Anunțuri din Dieceza de Timișoara[2012-03-15]1. Conform programului pastoral al Centrului Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara în perioada 16-18 martie 2012 la Casa "Marienheim" (Str. Aurora nr. 8) din Timișoara, vor avea loc exerciții spirituale pentru tineri în limba română. Coordonatorul programului spiritual va fi pr. Daniel Dumitru, paroh de Oravița.2. În perioada 16-18 martie 2012 în biserica romano-catolică parohială din Timișoara-Iozefin vor avea loc exerciții spirituale în limba română pentru credincioși. Conform programului, vineri, 16 martie și sâmbătă, 17 martie programul spiritual va începe la orele 17.00, iar duminică, 18 martie exercițiile spirituale vor avea loc în cadrul Sf. Liturghii de la orele 9.00. Moderator: pr. Marin Matieș, paroh de Lovrin. 3. Conform planului pastoral pentru familii elaborat de Centrul Diecezan de Familii "Familiaris Consortio", în data de 17 martie 2012, între orele 9.30-18.00 sala de cateheză a parohiei romano-catolice din Timișoara-Iozefin va găzdui o zi de reculegere pentru familii în limba română. Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timișoara (Sipos Eniko, referent de presă al Episcopiei) Tel. 0256/221115, e-mail: sd_eniko@yahoo.com Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1113, Ultimul acces: 2026-08-24 10:27:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1