Ceremonialul spalarii picioarelor la Catedrala Schimbarea la Fata din Cluj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ceremonialul spălării picioarelor la Catedrala Schimbarea la Față din Cluj

[2012-04-12]
În 12 aprilie 2012 - Joia Mare, ziua Cinei Celei de Taină - programul de dimineață de la Catedrala Schimbarea la Față din Cluj-Napoca a constat în celebrarea Vecerniei și a Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, în cadrul căreia PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a spălat picioarele la 12 studenți seminariști și preoți. Prin acest ritual, credincioșii au avut ocazia să retrăiască momentul în care Isus Cristos a spălat picioarele celor doisprezece apostoli, în cadrul ultimei cine dinaintea morții Sale pe cruce. În cadrul programului de rugăciune, a rostit un cuvânt de învățătură pr. Florin Bozântan, consilier teologic, arătând că Euharistia este "izvorul și culmea vieții creștine", îndemnând fiecare credincios să participe la Preasfânta Euharistie și să se împărtășească cu Sfintele și Dumnezeieștile Daruri, citim în relatarea de pe BRU.ro.
În Joia Mare, Biserica rememorează Cina cea de Taină - "momentul în care Isus a întemeiat două foarte importante Sacramente pentru Biserică: Sacramentul Euharistiei - prezența Sa în mijlocul comunității Sale; și Sacramentul Preoției, al ministrului care poate aduce această prezență a Sa". Totodată, este momentul agoniei în Grădina Ghetsimani - "Rugăciunea lui Isus" și momentul trădării lui Iuda: "Avem, pe de o parte, exemplul iubirii și al smereniei Mântuitorului, care se apropie de momentul culminant al vieții Sale publice, pe de altă parte actul de trădare al ucenicului, al lui Iuda, parcă nepăsător la ceea ce se împlinește acum, rămânând concentrat asupra propriei voințe. Cu toate acestea, Isus i-a spălat picioarele la Cina cea de Taină, și l-a sărutat cu iubire în Grădina Ghetsimani. Tot ceea ce a făcut Isus a fost din iubire, pentru ca să ne ofere și nouă exemplul iubirii. Spălarea picioarelor, în mod particular, este modelul pe care dorește să ni-l ofere, nouă, tuturor, acela de a ne spăla păcatele unii altora, de a avea răbdare unii cu alții, înțelegere unii față de alții, să nu ne urâm, să nu ne invidiem ci să cultivăm binele, frumosul, adevărul și dreptatea" - a arătat PS Florentin la încheierea ceremoniei.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 890, Ultimul acces: 2026-05-28 06:30:37