Sfinţii Trei Ierarhi, sărbătoriţi la Seminarul Teologic Botoşani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfinţii Trei Ierarhi, sărbătoriţi la Seminarul Teologic Botoşani

[2014-02-01]
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe“ din Botoşani, sărbătoarea dedicată Sfinţilor Trei Ierarhi, hramul tuturor şcolilor teologice, a debutat miercuri, 29 ianuarie 2014, cu prezentarea referatului „Actualitatea gândirii teologice a Sfinţilor Trei Ierarhi la început de mileniu“, susţinut de dl prof. Marius Râznic, la care au participat cadrele didactice şi elevii seminarişti, după care a urmat un miniconcert dedicat sărbătorii, susţinut de corul şcolii teologice, dirijat de pr. prof. Constantin Zăiceanu, informează “Ziarul Lumina”.
Manifestările au continuat în seara zilei de 29 ianuarie cu oficierea slujbei Vecerniei unită cu Litia, la Biserica „Sf. Cuv. Parascheva“ din oraş, la care au participat profesorii şi elevii seminarului. A doua zi, elevii şi profesorii au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiată în aceeaşi biserică, alături de mai multe oficialităţi botoşănene, locale şi judeţene, precum şi de reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean.
La final, pr. prof. Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe“ din Botoşani, a ţinut un cuvânt de învăţătură despre importanţa vieţii şi activităţii Sfinţilor Trei Ierarhi pentru elevii seminarişti.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 933, Ultimul acces: 2026-09-23 22:48:02