Să apreciem misterul Sf. Iosif[2012-03-27]dr. Edouard BelagaTraducător: Ecaterina Hanganu Teme: Personalități Spiritualitate Dacă există cineva care să se afle chiar în miezul parabolei comorii ascunse, atunci acesta este fără îndoială Sf. Iosif: "Împărăția cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor pe care un om, găsind-o, o ascunde și plin de bucurie, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela. La fel, împărăția cerurilor este asemenea unui negustor care caută perle frumoase. Când găsește o perlă de mare valoare, merge, vinde tot ce are și o cumpără" (Matei 13,44-46). Dar acea perlă de mare valoare e un "ce" sau un "cine"? După pr. Raniero Cantalamessa, OFMCap, predicatorul casei papale, "comoara ascunsă și perla prețioasă sunt însuși Isus" (comentariu la Evanghelie la a XVII-a duminică din timpul de peste an, iulie 2008). Ce e deosebit despre Sf. Iosif în această lună de martie, luna sa, care să îi fi relevat ceva din modul ascuns în care Domnul nostru a trăit și a lucrat? Biserica noastră preamărește comoara de sfințenie și frumusețe a Sf. Iosif, vocația sa paternă eroică și tăcută, ascunsă secole de-a rândul. Prea mult timp Sf. Iosif a fost uitat sau și, mai rău, neglijat și ridiculizat: "Într-adevăr, chiar foarte devreme (începând din sec. II), evangheliile apocrife - legendele mai mult sau mai puțin de aur - l-au transformat pe Sf. Iosif într-un om slab și bătrân, uneori prost și ridicol, așa cum era prezentat uneori în Evul Mediu. În același timp, toată admirația, tandrețea, iubirea credincioșilor se îndrepta spre Fecioara Maria și Isus, neglijând această umbră, această caricatură de bărbat care îi însoțea... Cum să nu te uimească acest cuplu dintre o foarte tânără femeie și un bătrân? Cum să nu te gândești că nu este decât o pseudo-căsătorie, o fațadă socială fără nici un adevăr tainic?" (Abatele Henri Caffarel, fondator al Equipes Notre-Dame, 1983). Nimic mai greșit: astăzi, confruntându-ne cu "criza profundă a credinței în care se prăbușește societatea noastră", căutăm inspirația "pentru a lucra pentru o cultură a vieții, o cultură întemeiată pe iubire și pe respectarea demnității fiecărei persoane umane" (Papa Benedict XVI, Veghea de rugăciune, Londra, 18 septembrie 2010), contemplând virtuțile eroice ale sfântului soț al Fecioarei Maria, Sf. Iosif, "în a cărui pază Dumnezeu a încredințat pe cea mai prețioasă dintre comorile Sale" (Papa Ioan Paul al II-lea), care "l-a salvat pe Pruncul Isus de la moarte" (Papa Leon al XIII-lea), și care "l-a hrănit pe cel cu care credinciosul trebuie să se hrănească, fiind Pâinea vieții veșnice" (Papa Ioan Paul al II-lea). Să ne întoarcem în urma cu două mii de ani, pe pragul unei case evreiești, și să ne uităm la un tată de familie care nu se deosebește aparent cu nimic de mulți alții asemenea lui din Israel. Și, la fel ca atâția alții care își duceau viața sub ocupația romană, să contemplăm aici cel mai sublim mister pentru unii, cel mai rușinos scandal pentru alții: cel mai uluitor act de acceptare în rugăciune, cel mai radical și eroic fiat, care îi permite Fecioarei Maria să pronunțe propriul fiat, și astfel, să rămână aproape de ea ca să o apere și să o iubească, știind că niciodată ea nu va putea fi cu totul a lui. Din tăcerea sa nu avem de unde ști cum a trăit el o astfel de renunțare: "Evangheliile nu menționează nici un cuvânt spus de Sf. Iosif de-a lungul acestui drum. Dar însăși tăcerea lui Iosif are propria sa elocvență, fiindcă, datorită acestei tăceri, putem înțelege adevărul aprecierii din Evanghelie, că el era 'un om drept'" (Papa Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Custos). Și totuși, chiar dacă Evangheliile păstrează tăcerea în privința sentimentelor și gândurilor intime ale Sfântului Iosif, creștinii pioși din toate neamurile și generațiile au meditat și au interpretat atât fiat-ul său cât și tăcerea sa: "Având gânduri de îndoială, dreptul Iosif s-a tulburat; fiindcă el a presupus o unire secretă, când te-a privit pe tine, cea necăsătorită, o, tu, cea fără de prihană. Dar, când a aflat de zămislirea prin Sfântul Spirit, a strigat: Aleluia! Aleluia! Aleluia!" (Acatist către Maica Domnului, după Sf. Matei 1). Vocația paternă a Sf. Iosif Conform genealogiei prezentată de Evanghelia Sf. Matei și a Sf. Luca, paternitatea Sf. Iosif străbate istoria a două milenii de rătăciri, suferințe dar și speranțe divin inspirate ale poporului Israel, încoronate de nașterea Cuvântului făcut trup în sânul Sfintei Familii, "după cum a promis părinților noștri, lui Abraham și urmașilor lui pentru totdeauna" (Luca 1,55). Astfel devine esențial pentru meditația noastră următorul aspect: umanitatea lui Isus este în mod fundamental aceea a Sfântului Iosif, tatăl Său, "nu după trup ci după duh" (cf. Romani 8,4). Într-adevăr, dacă Sf. Iosif tace în Evanghelii, Evangheliile nu păstrează deloc tăcerea despre de ce și cum Sf. Iosif și-a asumat, de bună voie și în deplină credință, vocația nobilă și plină de bucurie de a fi tatăl de adopție al Cuvântului făcut trup, acel fiat al său implicând acceptarea liberă și nelimitată a tuturor încercărilor, suferințelor și interpretărilor greșite pe care și Isus le va îndura mai târziu în cursul misiunii Sale mesianice. Semnificația genealogiilor Sfântului Iosif De câte ori am ascultat oare cu atenție, la predici, lista genealogică de la începutul Evangheliei Sfântului Matei? "Pentru omul modern, genealogia lui Isus, așa cum se află menționată în primele șaisprezece versete ale Evagheliei Sf. Matei este, în cel mai bun caz, o înlănțuire absurdă de sunete. Succesiunea numelor din Vechiul Testament, indiferent de versiunea cvasi-greacă sau latină, amintește mai degrabă de o incantație sau o vrajă, fiindcă este în același timp grotescă și comică", scrie un autor catolic modern. Totuși, toți bibliștii creștini serioși - catolici, ortodocși și protestanți - sunt de acord că, în ciuda plictiselii inevitabile, "genealogia e importantă, fiindcă demonstrează că Isus provine din linia lui David, menit să dea naștere Lui Mesia". Primii ascultători și cititori ai genealogiei relatate de Sf. Matei aveau cunoștințe de prima mână despre Sfintele Scripturi - memoria lor religioasă și națională, Tora scrisă - care, potrivit învățăturii rabinice autentice, era transmisă din generație în generație în paralel cu Tora orală (tradiția orală a interpretării Scripturilor). Important de subliniat este faptul că această tradiție orală era bine cunoscută și apreciată de Părinții Bisericii (după cum afirmă și astăzi Comisia Biblică Pontificală). Pentru acești primi evrei creștini, genealogia atât de omenească și imperfectă a lui Isus Cristos - fiul tâmplarului, Iosif - era personificarea istorică, reală, în viață, a scării misterioase din visul lui Iacob (cf. Geneză 28), scara divină, angelică și umană a misterului Întrupării. Mai mult, pentru acești bărbați și femei (cei mai mulți, mame și tați la rândul lor), genealogia lui Mesia era obiect de venerație plin de mister, de importanță și semnificație. Să luăm, de exemplu, o frază sau un termen repetat iar și iar în genealogie: "a devenit tatăl lui... " sau genuit în limba latină. Aici, primii creștini se bucurau să audă cum "Abraham a fost tatăl lui Isaac și Isaac tatăl lui Iacob și Iacob tatăl lui Iuda și al fraților lui și Iuda tatăl lui Perez și Zerah prin Tamar," și așa mai departe, de 39 de ori cu totul! Pentru acești bărbați și femei, astfel de nume aveau strălucirea unor foarte personale și nostalgice lecții religioase, morale și chiar naționale. Astfel de genealogii ne învață că aparținem unei anumite familii, într-un loc anumit și într-un timp dat, și în calitate de creștini ajungem astfel să înțelegem dimensiunea istorică a credinței noastre. Aceasta include acum nu numai pe cei câțiva aleși ai vechii alianțe, ci lumea și toate sufletele omenești, așa cum sunt ele scrise în propriul trup al lui Cristos, care e Biserica. Patru Lecții Sfinte După miracolul Rusaliilor și apariția miraculoasă a Bisericii în Ierusalim, apostolii și evangheliștii - printre ei Sf. Matei și Sf. Luca - au înțeles într-adevăr că miracolul misiunii, răstignirii, Învierii și Înălțării Domnului erau cele din urmă manifestări ale miracolului Întrupării: misterul Cuvântului care s-a făcut Trup. În centrul acestei descoperiri progresive a semnificației acestor mistere sacre se află Fecioara Maria: de la începutul misiunii Domnului la nunta din Cana, până la Patimile și Răstignirea Lui pe Golgota, la prezența Sa în mijlocul apostolilor după Înviere, la Înălțarea Sa, până la flăcările de Rusalii, Maica Domnului a arătat cum această nouă familie de frați și surori au devenit copiii adoptați de Dumnezeu. Poate că acesta este motivul pentru care Sf. Matei insistă asupra genealogiei: să îi învețe pe frații și surorile sale întru Cristos aceste lecții de credință: (1) Pregătirea misterului Cuvântului care s-a făcut Trup a început cu pribegia lui Abraham, cu rugăciunile, încercările divine, incredibila sa paternitate și promisiunea divină că "voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare" (Geneză 12,2). Mai mult, acel fiat al Sfântului Iosif este anticipat întru totul de acelea ale lui Abraham: exegeza rabinică, ușor de verificat prin lectura atentă a Scripturilor, numără cel puțin zece, de la plecarea lui Abram din casa tatălui său și de la poporul său, până la sacrificiul lui Isaac de către tatăl său, Abraham. (2) Dumnezeu l-a călăuzit cu răbdare pe Abraham de la înclinația lui de bărbat atotputernic atât spre soția sa, Sara și spre fiul lui, Isaac cât și în cele din urmă, spre negare a centrării pe sine. Într-adevăr, așa după cum Sf. Iosif a fost încurajat de Înger să aibă încredere în logodnica lui - în ciuda "logicii" lumii - la fel Abraham a fost convins de Dumnezeu să aibă încredere în soția lui, Sara (care, potrivit tradiției rabinice, era la fel de apropiată de Dumnezeu pe cât era și Abraham) într-o situație mai mult decât delicată: "toate câte îți va zice Sarra, ascultă glasul ei" (Geneză 21,12). Mai mult, Dumnezeu l-a descurajat cu răbdare pe Abraham să creadă că un altul va fi moștenitorul lui - Lot sau Ismail, de exemplu - ci numai viitorul fiu al Sarei, indiferent cât de exagerată sau de ridicolă putea să pară această afirmație atât pentru Abraham, cât și pentru Sara (cf. Geneză 18). În felul acesta, toți descendenții spirituali ai Fecioarei Maria și ai Sfântului Iosif sunt chemați la sfințenie, imitând fidelitatea, sacrificiul și suferințele acestui prim cuplu. Procedând astfel, toți oamenii lui Dumnezeu sunt chemați acum să recunoască cea mai perfectă, mai sfântă și uimitoare manifestare a familiei și prin aceasta să își asume plini de iubire propriile lor vocații materne și paterne. (3) A treia lecție importantă care se desprinde din aceste genealogii este confirmarea istorică a credinței creștine. Biserica este noul Israel, poporul căruia Dumnezeu îi este pentru totdeauna fidel. Cu Dumnezeu ca Rege al nostru, nimeni și niciodată nu poate împiedica revărsarea divinei milostiviri, nici să împiedice venirea Împărăției lui Dumnezeu. El nu își abandonează niciodată poporul; ascultându-le cererile, El intervine întotdeauna. Astfel, de-a lungul a 40 de generații de bărbați și tați din această familii, genealogia Sfântului Matei menționează patru femei, care sunt patru mame, amintind pe nume trei dintre ele: Tamar, Rahab, Ruth și pe a patra, ca "soția lui Urie", care este Bathsheba, mama regelui Solomon. Prezența lor în genealogie este cu siguranță importantă, fiindcă nu toate soțiile și mamele sunt incluse în această listă. Potrivit exegezei rabinice a Scripturilor, toate aceste femei au contribuit la descendența lui Abraham, ducând la Sfântul Iosif și la Isus, dar zămislindu-și copiii în circumstanțe neobișnuite: în unele cazuri, îndreptând o greșeală a unui patriarh, sau a unui rege a lui Israel și prin aceasta consolidând "scara lui Iacob" care duce la Sfânta Familie. Batsheba și-a dus la bun sfârșit misiunea sa maternală în condițiile consecințelor conflictuale și tragice ale pasiunii și crimei regelui David (cf. Samuel 2). Dar aceste prime trei femei menționate proveneau toate din națiuni străine și ostile lui Israel: Tamar, o tânără dintr-o familie nobilă și de două ori noră a patriarhului căzut, Iuda (cf. Geneză 38); Rahab, o prostituată din Ierihon cu teamă de Dumnezeu, care a salvat viața a două iscoade în timpul profetului Iosua (cf. Iosua 1); și Ruth, prințesa din Moab, dușman încrâncenat al Israelului, care avea să devină bunica regelui David (cf. Ruth). Toate aceste femei au fost inspirate în mod deosebit de frumusețea și justețea vocației divine a Israelului. Toate trei au făcut, într-un moment crucial al existenței lor, o alegere liberă, corectă și extrem de periculoasă, alăturându-se destinului Israelului pentru binele lor și pentru binele esențial al Israelului, care era venirea lui Mesia. (4) În cele din urmă, apare evident din toate Evangheliile că Fecioara Maria și Sfântul Iosif erau pe deplin conștienți de moștenirea lor sfântă, sperând cu umilință să fie demni de planurile lui Dumnezeu ca și de meritele sfinților lor înaintași. Să citim iar și iar dialogurile Fecioarei Maria cu Îngerul și cu verișoara sa, Elisabeta, imnul său de mulțumire Magnificat; mulțumirea profetică a lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, către Dumnezeul lui Israel care "a venit în ajutorul lui Israel, slujitorul său, amintindu-și de îndurarea sa, după cum a promis părinților noștri, lui Abraham și urmașilor lui pentru totdeauna" (Luca 1,54-55). Concluzii Sfânta Scriptură păstrează adesea tăcerea asupra persoanei și rolului Sfântului Iosif. Totuși, privind în urmă, se observă felul în care Dumnezeu a folosit credința lui Iosif, acel fiat al său care nu e amintit nicăieri, ca să ajute nașterea noului Israel - Fiul lui Dumnezeu făcut om. El este protectorul Sfintei Fecioare și astfel, al Bisericii noastre, fiindcă el continuă să vegheze asupra întrupării continue a lui Mesia, prin sfintele Sacramente ale lui Cristos în și prin Biserica Sa sfântă, în toate veacurile. Sfânta Scriptură confirmă chemarea sfântă ca protector, soț iubitor și tată a Sfântului Iosif. În cursul lunii martie Biserica ne oferă prilejul să celebrăm felul în care toate speranțele și visele Israelului s-au împlinit, devenind Trup. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 965, Ultimul acces: 2026-05-29 20:34:29
|
Timp total: 0,31s...
[]:1