Ora Profetica 42/2012[2012-10-19]SEMNELE FÂRŞITULUI MATEI 24Christoşi mincinoşi. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete şi ciumi. Persecuţii. Înmulţirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uşi“ Semnele săptămânii 18 Octombrie 2012 Contraste contemporane. Foametea. Trăim fără nici o îndoială într-o societate plină de contraste şi inegalităţi. Probabil că cea mai vizibilă şi mai dificilă de acceptat este cea din domeniul alimentar. Marţi 16 octombrie, ONU a sărbătorit Ziua Mondială a Alimentaţiei. Cu această ocazie timp de o săptămână la Roma, experţii în materie au analizat realităţile prezente şi au încercat să găsească soluţii. Cât priveşte soluţiile previziunile nu sunt prea optimiste; cât priveşte realităţile, ele sunt foarte triste. Aşa de exmplu la începutul verii trecute, preţul cerealelor crescuse în numai un an cu 30% – 50%. După ce în ultimii 20 de ani s-au înregistrat progrese în lupta împotriva foametei, aceasta ia amploare în prezent. 870 de milioane de persoane suferă de foame, cu 83 de milioane mai mult ca acum 20 de ani. Dacă se are în considerare nu numai cantitatea de alimente, dar şi calitatea lor şi prezenţa elementelor esenţiale, cum ar fi fierul, iodul, vitaminele, numărul celor în pericol se ridică la 1.5 miliarde. La cealaltă extremă ţările dezvoltate sunt confruntate cu alt flagel obezitatea. În Statele Unite 30% dintre adulţi sunt obeji, iar în Franţa 15%, în timp ce 32% sunt supraponderali. Pe de altă parte risipa în ţările dezvoltate, 40% din alimentele produse sunt risipite. Un recent reportaj arată cum în Londra se aruncă la gunoi 16 milioane de tone de alimente pe an. În Franţa fiecare familie aruncă la gunoi 20 kg de alimente pe an. Este vorba de alimente încă bune de consumat, care din diferite motive nu mai sunt folosite, la care se adaugă cele care se strică, deşi au fost iniţial bune. În ce priveşte valoarea acestor alimente, fiecare familie aruncă la gunoi mâncare în valoare de 600 euro în USA, 400 în Franţa şi 300 în Japonia. Din nefericire nu numai ţările dezvoltate au această practică; Ecuadorul cel mai mare exportator de banane aruncă la gunoi 146.000 de tone de banane în fiecare an, adică de 15 ori greutatea turnului Eifel. Printre cauzele acestei creşteri vertiginoase se numără creşterea populaţiei, apariţia unei clase mijlocii în ţările emergente care consumă mult mai mult ca înainte, instabilitatea ofertei de produse şi folosirea acestor resurse pentru fabricarea de carburanţi. La care bineînţeles se adaugă şi specula. Suprafeţele cultivabile care sunt achiziţionate în vederea producerii de biocarburanţi cum sunt: soia, uleiul de palm, sau jatropha, trestia de zahar; ar putea hrăni 1 miliard de persoane deoarece suprafaţa lor este de 3 ori cea a Franţei, sau 8 ori cea a Angliei. Ca să facă lucrurile şi mai dificile, ţările dezvoltate care fac faţă cu probleme financiare serioase, şi-au redus ajutorul acordat ţărilor în curs de dezvoltare, iar investiţiile în agricultură au scăzut de la 20% la numai 8% în 20 de ani. Mali. Foamete. Foametea din Mali se adânceşte: sute de mii de oameni au părăsit ţara, în căutarea hranei. Peste 320.000 de persoane au părăsit nordul ţării africane Mali, în căutare de hrană şi adăpost, după trei ani de secetă care au afectat grav rezervele de hrană, dar şi în condiţiile intensificării conflictelor interne. Potrivit cnn.com, 200.000 de persoane s-au refugiat în ţările învecinate: Niger, Burkina Faso şi Mauritania, iar restul au fost strămutate în interiorul ţării. „Suntem agricultori şi cultivăm arahide şi mei, dar acum nu mai avem nimic de mâncat. Am cinci copii de hrănit şi încă unul pe drum”, a declarat Masaran Diarra, o localnică din districtul Kati, adăugând că în satul său rezervele de hrană s-au epuizat de câteva luni. În Kati, un district din apropierea capitalei Bamako şi zona cea mai afectată de lipsa de hrană, s-au instalat reprezentanţii organizaţei International Rescue Committee, care au deschis o clinică medicală şi care depun eforturi susţinute pentru a controla problema malnutriţiei. Potrivit acestora, lipsa alimentelor are cel mai mare impact asupra copiilor de pe tot cuprinsul ţării. Deşi problema malnutriţiei din Mali este una cunoscută, anul acesta locuitorii s-au luptat cu o secetă prelungită, ce a venit după alte două care au avut loc în ultimii ani, ajungându-se astfel la o criză a rezervelor de hrană, accentuată de conflictele interne. Conform cnn.com, mai multe grupuri islamiste, ce au legături cu al Qaeda, controlează în prezent aproximativ două-treimi din ţară, după ce au învins revolta nomazilor Tuareg din nord. Războinicii islamişti au ocupat din ce în ce mai mult teritoriu începând din martie, când, printr-o lovitură de stat au răsturnat preşedintele ţării. Siria. Bilanţ. Violenţele din Siria s-au soldat cu cel puţin 33.000 de morţi de la începutul lui martie 2011, când a început revolta împotriva regimului, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO). Numărul sirienilor care şi-au părăsit ţara de teama conflictului armat putere-opoziţie depăşeşte 100.000, au anunţat luni surse oficiale turce, preluate de AFP. În total, 100.363 sirieni au primit adăpost în 13 tabere de refugiaţi situate în provincii din sud-estul Turciei, la graniţa cu Siria, a anunţat Direcţia pentru situaţii de urgenţă aflată în subordinea primului ministru Recep Tayyip Erdogan. Sute, chiar mii de sirieni care au traversat frontiera în Turcia nu au fost înregistraţi, deoarece s-au cazat la rude. În vara acestui an, guvernul de la Ankara, care a rupt legăturile cu regimul preşedintelui Bashar al-Assad, a stabilit 100.000 drept limită superioară a numărului de refugiaţi sirieni pe care îi poate primi pe teritoriul turc. Turcia a anunţat ulterior posibilitatea suplimentării acestui număr doar cu sprijin extern. Ministrul turc pentru afaceri europene Egemen Bagis i-a cerut Uniunii Europene să accepte refugiaţi sirieni, într-un interviu difuzat în ediţia de luni a cotidianului german Die Welt. În încercarea de a diminua acest aflux de refugiaţi, Ankara i-a cerut Consiliului de Securitate al ONU să creeze zone-tampon sub protecţia sa pe teritoriul sirian, însă această cerere a rămas deocamdată fără nici un răspuns. ,,Noi am închis sâmbătă spaţiul nostru aerian pentru cursele de linie ale avioanelor siriene aşa cum am făcut deja înainte pentru zborurile militare siriene”, a declarat Davutoglu ca răspuns la întrebările jurnaliştilor în timpul unei deplasări la Konya, în centrul Turciei. Măsura intervine după ce agenţia oficială siriană SANA a anunţat că avioanele companiei Turkish Airlines nu mai au voie să tranziteze spaţiul aerian sirian. Bangladesh. Furtună. O furtună tropicală violentă a afectat ieri mai multe regiuni de coastă din sud-estul Bangladeshului, ducând la moartea a cel puţin 23 de persoane şi la dispariţia a peste 1.000, anunţă presa internaţională. Potrivit cnn.com, ce puţin 1.000 de pescari care se aflau ieri pe mare sunt încă dispăruţi, iar sistemele de comunicaţii din regiunile atinse de furtună au fost grav afectate. Cele mai afectate zone au fost insulele din sud-estul districtului Noakhali, aflat la aproximatv 200 de km de capitală. Cel puţin 16 persoane şi-au pierdut viaţa aici, a declarat reprezentatul administraţiei regionale, Mohammad Sirajul Islam, pentru CNN. Meteorologii şi administratorii locali au precizat că furtuna a făcut ravagii în cel puţin trei districte de coastă, distrugând sute de case, cele mai multe realizate din lemn şi tablă, şi dezrădăcinând mii de copaci. Sute de oameni s-au refugiat în şcoli şi adăposturi speciale. Furtuna a distrus şi culturile agricole, majoritatea plantaţii de orez. În districtul Bhola au fost găsite până acum trei cadavre, şi o parte dintre pescari au început să se întoarcă de pe mare, au declarat autorităţile. Agenţia de ştiri a statului, Bangladesh Sangbad Sangstha, a raportat că încă patru persoane au fost ucise în două localităţi din sud-estul districtului Chittagong. Pescarii s-au plâns că administraţiile locale nu au luat măsuri de precauţie, ceea ce a dus la pierderea de vieţi omeneşti şi distrugeri masive. Deşi meteorologii prognozaseră că va ploua torenţial şi au sfătuit pescarii să stea aproape de ţărm, nu a existat un avertisment de furtună violentă. Ore întregi de precipitaţii au dus la inundarea mai multor zone joase, au declarat oficiali locali. Intrarea interzisă. Terry Jones, pastorul de la the Dove World Outreach din Florida, era în drum spre Toronto, Canada, unde intenţiona să participe la o dezbatere publică cu un imam. Numai că a fost oprit la graniţa dintre Detroit şi Windsor. Autorităţile canadiene l-au deţinut pentru 5 ore, i-au controlat bagajele şi apoi l-a trimis înapoi acasă. Motivul oficial a fost acela că în 1990 în Germania, pastorul a avut de-a face cu justiţia referitor la teza sa de doctorat, el s-a apărat şi acuzaţiile au fost găsite nefondate. Dar autorităţile canadiene au văzut în aceasta un motiv destul de legitim ca să-i refuse intrarea. Probabil că motivul nedeclarat ar fi acela că Terry Jones, este cunoscut pentru faptul că a organizat arderea în public a volumelor de Coran. Jones şi membri bisericii, au declarat în numeroase ocazii că islamul este o ,,ideologie distructivă”. Planeta din diamant. Adesea oamenii de ştiinţă s-au exprimat în termeni ironici despre afirmaţiile Bibliei care descrie un nou pământ unde solul este făcut din pietre preţioase şi metale scumpe. Iată însă că un grup de astronomi americani şi francezi a comunicat că au descoperit o planetă care este compusă în mare parte din diamante. Numită ’55 Cancri e’ această planetă aflată în constelaţia Cancerului nu departe de sistemul nostru solar, are un diametru dublu ca cel al pământului. Solul ei este compus din grafit şi diamante. Ea circulă cu mare viteză în jurul unui soare. Un an pe această planetă are 18 ore. Unul din autorii descoperirii Olivier Mousis de la Institut de Recherche en Astrophysique et Planetologie din Toulouse, a estimat că cel puţin o treime din masa planetei este compusă din diamant, şi aceasta reprezintă de 3 ori masa pământului. Un alt membru al colectivului care a făcut această descoperire Nikku Madhusudhan, spunea, că această planetă oferă indicaţii despre o lume care este structurată cu totul diferit decât pământul nostru. Distanţa până la această planetă este de 230 miliarde mile, adică numai 40 de ani lumină de pământ, deci nu este de imaginat eventualitatea de a exploata diamantele de pe această planetă. New York. Atentat dejucat. Un bărbat care susţinea că are legături cu al Qaida a fost arestat miercuri la New-York, după ce a încercat fără succes să detoneze o bombă de 450 de kg în faţa clădirii Rezervei Federale. În vârstă de 21 de ani, acest bărbat originar din Bangladesh a fost urmărit de mai multe luni de FBI, care i-a sabotat bomba, iar autorităţile au precizat că nimeni nu era în pericol. Clădirea vizată de Quazi Mohammad Rezwanul Ahsan Nafis, se află în apropierea World Trade Center, ţinta atacurilor din 11 septembrie, soldate cu aproximativ 3.000 de morţi în 2001, în sudul Manhattanului. Procurorul federal din Brooklyn Loretta Lynch, a precizat într-un comunicat că tânărul a ajuns în Statele Unite în ianuarie 2012, în scopul de a comite un atentat. Evocând legăturile acestuia în străinătate cu al Qaida, el a încercat să înfiinţeze o celulă teroristă în Statele Unite şi a căutat contacte cu al Qaida în interiorul ţării, pentru a-l ajuta să comită atentatul. Dar unul dintre ,,recruţii” săi era o sursă FBI, ceea ce le-a permis autorităţilor să îl supravgheze şi chiar să îl ajute pe tânăr timp de mai multe luni în care acesta s-a pregătit. În declaraţia scrisă, Nafis a avertizat că intenţionează să îşi revendice actul în numele al Qaida, precizând că vrea să ,,distrugă America” şi că modalitatea cea mai eficientă pentru a face acest lucru este lovirea economiei americane. În declaraţia sa, el a inclus şi citate din ,,preaiubitul şeic Osama ben Laden”, potrivit presei. Dar complotul său avea o ţintă. Încă de la început, intenţionase să îl asasineze pe preşedintele Barack Obama. Cel pe care el îl considera un intermediar al al Qaida era, de fapt, un alt agent infiltrat al FBI. Acesta a procurat la cererea sa 20 de saci de 22,5 kg de explozibi. Tânărul a cumpărat un detonator, după care a reperat mai multe locuri. Miercuri dimineaţa, el s-a întâlnit din nou cu agentul infiltrat al FBI, a mers cu el într-un depozit pentru a asambla ceea ce el credea că este o bombă funcţională dar explozibilii erau de fapt nefuncţionali, iar cei doi bărbaţi au plecat apoi în direcţia clădirii Rezervei Federale, în apropierea căreia şi-au parcat camioneta. Nafis şi-a făcut timp să facă o scurtă înregistrate video în hotelul vecin, afirmând: ,,Nu ne vom opri până la victorie sau martiriu”. El a încercat apoi, în mai multe rânduri, dar fără succes, să detoneze bomba cu un telefon mobil. Atunci a fost arestat de poliţie. El este acuzat de tentativă de utilizare a unei arme de distrugere în masă şi tentativă de a furniza susţinere materială al Ăaida şi riscă închisoarea pe viaţă. Miercuri, şeful poliţiei Ray Kelly a subliniat că 15 comploturi teroriste au fost dejucate la New York de la atentatele din 11 septembrie, ,,Rezerva Federală fiind adăugată de acum pe lista ţintelor emblematice, pe care se regăsesc deja podul Brooklyn şi Bursa din New York”. ,,După 11 ani fără vreun atentat reuşit, putem înţelege că populaţia devine mai puţin vigilentă. Dar este un lux pe care forţele de ordine nu şi-l pot permite”, a declarat el, amintind că peste 1.000 de poliţişti sunt mobilizaţi zilnic în lupta antiterorism la New York. Minte sănătoasă în corp sănătos. Vrei să trăieşti cu 9 ani mai mult? Vrei să trăieşti mai mult? Este titlul unui articol publicat săptămâna aceasta în revista Huffingtonpost.com. Articolul relatează în detaliu rezultatele a două studii conduse la Loma Linda University, statul California. Unul dintre studii discutat a început în 1958, şi în care mai multe mii de Adventişti de Ziua a Şaptea (AZS) au fost observaţi pe o perioadă lungă de timp. Rezultatele acestui studiu publicate pe la jumătatea anilor 1980, au arătat că vegetarienii, nu numai că au o viaţă mai lungă în comparaţie cu restul populaţiei, dar o dietă alcătuită din fructe, vegetale, nuci şi legume, poate reduce considerabil riscul de cancer, boli cardiace, şi diabet de tip 2. În plus, vegetarienii au tendinţa ca la bătrâneţe să menţină o capacitate mentală superioară. În anul 2002, Loma Linda University a primit de la Naţional Institutes of Health, (o organizaţie guvernamentală Americană dedicată promovării sănătăţii publice), un fond pentru a continua cercetările asupra stilului de viaţă a membrilor AZS, precum şi influenţa dietei vegetariene asupra longevităţii şi a calităţii vieţii acestor membri. La studiu participă în prezent peste 96.000 de membri AZS din USA şi Canada, şi va continua pentru cel puţin încă 10 ani. Dr. Gary E. Fraser, conducătorul studiului, a declarat săptămâna aceasta la sesiunea ştiinţifică anuală a Academy of Nutrition and Dietetics Food & Nutrition Conference, care se desfăşoară în Houston, statul Texas, că în medie, membri AZS trăiesc cu 9.5 mai mulţi ani decât alţi locuitori ai statului California. Bărbaţii vegetarieni membri AZS trăiesc în medie 83.3 ani, iar femeile 85.7 ani. Studiul a arătat că membri AZS care consumă peşte (pesco-vegetarians) şi cei care consumă carne sau produse animale o dată pe săptămână (semi-vegetarians) au de asemenea o longevitate şi calitate a vieţii mult superioară în comparaţie cu restul populaţiei. Articolul se încheie cu remarca că oamenii de ştiinţă sunt foarte interesaţi să dezlege secretul longevităţii şi a unei vieţi mai sănătoase de care membri bisericii Adventiste se bucură. Articolul adaugă că Biserica Adventistă promovează vegetarienismul, descurajeză fumatul, consumul de alcool şi uzul de droguri, şi recomandă o viaţă activă. John Harvey Kellogg este menţionat ca fiind unul dintre pionerii Bisercii Adventiste şi inventatorul cerealelor de breakfast. Textul săptămânii. ,,Ferice de omul care face lucrul acesta, şi de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna, ca să nu facă nici un rău”. Isaia 56,2 Petre şi Paul Gheorghe Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 892, Ultimul acces: 2026-06-13 21:17:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1