Papa își începe vizita apostolică în Polonia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa își începe vizita apostolică în Polonia

[2006-05-25]
Papa Benedict al XVI-lea a sosit astăzi în Polonia, țara natală a Papei Ioan Paul al II-lea, pentru a-i întări în credință pe cei 36 de milioane de catolici din această țară. Coborând din avionul Alitalia pe aeroportul din Varșovia, Papa Benedict a rostit primele cuvinte în poloneză, exprimându-și bucuria că a ajuns în sfârșit să înceapă vizita la locurile dragi ale lui Karol Wojtyla. "Am venit pentru a merge pe urmele itinerarului vieții sale, începând cu copilăria sa și terminând cu plecarea sa la neuitatul Conclav din 1978", a spus Pontiful de origine germană.

"De-a lungul acestei călătorii aș dori să întâlnesc și să cunosc generațiile de credincioși care l-au oferit în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii, precum și pe cei care s-au născut și s-au maturizat în Domnul sub călăuzirea sa pastorală ca preot, Episcop și Papă." Trei mii de persoane l-au primit pe Papa pe aeroport, la ora 11AM. Clopotele bisericilor au fost trase pentru a-l saluta. Printre personalitățile care l-au primit pe Pontif au fost președintele polonez Lech Kaczynski și soția sa. Dintre reprezentanții Bisericii îi amintim pe Arhiepiscopul de Varșovia, Cardinalul Josef Glemp, și pe Arhiepiscopul de Cracovia, Cardinalul Stanislaw Dziwisz, mult timp secretar personal al defunctului Papă.

Călătoria apostolică internațională, sub motoul "Rămâneți tari în credința voastră", este a doua din acest pontificat, dar a fost prima planificată de Papa Benedict. Călătoria sa din Germania din august anul trecut pentru Ziua Mondială a Tineretului fusese programată anterior de Papa Ioan al II-lea. Ar fi fost a treia vizită a sa în afara Italiei dacă guvernul turc nu ar fi amânat vizita dorită la invitația Patriarhului ecumenic. În discursul său de la aeroport, Papa Benedict a subliniat că această călătorie "nu este o simplă călătorie sentimentală, deși cu siguranță este și așa ceva, ci mai degrabă o călătorie de credință, o parte a misiunii încredințate mie de Domnul în persoana Apostolului Petru, care a fost chemat să își întărească frații și surorile în credință. Doresc și eu să beau din izvorul abundent al credinței voastre, care curge continuu de mai mult de un mileniu."

Papa a susținut discursul alternând pasaje în poloneză și italiană. Unele paragrafe în poloneză au fost citite de ajutoare de-ale sale. A părăsit apoi aeroportul într-o mașină deschisă, mergând la Catedrala din Varșovia, pentru a se întâlni cu preoții. Discursul papal de la sosirea pe aeroportul internațional poate fi citit integral la rubrica Documente a sitului Catholica.ro.

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 670, Ultimul acces: 2026-08-03 07:19:33