Primii sfinți ai Papei Francisc (I) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Primii sfinți ai Papei Francisc (I)

[2013-05-13]
Numerele primelor canonizări ale Papei Francisc sunt deja un mic record. Duminică, 12 mai 2013, în Piața San Pietro, Pontiful a ridicat la cinstea altarelor 802 sfinți. Dintre aceștia, 800 sunt martiri, căzuți la Otranto în timpul asediului turcilor în anul 1480. Celelalte două sunt surori fondatoare de congregații călugărești: Laura Montoya y Upegui - prima sfântă din Columbia, care este canonizată de primul Papă latino-american din istorie - și mexicanca Maria Guadalupe Garcia Zabala. Nicola Gori a realizat un interviu pentru L'Osservatore Romano cu Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților. Vă oferim prima parte a interviului apărut în traducere pe Ercis.ro.
- Să începem de la martirii de la Otranto, a căror viață prezintă aspecte exemplare atât din punct de vedere istoric cât și din punct de vedere religios.
- De fapt, este vorba de un eveniment, prin multe aspecte, singular. După cucerirea Constantinopolului în 1453, imperiul otoman avea ca țintă expansiunea în sudul Italiei. Pentru aceasta, la 28 iulie 1480, o flotă de circa 140 de nave cu 15.000 de oameni a apărut în largul orașului Otranto, care avea pe atunci nu mai mult de 6.000 de locuitori. Planul era acela de a începe de la punctul extrem al peninsulei pentru a cuceri sudul Italiei. În acel moment, apărarea orașului era împrăștiată, pentru că prezidiul aragonez era angajat din punct de vedere militar în Toscana. La cererea de a se preda, cei din Otranto au refuzat cu hotărâre. Orașul a fost bombardat până la 12 august, când a fost cucerit de otomani, care l-au prăduit și au profanat catedrala, ucigându-l pe Arhiepiscopul Stefano, pe canonici și pe toți preoții și credincioșii care se refugiaseră în ea.
- Ce s-a întâmplat cu ceilalți locuitori ai orașului care au scăpat de măcel?
- În ziua următoare, comandantul flotei, Gedik Achmed Pașa, creștin cu origini albaneze convertit la islam, a ordonat ca toți bărbații rămași în viață - circa opt sute, de la cincisprezece ani în sus - să fie duși la tabăra turcească și constrânși să își renege credința. În fața acestei porunci, răspunsul lor a fost imediat și hotărât. L-a exprimat, în numele tuturor, laicul Antonio Primaldo, un meșteșugar umil, care a spus: "Noi credem în Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu, în care suntem mântuiți. Preferăm să murim de o mie de ori decât să îl renegăm și să ne facem musulmani". El a fost cel care i-a încurajat pe fiecare să persevereze în credință. În fața acestui refuz, Gedik Achmed Pașa a ordonat imediata execuție capitală a tuturor celor opt sute de bărbați din Otranto. Au fost decapitați și după aceea trupurile lor a fost sfâșiate. Timp de circa un an, cadavrele au zăcut neîngropate la locul supliciului, colina numită apoi a martirilor, până când au fost descoperite în mai 1481 de trupele aragoneze întoarse pentru a elibera orașul Otranto de otomani. Imediat, poporul i-a considerat martiri ai credinței și a început să îi venereze și să îi invoce. Rămășițele pământești au fost așezate în biserica apropiată și apoi transferate în catedrală. Unele din aceste trupuri au fost transportate, din voința lui Alfons de Aragon, la Napoli.
- Este semnificativ faptul că tocmai un laic i-a condus și i-a încurajat.
- Acel laic, cu credința celor simpli, fără divagații și fără dispute teologice, ajunge direct la centrul problemei, pentru că afirmația sa este de o claritate și de o simplitate dezarmante: noi credem în Isus Cristos în care suntem mântuiți. Preferăm să murim de o mie de ori decât să-l renegăm. Îmi vine în minte expresia micului Dominic Savio: "Moartea, dar nu păcatul". Lucrurile simple întemeiază credința creștinilor. Spunea Cardinalul Joseph Ratzinger, când lucram la Congregația pentru Doctrina Credinței: "Noi suntem aici nu atât pentru a discuta cu teologii, cât pentru a apăra credința credincioșilor, credința simplă a credincioșilor, care este și credința noastră". Iată pentru ce uneori avem rezerve cu privire la munca unor teologi, tocmai pentru că în loc să apere credința, contribuie la demolarea ei.
- Ce mesaj reiese pentru oamenii din timpul nostru?
- Înainte de toate, trebuie spus că acești 800 de martiri au salvat Italia în identitatea sa catolică și creștină. Evenimentul este singular din punct de vedere istoric pentru că a contribuit la oprirea expansiunii musulmane în Europa, mai înainte de Lepanto, în 1571, și mai înainte de asedierea Vienei, în 1683. Apoi, dintr-un punct de vedere religios, comportamentul acestor 800 de bărbați este un exemplu extraordinar de tărie creștină, de apărare a propriei identități baptismale. Și este și un strigăt de libertate a conștiinței, profund umilită de negarea drepturilor umane fundamentale. Nu se poate forța convertirea. Creștinismul a trăit mereu în această libertate.
- Această canonizare va putea avea implicații pozitive și asupra dialogului dintre religii?
- Eu cred că da, tocmai pentru că va repropune valoarea libertății conștiinței. Va scoate în evidență că orice persoană umană este liberă să mărturisească propria religie, dar nu să o impună.
- Au trebuit peste cinci sute de ani pentru a ajunge la canonizarea lor. Cum se explică acest lucru?
- Acești opt sute de bărbați au fost imediat recunoscuți și venerați ca martiri de către popor, care îi considera mijlocitori valoroși la Dumnezeu. Încă de atunci, Biserica din Otranto a celebrat cu evlavie comemorarea lor anuală, la 14 august. În mod oficial, prima investigație pentru beatificarea lor a avut loc în 1539. Apoi au urmat diferite procese și decrete pentru recunoașterea martiriului. După promulgarea decretului despre minune - vindecarea sorei Francesca Levote de un cancer în stadiu terminal - și după consistoriul din februarie, Papa Benedict al XVI-lea a fixat, ca unul dintre ultimele acte ale pontificatului său, data canonizării la 12 mai 2013.
(Sursa: ERCIS.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 705, Ultimul acces: 2026-07-31 02:42:06