Catedrala Mântuirii Neamului - o necesitate practică şi un simbol al demnităţii naţionale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Catedrala Mântuirii Neamului - o necesitate practică şi un simbol al demnităţii naţionale

[2011-02-18]
În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 6 iulie 2010, pe toate calendarele bisericeşti - 2011, editate de către eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi străinătate, a fost tipărită imaginea Catedralei Mântuirii Neamului însoţită de apelul Ajutorul tău pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi menţionate conturile în lei, euro şi dolari (USD) deschise de Patriarhia Română în care pot fi făcute donaţii prin virament. În şedinţa de lucru din 16 - 17 februarie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat procedura de colectă naţională pentru continuarea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului în cadrul unităţilor de cult din cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Române. Astfel, potrivit acestei hotărâri sinodale, pentru informarea credincioşilor asupra colectei naţionale pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, în fiecare lăcaş de cult ortodox va fi afişat un anunţ care va cuprinde imaginea Catedralei Mântuirii Neamului, anunţul emiterii unei chitanţe indiferent de sumă, modelul de chitanţă şi conturile bancare în care se pot face direct donaţii prin virament de către persoanele fizice sau juridice. Donaţiile pentru Catedrala Mântuirii Neamului vor putea fi făcute la parohii, mănăstiri şi schituri doar clericilor angajaţi la respectivele unităţi de cult. Donatorii vor primi pentru suma donată o chitanţă personalizată din chitanţierele puse la dispoziţie de către Patriarhia Română prin intermediul centrelor eparhiale, corespunzător numărului unităţilor de cult din subordine. Fiecare eparhie va transmite apoi, prin intermediul protopopiatelor din jurisdicţie, carnetele-chitanţier către fiecare parohie şi mănăstire.
În fiecare lună, protopopiatele vor centraliza electronic, în baza unor procese verbale, chitanţele eliberate de unităţile de cult din teritoriu pe care le vor trimite, împreună cu sumele aferente, către centrele eparhiale. La rândul lor, eparhiile vor centraliza electronic procesele verbale cu chitanţele de la toate unităţile de cult aflate în jurisdicţie, iar sumele aferente vor fi transferate prin virament direct în conturile bancare ale Patriarhiei Române, aferente Catedralei Mântuirii Neamului. [...] Pentru evitarea fraudelor, Patriarhia Română nu împuterniceşte pe nimeni să colecteze bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului în spaţiile publice, la casele credincioşilor sau sediile instituţiilor publice de stat ori ale firmelor private. În acelaşi timp, urmare unor sesizări primite, Patriarhia Română respinge încercările unor societăţi comerciale de a folosi donaţiile pentru Catedrala Mântuirii Neamului ca pretext pentru neplata datoriilor către alte persoane juridice. Celor care încă se mai opun construirii viitoarei Catedrale patriarhale prin lamentaţii tardive, deşi la începutul lunii septembrie 2010 a fost obţinută autorizaţia de construire, iar acum se desfăşoară lucrările de execuţie, le reamintim faptul că edificarea acesteia este o necesitate practică, liturgică şi misionară şi, ca atare, o responsabilitate imediată a Patriarhiei Române.
Biserica Ortodoxă Română este singura dintre Bisericile Ortodoxe fără o catedrală reprezentativă pentru credinţa şi demnitatea poporului ei. Patriarhia Română mulţumeşte tuturor celor care în ultimii ani au sprijinit-o în continuarea demersurilor pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, şi, mai ales, clerului şi credincioşilor care au contribuit sau contribuie financiar pentru înălţarea acesteia, rugând pe Milostivul Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate şi mântuire, bucurie şi mult ajutor în viaţă.
(Sursa: Basilica.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 978, Ultimul acces: 2026-06-18 16:50:35