"Iubește viața, orice viață!"[2012-03-06]Susțineți "cultura familiei și a vieții" pentru a opri "cultura morții", cea care promovează în legislație atacuri împotriva vieții, prezentate ca manifestări de progres sau chiar dovezi de bunătate. Acesta este mesajul Episcopilor spanioli în vederea Zilei pentru Viață care în țara iberică se celebrează în solemnitatea Bunei Vestiri. Inițiativa eclezială, informează Radio Vatican, se desfășoară sub motoul "Iubește viața, orice viață!" și afirmă că toate momentele existenței umane trebuie respectate și apărate.Ca în parabola grăuntelui de muștar din Evanghelie, citim în mesaj, "viața umană pe cale să se nască cuprinde în sine speranța unei plinătăți de promisiuni și așteptări". De aceea, "orice viață umană apare în ochii noștri ca ceva unic, irepetabil și de neînlocuit; valoarea ei nu poate fi măsurată în funcție de niciun alt obiect, nici prin comparație cu alte persoane. Orice ființă umană este, în acest sens, o valoare absolută." Toate ființele umane sunt așadar "egale în privința dreptului la viață" și această egalitate "stă la baza oricărei relații sociale autentice, care pentru a fi adevărate, trebuie să se întemeieze pe adevăr și dreptate, recunoscând și tutelând orice om și orice femeie ca persoană și nu ca un lucru de care să se poată dispune". Mai departe, în virtutea întrupării lui Cristos, "credința creștină revelează omului valoarea incalculabilă" a vieții și aceasta implică faptul că viața umană în măreția și demnitatea ei, cere respect și atenție de la concepere până la moartea ei naturală. Mesajul Episcopilor spanioli critică eliminarea "directă și voluntară" a vieții umane nenăscute, precum și eutanasia, a cărei legiferare în nici un caz nu poate fi acceptată. O ființă umană nu își pierde niciodată demnitatea, oricare ar fi condiția ei fizică sau psihică. Toate persoanele bolnave merită și cer un respect necondiționat, și viața lor nu poate fi evaluată în baza criteriilor exclusive de calitate sau bunăstare subiectivă. De aceea, "moartea unei ființe umane nu poate fi niciodată provocată, printr-o acțiune sau prin omisiune, nici chiar din dorința de a elimina suferința". În sprijinul afirmațiilor din mesaj, Episcopii spanioli fac referință atât la rezoluția Consiliului Europei din 25 ianuarie 2012, cât și la sentința Tribunalului de Justiție al Uniunii Europene din 18 octombrie 2011, care interzice brevetarea procedurilor care folosesc celule staminale embrionare umane și consideră ovulul uman după fecundare embrion uman. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1183, Ultimul acces: 2026-08-24 11:34:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1