Primii sfinţi ai Papei Francisc (I)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Primii sfinţi ai Papei Francisc (I)

[2013-05-13]

Numerele primelor canonizări ale Papei Francisc sunt deja un mic record. Duminică, 12 mai 2013, în Piaţa San Pietro, Pontiful a ridicat la cinstea altarelor 802 sfinţi. Dintre aceştia, 800 sunt martiri, căzuţi la Otranto în timpul asediului turcilor în anul 1480. Celelalte două sunt surori fondatoare de congregaţii călugăreşti: Laura Montoya y Upegui - prima sfântă din Columbia, care este canonizată de primul Papă latino-american din istorie - şi mexicanca Maria Guadalupe Garcia Zabala. Nicola Gori a realizat un interviu pentru L'Osservatore Romano cu Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Vă oferim prima parte a interviului apărut în traducere pe Ercis.ro.
- Să începem de la martirii de la Otranto, a căror viaţă prezintă aspecte exemplare atât din punct de vedere istoric cât şi din punct de vedere religios.
- De fapt, este vorba de un eveniment, prin multe aspecte, singular. După cucerirea Constantinopolului în 1453, imperiul otoman avea ca ţintă expansiunea în sudul Italiei. Pentru aceasta, la 28 iulie 1480, o flotă de circa 140 de nave cu 15.000 de oameni a apărut în largul oraşului Otranto, care avea pe atunci nu mai mult de 6.000 de locuitori. Planul era acela de a începe de la punctul extrem al peninsulei pentru a cuceri sudul Italiei. În acel moment, apărarea oraşului era împrăştiată, pentru că prezidiul aragonez era angajat din punct de vedere militar în Toscana. La cererea de a se preda, cei din Otranto au refuzat cu hotărâre. Oraşul a fost bombardat până la 12 august, când a fost cucerit de otomani, care l-au prăduit şi au profanat catedrala, ucigându-l pe Arhiepiscopul Stefano, pe canonici şi pe toţi preoţii şi credincioşii care se refugiaseră în ea.
- Ce s-a întâmplat cu ceilalţi locuitori ai oraşului care au scăpat de măcel?
- În ziua următoare, comandantul flotei, Gedik Achmed Paşa, creştin cu origini albaneze convertit la islam, a ordonat ca toţi bărbaţii rămaşi în viaţă - circa opt sute, de la cincisprezece ani în sus - să fie duşi la tabăra turcească şi constrânşi să îşi renege credinţa. În faţa acestei porunci, răspunsul lor a fost imediat şi hotărât. L-a exprimat, în numele tuturor, laicul Antonio Primaldo, un meşteşugar umil, care a spus: "Noi credem în Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu, în care suntem mântuiţi. Preferăm să murim de o mie de ori decât să îl renegăm şi să ne facem musulmani". El a fost cel care i-a încurajat pe fiecare să persevereze în credinţă. În faţa acestui refuz, Gedik Achmed Paşa a ordonat imediata execuţie capitală a tuturor celor opt sute de bărbaţi din Otranto. Au fost decapitaţi şi după aceea trupurile lor a fost sfâşiate. Timp de circa un an, cadavrele au zăcut neîngropate la locul supliciului, colina numită apoi a martirilor, până când au fost descoperite în mai 1481 de trupele aragoneze întoarse pentru a elibera oraşul Otranto de otomani. Imediat, poporul i-a considerat martiri ai credinţei şi a început să îi venereze şi să îi invoce. Rămăşiţele pământeşti au fost aşezate în biserica apropiată şi apoi transferate în catedrală. Unele din aceste trupuri au fost transportate, din voinţa lui Alfons de Aragon, la Napoli.
- Este semnificativ faptul că tocmai un laic i-a condus şi i-a încurajat.
- Acel laic, cu credinţa celor simpli, fără divagaţii şi fără dispute teologice, ajunge direct la centrul problemei, pentru că afirmaţia sa este de o claritate şi de o simplitate dezarmante: noi credem în Isus Cristos în care suntem mântuiţi. Preferăm să murim de o mie de ori decât să-l renegăm. Îmi vine în minte expresia micului Dominic Savio: "Moartea, dar nu păcatul". Lucrurile simple întemeiază credinţa creştinilor. Spunea Cardinalul Joseph Ratzinger, când lucram la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei: "Noi suntem aici nu atât pentru a discuta cu teologii, cât pentru a apăra credinţa credincioşilor, credinţa simplă a credincioşilor, care este şi credinţa noastră". Iată pentru ce uneori avem rezerve cu privire la munca unor teologi, tocmai pentru că în loc să apere credinţa, contribuie la demolarea ei.
- Ce mesaj reiese pentru oamenii din timpul nostru?
- Înainte de toate, trebuie spus că aceşti 800 de martiri au salvat Italia în identitatea sa catolică şi creştină. Evenimentul este singular din punct de vedere istoric pentru că a contribuit la oprirea expansiunii musulmane în Europa, mai înainte de Lepanto, în 1571, şi mai înainte de asedierea Vienei, în 1683. Apoi, dintr-un punct de vedere religios, comportamentul acestor 800 de bărbaţi este un exemplu extraordinar de tărie creştină, de apărare a propriei identităţi baptismale. Şi este şi un strigăt de libertate a conştiinţei, profund umilită de negarea drepturilor umane fundamentale. Nu se poate forţa convertirea. Creştinismul a trăit mereu în această libertate.
- Această canonizare va putea avea implicaţii pozitive şi asupra dialogului dintre religii?
- Eu cred că da, tocmai pentru că va repropune valoarea libertăţii conştiinţei. Va scoate în evidenţă că orice persoană umană este liberă să mărturisească propria religie, dar nu să o impună.
- Au trebuit peste cinci sute de ani pentru a ajunge la canonizarea lor. Cum se explică acest lucru?
- Aceşti opt sute de bărbaţi au fost imediat recunoscuţi şi veneraţi ca martiri de către popor, care îi considera mijlocitori valoroşi la Dumnezeu. Încă de atunci, Biserica din Otranto a celebrat cu evlavie comemorarea lor anuală, la 14 august. În mod oficial, prima investigaţie pentru beatificarea lor a avut loc în 1539. Apoi au urmat diferite procese şi decrete pentru recunoaşterea martiriului. După promulgarea decretului despre minune - vindecarea sorei Francesca Levote de un cancer în stadiu terminal - şi după consistoriul din februarie, Papa Benedict al XVI-lea a fixat, ca unul dintre ultimele acte ale pontificatului său, data canonizării la 12 mai 2013.
(Sursa: ERCIS.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 705, Ultimul acces: 2026-07-31 02:42:06

Timp total: 0.03s...

[]:1