PS Martin Roos despre Papa Francisc[2013-03-19]Într-un mesaj trimis preoților și credincioșilor din Dieceza de Timișoara, PS Martin Roos mulțumește pentru că "Bunul Dumnezeu a dăruit un nou Părinte poporului Său, iar Bisericii un nou cap vizibil în persoana Eminenței Sale Jorge Mario Cardinal Bergoglio, care îi succedă Sfântului Părinte Papa emerit Benedict al XVI-lea la cârma Bisericii lui Cristos". După ce subliniază că este pentru prima oară când un Pontif își ia numele de Francisc, Episcopul de Timișoara spune că "Sfântul Francisc, sărăcuțul din Assisi, cel care a renunțat la tot și la toate pentru a trăi în mod deplin Evanghelia, a fost, se pare, modelul și imaginea călăuzitoare a actualului Sfânt Părinte în activitatea sa de până acum, ca arhiepiscop de Buenos Aires. Este cunoscut faptul că grija arhiepiscopului din capitala argentiniană a fost îndreptată până acum în mod special către cei săraci și defavorizați."Sfântul Părinte Papa Francisc s-a născut la Buenos Aires la 17 decembrie 1936 ca fiu al unor imigranți italieni; el a devenit ulterior călugăr al Ordinului Iezuiților și a fost sfințit preot la data de 13 decembrie 1969. Sfântul Părinte Papa, de acum fericitul Ioan Paul al II-lea, l-a numit în anul 1992 ca episcop auxiliar de Buenos Aires, iar în anul 1997 ca și arhiepiscop coadjutor al aceleiași arhidieceze, a cărei conducere a preluat-o în anul 1998 ca și episcop diecezan. Tot Fericitul Ioan Paul al II-lea l-a numit pe arhiepiscopul de Buenos Aires în anul 2001 ca membru al Colegiului Cardinalilor. Se pare că deja la Conclavul din anul 2005 Cardinalul Bergoglio a primit un însemnat număr de voturi. Mesajul continuă cu câteva date biografice despre Cardinalul Bergoglio, după care este inclus textul telegramei pe care Episcopul i-a trimis-o Papei cu câteva zile în urmă. Citim în acest mesaj: "Alegerea Sanctității Voastre ca urmaș al Sfântului Apostol Petru este pentru clerul Diecezei de Timișoara un semn de speranță, dar și de certitudine și încredere că Bunul Dumnezeu nu își părăsește niciodată poporul și Biserica Sa. În rugăciunile noastre și în celebrarea Sfintei Euharistii dorim să însoțim mandatul și activitatea Sanctității Voastre și să urmăm îndeaproape și cu fidelitate îndrumările pe care ni le veți adresa. Întru acestea, poporul, clerul și Episcopul Diecezei de Timișoara, din România, vă roagă să ne acordați binecuvântarea paternă a Sanctității Voastre." Episcopul își încheie mesajul spunând: "Cele ce i-am promis prin aceste cuvinte noului Sfânt Părinte, dorim să le și împlinim cu fidelitate și ascultare. Fie ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze începutul Pontificatului Sfântului Părinte Papa Francisc, făcându-l roditor pentru Biserica lui Cristos Catolică și pentru întreaga lume." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 867, Ultimul acces: 2026-07-30 07:25:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1