© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.12s...
Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, la Patriarhie[2012-10-27]Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat, vineri, 26 octombrie 2012, pe scena special amenajată în apropierea Catedralei Patriarhale, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.La sfânta slujbă oficiată pe Dealul Patriarhiei au fost prezenţi mii de credincioşi din toate colţurile ţării, dar şi pelerini care aşteaptă cu evlavie pentru a aduce cinstire sfintelor moaşte aşezate spre închinare în baldachinul special amenajat. „Este necesar să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate zilele parcurse până astăzi şi să îi mulţumim pentru toate zilele cu care ne-a binecuvântat de la început. Ar fi potrivit să nu uităm niciodată ca fiecare dintre noi am fost în gândirea Sfintei Treimi. Am fost aşadar în iubirea cea veşnică a lui Dumnezeu şi fiind noi toţi din gândirea lui Dumnezeu, întrupându-ne din iubirea Lui şi din voinţa Lui suntem toţi la fel. Toţi avem aceeaşi origine divină, toţi suntem din aceeaşi gândire şi din aceeaşi voinţă a lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic. Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul 'Cantate Domine' al Seminarului Teologic Ortodox 'Nifon Mitropolitul' din Bucureşti. Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, într-o familie de ţărani din satul Basarabi, în sudul Dunării, aparţinând în vremea aceea regatului Bulgariei. Sfântul Dimitrie a purtat din fragedă pruncie lupte acerbe pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune. Într-o zi, pe când se dusese cu animalele la păscut, a călcat pe un cuib acoperit de ierburi şi a strivit puişorii care se aflau în el. Profund mâhnit, s-a hotărât, spre pocăinţă, să lase desculţ timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, faptă considerată de el a fi ca o crimă. Mai târziu, s-a ataşat unei comunităţi monastice, iar după ce a ucenicit cele ale ascultării, s-a retras în pădure, unde şi-a statornicit adăpostul într-o peşteră, aproape de râul Lom, neştiut de oameni şi aducând zi şi noapte rugăciunile şi lacrimile sale ca ofrandă lui Dumnezeu. Cunoscând dinainte ziua morţii sale, s-a întins între două lespezi de piatră şi şi-a dat în pace sufletul lui Dumnezeu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 854, Ultimul acces: 2026-06-13 16:39:49
|
Timp total: 0.13s...
[]:1
