Olimpiada Națională de Religie la Roman - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Olimpiada Națională de Religie la Roman

[2013-04-09]
În perioada 3-6 aprilie 2013, Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman, județul Neamț, a găzduit Olimpiada Națională de Religie - limba română, cultele romano-catolic și greco-catolic, clasele VII-XII, ajunsă în 2013 la ediția a IV-a.
Sâmbătă, 6 aprilie 2013, ziua a patra și ultima a olimpiadei naționale, a fost marcată de festivitatea de premiere a celor mai merituoși dintre elevii participanți. La ceremonie au luat parte oaspeți de seamă: PS Petru Gherghel, Episcop de Iași, pr. Emilian Cătălin, ministrul provincial al Provinciei "Sfântul Iosif" al Ordinului Fraților Minori Conventuali din România, domnul avocat dr. Ioan Chelaru, senator, prof. dr. Viorel Stan, inspector școlar general al ISJ Neamț, care au rostit alocuțiuni în deschiderea ceremoniei de premiere. A urmat apoi decernarea premiilor care au constat în bani și obiecte cu specific religios (CD-uri și cărți). Sponsori au fost: Episcopia Romano-Catolică de Iași, Ministerul Educației Naționale, Consiliul Județean Neamț și Primăria Roman pentru generozitate și bunăvoință. S-au acordat 40 de premii I, II, III și mențiuni precum și o serie de premii speciale.
Pe situl Ercis.ro este dată lista premiilor I, II, III și mențiuni. Redăm în continuare doar primul loc pentru fiecare clasă. Clasa a VII-a: Farcaș A. Adriana, Școala Gimnazială nr. 1 - Faraoani, Bacău. Clasa a VIII-a: Ghiuzan Antonela Carla, Liceul Tehnologic Adjudeni, Neamț. Clasa a IX-a: Pop I.D. Ioan Răzvan, Colegiul Romano-Catolic "Sfântul Iosif" București. Clasa a IX-a, profil teologie: Funduc Iulia Florina, Colegiul Greco-Catolic "Timotei Cipariu" București. Clasa a X-a: Ghervase A. Irina Mădălina, Colegiul Național "Gheorghe Vrânceanu" Bacău. Clasa a X-a, profil teologie: Petrișor Emanuel, Liceul Pedagogic " Vasile Lupu" Iași. Clasa a XI-a: Fercu I. Gabriela, Colegiul Național "Vasile Alecsandri" Bacău. Clasa a XI-a, profil teologie: Ilinca Marius Cornel, Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" Roman. Clasa a XII-a: Bacoiu S. Diana Mădălina, Colegiul Național "Gheorghe Vrânceanu" Bacău. Clasa a XII-a, profil teologie: Balica G. Bianca Florena, Liceul Teologic Romano-Catolic "Gerhardinum" Timișoara.
La finalul ceremoniei, pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc, OFMConv., președintele Comisiei Centrale, a ținut să mulțumească tuturor celor care s-au implicat în buna organizare și desfășurarea a Olimpiadei: pr. prof. dr. Eugen Răchiteanu, guardian, pr. Teofil Petrișor, rector, pr. prof. Cristinel Sociu, director, părintelui Ionel Fechetă, econom, profesorilor însoțitori și profesorilor care i-au pregătit pe elevi, secretariatului și, nu în ultimul rând, elevilor care au asigurat serviciile gospodărești-administrative și buna dispoziție a participanților. Toți cei prezenți au primit binecuvântarea PS Petru Gherghel, după care fiecare s-a îndreptat spre casă, nu înainte de a-și exprima mulțumirea și satisfacția pentru cum a decurs această a patra ediție a Olimpiadei Naționale de Religie. (după materialul semnat de prof. Paula-Odille Dogan)
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 868, Ultimul acces: 2026-07-30 21:47:51