Învierea mângâierilor[2011-02-25]„Mângaiaţi, mângaiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.”Atunci când te gândeşti la problemele bătrânilor, probabil că îţi vin în minte aspecte legate de boală, de îngrijorările financiare, de neînţelegeri cu generaţia tânără sau alte lucruri. Însă ancora sufletului unui bătrân este în primul rând singuratatea. Toate celelalte ar trece mult mai uşor dacă aceştia ar avea cui să se descarce, dacă ar simţi o mână caldă care să-i sprijine, dacă ar avea cui să împărtăşească experienţele vieţii, dacă li s-ar mângaia anii încărunţiţi… Tinerii de la Herghelia, pe lânga proiectele misionare pe care le au deja, au luat iniţiativa în a mângâia câteva persoane de la căminul de bătrâni din Câmpeniţa. Bazându-se pe regula de aur –„Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”- studenţii misionari au avut o străfulgerare a viitorului lor în care ar vrea ca cineva să le mangaie bătrâneţile. În puţinul lor timp liber ei au exprimat entuziasmul lor prin cântări şi conversaţii cu persoanele de la Câmpeniţa, iar aceştia au fost deosebit de încântaţi şi multumiţi că cineva s-a gândit şi la ei. „În fiecare palmă de pământ este adormită o mângâiere.” Să săpăm în fiecare zi după această mângâiere şi să o dăruim oamenilor pe lângă care trecem pentru ca viaţa să fie o pregustare a cerului! by Laura Manuela Şteţco Assistent manager & PR Councilor CSMPR Herghelia Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 1082, Ultimul acces: 2026-06-19 08:28:43
|
Timp total: 0.04s...
[]:1