa sa de nevoinţă şi dăruire pentru Hristos. A lăsat moştenire interpretările la Evanghelia lui Matei şi la cele 14 epistole pauliene ş.a., iniţiere în viaţa creştină şi considerată o evanghelie practică. Să mai amintim că Vasile Lupu a ridicat în cinstea acestor Sfinţi o Biserică şi că sunt consideraţi ocrotitorii învăţământului teologic. Apropierea de ei este bogat roditoare pentru că înţelesurile desprinse pot deveni călăuze pentru oricare dintre noi şi împreună prăznuirea lor e un ales prilej pentru a (re)descoperi sublimul vieţii creştine, reînnoind-o în fiecare zi, care este bună pentru că ne e dăruită de Tatăl ceresc spre îndumnezeire. Mai ales în zilele noastre, pentru că scria Cuviosul Paisie Aghiorâtul, „când lipsesc duhovnici buni, spitalele de psihiatrie sunt pline de bolnavi“. De aceea de folos duhovnicesc este viaţa lor şi pentru „nespecialişti“ pe care îi pot ajuta să distingă între un preot şi, după o vorbă a lui Mircea Eliade, un“funcţionar al sacrului“. Spre ei să ne îndreptăm rugăciunile noastre ca prin ei să ne învrednicim a-L numi pe Dumnezeu „Tată“. „Pentru că cei care săvârşeşte binele au lauda în însăşi fapta pe care au săvârşit-o; dar cei care se feresc de rău nu mai sunt de lăudat dacă înclină odată sau de două ori spre păcat, ci dacă vor putea să evite pentru totdeauna săvârşirea răului“ Sf. Vasile cel Mare (Omilie la Psalmul I) „De fapt, când preţuim mai mult puterea raţiunii, părăsind credinţa şi nesocotind autoritatea Duhului prin iscodirile noastre, raţiunea se arată învinsă de puterea realităţii şi va fi învinsă numaidecât, odată ce e susţinută de unealta slabă a înţelegerii noastre...Slăbiciunea raţiunii apare ca slăbiciune a tainei...Căci credinţa este împlinirea raţiunii noastre“ Sf. Grigorie Teologul - A treia cuvântare teologică) „Dragostea de aproape întemeiată pe dragostea lui Hristos este trainică, nestricată, nebiruită, nefărâmată... Orice va pătimi un om care iubeşte aşa pe aproapele său nu va înceta niciodată a-l iubi pentru că se uită la pricina dragostei sale, la Hristos. Dar cel care iubeşte pentru că e iubit o termină repede dacă prietenul său îl supără cu ceva; dimpotrivă, cel legat de semenul său cu lanţul dragostei lui Hristos, nu va pune capăt prieteniei“ Sf. Ioan Gură de Aur - Omilii la Matei Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1164, Ultimul acces: 2026-09-23 05:35:31
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
