Papa Francisc: Este important să mergem duminica la Liturghie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Este important să mergem duminica la Liturghie

[2014-02-05]
Cateheza de astăzi a Sfântului Părinte s-a concentrat pe "Euharistie, [...] inima iniţierii creştine, [...] izvorul vieţii însăşi a Bisericii". "Cuvântul şi pâinea la Liturghie devin una, ca la Ultima Cină, când toate cuvintele lui Isus, toate semnele pe care le-a făcut, s-au condensat în gestul de frângere a pâinii şi de oferire a potirului, anticipare a jertfei crucii."
Papa Francisc a remarcat că gestul lui Isus de la Ultima Cină este "mulţumirea extremă adusă Tatălui pentru iubirea Sa, pentru milostivirea Sa" şi a amintit că "Mulţumire" în greacă se spune "euharistie". "De aceea Sacramentul se numeşte Euharistie: este mulţumirea supremă adusă Tatălui [...]. Iată pentru ce termenul Euharistie rezumă tot acel gest, care este împreună gest al lui Dumnezeu şi al omului, gest al lui Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat." Papa a repetat că de fiecare dată când celebrăm acest Sacrament nu facem o simplă amintire, ci "participăm la misterul pătimirii, morţii şi învierii lui Cristos". "Euharistia constituie apogeul acţiunii de mântuire a lui Dumnezeu: Domnul Isus, făcându-se pâine frântă pentru noi, revarsă de fapt asupra noastră toată milostivirea Sa şi iubirea Sa, aşa încât reînnoieşte inima noastră, existenţa noastră şi modul nostru de a ne relaţiona cu El şi cu fraţii."
La final a subliniat că "nu îi vom mulţumi niciodată suficient Domnului pentru darul pe care ni l-a oferit cu Euharistia! Este un dar atât de mare şi pentru aceasta este atât de important a merge la Liturghie duminica. A merge la Liturghie nu numai pentru a ne ruga, ci şi pentru a primi Împărtăşania, această pâine care este Trupul lui Isus Cristos care ne mântuieşte, ne iartă, ne uneşte cu Tatăl." După ce a insistat ca "în toate duminicile să mergem la Liturghie, pentru că este ziua proprie a învierii Domnului" a încheiat spunând: "este important ca să se pregătească bine copiii pentru Prima Împărtăşanie şi ca fiecare copil să o primească, pentru că este primul pas din această apartenenţă puternică la Isus Cristos, după Botez şi Mir".
Legături:
Textul integral al audienţei generale

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 891, Ultimul acces: 2026-09-25 06:03:14