DORUL DUPA BASARABIA ROBITA - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri
Ştiri de azi
Ştiri Actuale
Arhivă Ştiri 2026
Arhivă Ştiri 2025
Arhivă Ştiri 2024
Arhivă Ştiri 2023
Arhivă Ştiri 2022
Arhivă Ştiri 2021
Arhivă Ştiri 2020
Arhivă Ştiri 2019
Arhivă Ştiri 2018
Arhivă Ştiri 2017
Arhivă Ştiri 2016
Arhivă Ştiri 2015
Arhivă Ştiri 2014
Arhivă Ştiri 2013
Arhivă Ştiri 2012
Arhivă Ştiri 2011
Arhivă Ştiri 2010
Arhivă Ştiri 2009
Arhivă Ştiri 2008
Arhivă Ştiri 2007
Arhivă Ştiri 2006
Arhivă Ştiri 2005
Top Toate Ştirile
Top Ştiri Actuale
Ştiri necitite
Sugeraţi Ştiri
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

DORUL DUPA BASARABIA ROBITA

[2012-11-07]
Porfirie Fala
21.04.1941,
Ramnicul Sarat

(Conferinta tinuta la 21 aprilie 1941, a doua zi de Sfintele Pasti in Ramnicul Sarat cu prilejul serbarii religioase date de parohia bisericii “Sfintul Nicolae” din acelasi oras. A fost publicata in “Luminatorul” a. 1941, 9-12)

Sint bejenar, refugiat din Basarabia, din partile Baltene si in acest an de scirba romaneasca mare, cind ni s-a hacuit Tara din toate partile, apoi in zilele sarbatorii Sfintei Invieri in cele mai mari zile crestinesti sio de cea mai mare bucurie crestineasca, pe linga obiceiul crestinesc de a zice cu mare bucurie si cu mare mingiiere unu altuia “Hristos a inviat”, trebuie sa mai zicem: “Deie Dumnezeu sa invieze norocul nostru romanesc – intregirea Patriei noastre!”.
Cerem de la Dumnezeu noroc, pentru ca in viata popoarelor, ca si in viata fiecarui om in deosebi, lucreaza doua puteri: mintea si norocul. Mintea este puterea de gindire a omului, iar norocul, este imprejurarea prielnica din care omul isi savirseste fapta dorita, si imprejurarilor prielnice le zicem Noroc. Iar imprejurarilor neprielnice le zicem Nenoroc, sau nenorocire. Vox populi romanesc, adica vorba poporului roman, despre noroc zicem: “Degeaba te scoli de noapte daca nu-i noroc si parte”;
“Norocul ii ca porcul, de cine se tine, apoi se tine lipca, se tine grapa.”
Si despre minte se zice:”Norocul il cauta pe om, si cine are minte se foloseste de dinsul, iar cine n-are minte da cu piciorul intrinsul; da cu piciorul si pe urma ii duce dorul”;
sau: “Norocul bate la usa omului, si cel cu minte ii deschide usa iar cel prost ii inchide usa”.
Dupa imprejurarile grele de azi pentru toate tarile mici cum este si Romania noastra, trebuie sa cerem de la Dumnezeu noroc, pentru ca noi, asezati aici in Dacia Imparatului Traian, intii am fost in calea sleahului, drumului mare al puhoaielor barbare, ce navaleau din Asia in Europa si al doilea sintem inconjurati si de noroade dusmane noua. Deaceia strabunii nostri, care ne cirmuiau, adica Domnii si boierii, traind in asezarea aceasta grea a Tarii Romanesti, mai mult in nadejdea lui Dumnezeu duceau cirma tarii; deaceia nicaieri in alta tara nu sunt asa de multe biserici si manastiri, spitaluri, poduri si fintini, facute de pomana de domni si de boieri, ca in Romania; numai Stefan cel Mare cite sfinte lacasuri a facut? Deaceia Romania stiind ce e nevoia si necazul, a crezut si crede nevoia altuia si a fost totdeauna tara gazduirii si oplosirii: ea, Romania, a oplosit moldovenii basarabeni, refugiati dupa rapirea Basarabiei de rusi la 1812, a oplosit sectele religioase ruse fugite din Rusia, a oplosit rusii taristi scapati din Rusia bolsevica; a oplosit polonezii; si azi ne oploseste si pe noi romanii refugiati si deacea trebuie, urmand pilda stramosilor nostri, sa ne intarim in credinta si cu smirenie mare sa-l rugam pe atotputernicul Dumnezeu, sa ridice pedeapsa de pe noi, romanii ciuntirea tarii, si sa ne deia ajutor si noroc ca sa ni se faca tara la loc; iar nmoi, refugiatii, sa multumim lui Dumnezeu si Tarii Romanesti pentru ospitalitate; pentru ca si oficialitatile si populatia toata din vechiul Regat, de cum am pasit maul Prutului in Romania, ne-au dat ajutor, ne-au primit si ne-au ospatat cu toata dragostea romaneasca si crestineasca, raminind ca la rindul nostru, venind vremea, sa ne facem si noi datoria de primire fata de gazduitorii nostri de azi.
Noi, cei refugiati din Basarabia, plingem dupa Basarabia, si plingem pentru ca acest plins este un lucru firesc, fiecare om in departare de locurile lui natale, locurile nasterii, tinjeste dupa leaganul copilariei si dupa locul tineretilor si vietii lui; tinjeste, ca este smuls din locul, unde a prins radacini cu trupul si cu sufletul; dar azi la noi refugiatii acest plins nu este o singura nostalgie, ci este un plins cel mai amar; la nostalgie s-a mai adaugat veninul amarului, pentru ca am fost prinsi de silinta parasirii gospodariei si pamantului nostru parintesc, s-au agonisit cu sudoarea noastra, fara veste, pe neasteptate; si am lasat totul si n-am plecat, dar am fugit mai toti refugiatii cu traista pe bat si cu cit a fost pe noi:
Parca am fost vinovati cu ceva dinaintea bolsevicilor?
Parca am fost prinsi cu ceva, ce am furat de la dinsii?
Parca am fost vinovati, ca ne-am nascut, trait si muncit, din neam in neam pe pamantul Basarabiei???…
Amara si nemaipomenita nedreptate si amara si nemaipomenita prada ne-au facut noua basarabenilor, bolsevicii??…
A mai suferit Basarabia navaliri, dar una ca aceasta n-a patit?
S-a mai rapit o data de rusi Basarabia la 1812, dar asa ris si asa prada cum au facut azi bolsevicii in Basarabia, atunci nu s-a facut. Si de ce? De aceia ca, atunci la 1812, moldovenii basarabeni erau sub judecata mintii si obrazului de imparat si obrazului de, boier, de “obraz subtire” care cum zice vorba-, “cu multa cheltuiala se tine”; iar azi Basarabia este sub judecata mintii si obrazului jidanului, golanului si tilharului, cum iarasi se zice: “Obraz de chele ra si rapanoasa, ori o bate ori o lasa”.
Vorba ceea: “Sa te fereasca Dumnezeu, sa ramii sa te judece un soi rau, pentru ca tiganul, cind a ajuns imparat intii pe tata-sau l-a spinzurat”.
A venit vremea tilharului si femeii netrebnice?
Dar, fratilor, pe linga aceasta amaraciune romanul refugiat si nerefugiat, care este constient, intelept si iubitor de Patrie, are inca o mai mare amaraciune, - amaraciune pentru ca ni s-a hacuit Tara.
Dar ca Basarabia este frumoasa si manoasa, dar dece n-am ramas acolo pe loc, la bolsevici si am venit in Romania veche?
N-am ramas, fratilor, pentru ca noi, romanii, nu putem trai in regimul, in rinduiala bolsevica unde omul traieste in hurta, in gramada, in cireada ca vitele, si nu ca la noi fiecare la casa lui; pentru ca acolo nu-i regimul nostru romanesc, dupa care am trait noi din mosi stramosi, si dupa care a trait si traieste toata lumea, afara de bolsevici. Vorba batrinilor nostri: “Ce folos de lapte gros, daca e intr-un burduf de ciine, si nu-l mininca nime.”
Regimul bolsevic nici poporul rusesc nu-i convine, si cu toate acestea traieste sub acest regim vre-o 23 de ani, si dece? Dar iata dece:
Inca de la rastignirea mintuitorului nostru Isus Hristos s-au facut doua tabere de lupta, - una din cei care au urmat invatatura lui Hristos si s-au numit crestini; si alta tabara s-a facut din cei, care i-au urmat pe Iuda, vinzatorul lui Hristos, fariseilor cu treizeci de arginti, si acesti adepti ai Iudei, numiti si ei iudei sau jidani; de atunci cauta, prin orice mijloace, caderea, nimicirea, injosirea. Si subjugarea crestinilor; cu propoganda lor ascunsa si sireata staruiesc a-i dezbina pe crestini in cit mai multe partide, in cit mai multe secte religioase si chiar ateisti si anarhisti se silesc sa-i faca; si invrajbindu-i astfel ii slabesc ca sa-i poata mai usor stapini; ca un mijloc de lupta, pentru a-i slabi si apoi stapini pe crestini; jidanul Carl Marx a iscodit asazisul “comunism”; si acest comunism nu este o doctrina sociala, ci este o metoda pentru a risipi, pentru a distruge viata obsteasca naturala a popoarelor crestine, viata zamislita si crescuta potrivit locului, vremii si nevoilor poporului.
Dar se stie ca numai ceia, ce face Dumnezeu, este vesnic, fara sfirsit; iar ceea ce face omul, este vremelnic, se risipeste. Deci ceea ce fac bolsevicii, e trecator. A fost imparatia mare a persienilor; a fost imparatia lui Alexandru Macedon; a fost imparatia Romanilor; tot au fost si au fost, si v-a veni vremea ca, si despre schinjuitorii nostri, despre bolsevici se zice “au fost”.
Toate vor trece, numai dreptatea v-a ramine?
Metodele iudeilor pentru a ajunge la stapanirea lumii crestine sint: invrajbeste, dezbina, slabeste si stapaneste; pentru acest scop acesti pagini propaga desfiintarea religiei, care este ocrotirea moralei, temeliei vietii omenesti, desfiintarea familiei, temeliei vietii obstesti; desfiintarea natiunilor si de aici desfiintarea iubirii de patrie, care este legamintul vietii obstesti; mai in scurt propaga desfiintarea tuturor temeliilor vietii obstesti crestinesti, si-i dezarmeaza astfel pe crestini de toate armele vietii lor sociale, ca sa-i prosteasca si sa-i stapinesca, ca sa-i poata stapini, cum s-a intimplat in Rusia dupa ce au desfiintat imperiul si au instalat bolsevismul; si cum se silesc sa faca si in biata noastra Basarabie acum dupa ce au rapit-o din trupul tarii noastre.
Asa ca marxsismul, sau comunismul, este un tun iscodit, pentru ca iudeii sa-i puna sub calciiul lor pe crestini. Deci daca germanul Crup a iscodit atitea tunuri de otel, apoi jidanul Karl Marx a iscodit numai un tun, dar cel mai mare tun pentru ca acest tun distruge mai mult ca tunurile de otel; il amagesc pe om; ca tot e a lui, si omul crede si munceste ca vita numai pe imbracaminte, cind le abate te dizjuga.
Jidanii au legaturi ascunse, mutuale nu numai in Rusia bolsevica, dar peste tot locul, unde se afla ei, si mutual, in ascuns conduc Rusia azi.
Traiul romanului numai atunci este bun, este in tihna, cind trupul tarii lui este intreg, asa cum l-a last Dumnezeu de la Nistru pina la Tisa.
Trupul Tarii este ca si trupul omului: razleteste de la trup o mina ori un ochi, si partile razletite nu pot trai fara trupul, de la care sunt rupte; si trupul fara ele slabeste, o duce greu; iar chiar unele parti precum este capul, trupul moare. Asa este si cu ciuntirea tarilor, si asa este si cu ciuntirea tarii noastre. Vedeti dar ca, paguba fiecarui cetatean al ei.
Omul se naste cetatean, se naste in cetate, in tovarasie, in tara; cetatea tara cea intii a omului este familia – tata, mama, fratii si surorile; si apoi dupa ce se casatoreste, intra cu traiul in familia cea mare, intra in viata tarii lui. Deci omul o parte apartine siesi si o parte apartine cetatii, adica tarii lui, dupa cum ne arata si radacina de intelepciune, spusa in legenda religioasa a poporului nostru roman, numai: “una tie Doamne, una mie Doamne”, din care voi scoate aici pe scurt miezul invataturii ei: “Se spune ca, de demult, cind era lumea rara si largirile finatelor si padurilor fara sfirsit, era un cioban crescut in aceste larguri cu turma lui de oi; ciobanul acesta nu stia multe, ci numai una si buna: stia el de la parintii lui sa creada in Dumnezeu si sa nu faca nimanui rau; lui Dumnezeu se ruga astfel: sarea peste cirja si zicea, “una tie Doamne”, si apoi sarea inapoi peste cirja lui ciobaneasca si zicea “una mie Doamne”; aceasta rugaciune a lui insemna ca, din tot, ce avea el, o parte era a lui Dumnezeu, si o parte era a lui, asa daca venea omul la stina lui si minca urda ori cas, si-i multumea lui, el zicea: “nu-mi multumi mie, omule, multumeste lui Dumnezeu, pentru ca aici la mine din ceea ce este, o jumatate este a lui Dumnezeu, si o jumatate este a mea; si eu din partea lui Dumnezeu ti-am dat; sa-ti fi dat din partea mea; poate ca imi pare rau, ca asa este lacomia omului”.
Mintea ciobanului, omului crescut in sinul naturii, i-a facut credinta, religia ca, din tot ce avea el, jumatate sa dee pentru faptele placute lui Dumnezeu, adica pentru altii, pentru aproapele sau, si jumatate pentru sine.
Aceasta invatatura din scoala naturii ne arata ca, omul este dator sa fie credincios slujitor al tarii sale; si iata dece trebuie sa implinim poruncile steagului nostru: “Romane, tine minte Legea, Tara si Neamul”.
Si iata dece si marele imparat Alexandru Macedon ne-a dat o asemenea pilda de credinta fata de tara, a carei cetatean esti:
A venit la imparatul Alexandru o femeie si se jeluia, ca barbatul ei este om rau pentru dinsa si lui – Imparatului – ii este dusman, socotind ca imparatul l-a omori pe barbatul ei; “insa nu-i cum vrea omul, ci cum vrea Domnul; Alexandru dupa ce a ascultat jalba femeii a poruncit: “taiati-i lmba! Pentru ca nu i se cuvine femeii sa-si birfeasca barbatul; blastamat cel ce va, hrani pe vinzatorul de cetate si pe dusmanul din casa!” (casa inseamna familia).
Cuvintele Marelui Monarh iarasi ne sint de mare invatatura ca, trebuie sa fim credinciosi cu desavirsire patriei noastre, Romaniei. Si fiind dat, ca tara noastra este asezata in locul neprielnic si inconjurata de dusmani, cel mai mare fiind bolsevicul, si din care pricina ea, tara noastra, a trait, dupa cum ne arata istoria ei, mai mult cu nadejdea in Dumnezeu, dovada vie de credinta in Dumnezeu fiind marele numar de manastiri si biserici, apoi si noi urmasii, sa mergem cu credinta fata de tara si biserica tot pe aceea carare a stramosilor, care povatuiau tara si din care cel mai de pilda este Stefan Voda cel Mare si Sfint.
Se stie ca, trupul fiecareia vietati si deci si trupul vietatii numita Om are organ de conduita, are cap; fara alta parte de trup omul traieste; asemenea si trupul obstesc, adica o tara, are cap si fara acel cap nu poate trai; capul tarii este stapinul ei, si trupul este poporul stapinit si cirmuit de stapin.
In vorba mea am facut asemanari, comparatii, intre familie si tara, intre vietati si om, pentru ca daca invatatii isi i-au indrazneala de a zice ca, un atom reprezinta Universul, si deci fac o semnanare intre doua masuri asa de indepartate una de alta, apoi eu socot ca, n-am luat asupra mea mare indrazneala, cind pentru lamurirea celor spuse am asemanat familia cu tara, cu statul, si vietuitoarea cu omul; putem sa mai aducem aici o semanare – fiecare vietuitoare reprezinta globul pamintului, reprezinta pe tata sau, pe pamint, pentru ca pamintul naste, si le tine pe toate vietuitoarele de la nastere pina la moartea lor. Omul de pilda; este o bucata de pamint miscatoare, si precum pamintul are intr-insul apa tsi buricul sau fierbinteala asemenea si omul are intr-insul apa-singe care din puterea vazduhului si soarelui este rosie si intr-insul are fierbinteala.
Despre asemanari putem zice pe limba noastra moldoveneasca populara: “cum ii facuta Ileana, asa-i tesuta si Ioana, asa-i tesuta si buruiana” adica si domeniul uman, si domeniul vegetal sunt la fel cu nasterea, traiul, batrinetele, adincile batrinete si moartea.
Dar sa lasam ilustratia cu asemanarile si sa trecem la firul vorbei noastre.
In limba mea moldoveneasca din Basarabia v-am infatisat o “ieremiada”, un plins al nostru, al refugiatilor si mai ales al refugiatilor basarabeni, pentru ca tara noastra, Romania, la 26 – 27 iunie 1940, cind a primit nota ultimativa de la Moskova, ca indata sa iasa din Basarabia si s-o cedeze lor, rusilor, se afla intr-o stare grea; nota aceasta i-a fost fara veste, pe neasteptate si deaceia nu ne-a putut apara Basarabia si de asta si noi am cazut prada strainului, fiind numai cu sufletul din Basarabia de peste Prut in Regatul Vechi.
Sa fugi din paretii tai si din gospodaria ta, lasind totul, numai cu cit este pe tine, parca au furat ceva si te temi sa nu te prinda!!! Amara durere.
Pe samne rau am mai gresit noi; sau parintii nostri, si l-am mihnit pe Dumnezeu, de ne-a pedepsit cu atitea navaliri; chiar satul meu natal Butesti, sat de razesi, a fost in alt loc, intr-un loc spre amiaza cu vre-o doi km de cum sta el azi; acolo in locul vechi tatarii le-au dat foc si satului, si bisericii, azi ramin numai ca semn locul altarului si prestolului, fiind acoperit acest loc de catre credinciosi cu o gramada de bolovani de piatra. Deaceia dupa atitea suferinte a si ramas de la batrinii razesi vorba: “Turcu-i lupu, rusu-i ursu, iar sarmanul moldovanul, cvind ii oae cind ii vaca; - cind il tunde, cind il mulge, - asta-i neneaua!”
Dar sa ne mingiiem, si sa zicem: “Sa ne fereasca Dumnezeu de mai rau. Mai inainte, din vechime, in vremea miscarii tuturor noroadelor, cind dreptatea era in virful maciucii, si se pradau popor cu popor si din aceasta pricina omul avea viata cu carul cu doua protapuri si cu risnita in osia carului; si la nevoie si secete, spun batrinii, macinau in risnita ciocalai de papusoi, ciuline de balta si ciuline de cimp, faceau si mincau maliga, ori turta coapta in sperla focului, a fost si mai rau; si batrinii nostrii cu credinta mare in dumnezeu la aceste nevoi si nenorociri se rugau lui Dumnezeu, sa-i scape din greutati, mincau ce puteau, au trait si ne-au nascut pe noi, istea de fata.
Dar noi azi in refugiu, fiind asezati de stapinirea noastra romaneasca in slujbe si primind leafa si pensia, iar cei muncitori manuali asezati in servicii potrivit mestesugului lor, o ducem cu mult mai bine, decit bunicii nostri la nevoile aratate.
Ne aflam in Tara noastra Romaneasca, intre romani si crestini ca si noi, avind cuvint bun si bunavointa si din partea autoritatilor si din partea cetatenilor; iar astazi serbam impreuna cu fratii munteni, Sfintele Pasti cu bucurie crestineasca.
Desi am cazut in stare grea, trebuie sa nadajduim pe bunul Dumnezeu ca, Romania, fiind intovarasita cu Germania si Italia, tovarasi vrednici si de priinta, isi va vindeca ranile suferite din nenorocitul an 1940 si pe noi ne va aseza iar la locurile noastre.
Multe a trait bietul, popor romanesc si a scapat, a scapa si din nevoia de azi; deaceia batrinii nostri ne-au si lasat cuvintele: “Multe-am tras si nu ne-am ras, nici de asta nu ne-om tunde”. (Rasul si tunsul in vechime erau o pedeapsa si o rusine.)
Apoi incheindu-mi cuvintul, zic vorba de la inceput. Sa dea Dumnezeu, sa invieze intregirea tarii noastre de la Nistru pin la Tisa, iar Stapinului Nostru, Regele Mihai I si conducatorului statului Roman, Domnului General I. Antonescu, sa le daruiasca Dumnezeu ani multi si buni, sanatate si noroc ca bine sa ne povatuiasca.

Sursa: Gheorghie Ianachevici

Contor Accesări: 1047, Ultimul acces: 2026-06-08 23:46:34