Biserică pentru bolnavii de la Spitalul Bagdasar[2012-10-18]Cadrele medicale şi pacienţii Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Capitală vor putea participa de acum înainte la slujbe în Biserica nouă a instituţiei. Lăcaşul de cult a fost binecuvântat joi, 18 octombrie 2012, de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, potrivit TRINITAS TV.Biserica „Sf. Dimitrie”, “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Sfinţii Arhangheli” a fost ridicată în trei ani. Până acum, slujbele erau oficiate în paraclisul spitalului. „Existenţa unei biserici într-un spital nu cred că mai este pusă la îndoială de cineva. În cei 14 ani am putut să constat şi domnii doctori o ştiu că într-adevăr aforismul doctorul tratează dar Dumnezeu vindecă este, a fost şi va fi actual, după cum a precizat Pr. Eugen Cucu, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”. „Pe sigla spitalului Bagdasar scrie Nihil Sine Deo (nimic fără Dumnezeu) şi spun că nimic nu-i mai adevărat decât acest lucru”, a precizat Dr. Anca Buliman manager, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” Creat în 1975 cu destinaţia de Centru de Referinţă Naţional de Neurochirurgie, Spitalul Clinic „Prof. Dr. Bagdasar” a devenit în 1993 spital de urgenţă, iar în 2001 şi-a schimbat denumirea în Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”. Astăzi, este unul dintre cele mai importante spitale de urgenţă din Bucureşti, asigurând servicii medicale de o înaltă calitate. În viitorul apropiat va fi inaugurat şi un nou corp al instituţiei medicale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1075, Ultimul acces: 2026-06-17 10:54:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1