Prezenţă arhierească la vernisarea Expoziţiei Teasc pentru memorie[2014-02-05]Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a participat la Galeriile de Artă „Artex”, din municipiul Râmnicu Vâlcea, la Vernisarea Expoziţiei „Teasc pentru memorie”, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.Expoziţia a fost una retrospectivă organizată în memoria artistului plastic Alexandru Nancu iar curator al evenimentului a fost criticul de artă Luiza Barcan. Cuvântul de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul a descoperit faptul că exponatele şi fotografiile din expoziţie reprezintă un recurs la memorie şi reflectă recunoştinţa, dragostea şi smerenia faţă de Dumnezeu, precum şi respectul faţă de credinţa poporului, manifestată prin grija faţă de bisericile de lemn din Vâlcea. Pentru restauratorul de biserici arta reprezintă un răspuns al vocaţiei de a crea, dar şi un reflex al unei vieţi spirituale intense. Alexandru Nancu a fost sculptor şi grafician. Născut pe 4 august 1959, în Bucureşti, a murit pe 8 februarie 2013. A absolvit Academia de Artă din Bucureşti în 1983. Membru fondator şi director al Fundaţiei HAR (iniţiatorul programelor „Habitat şi Artă în România“ şi „Tradiţie şi postmodernitate“), redactor şef al revistei „Ianus”, profesor asociat la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti – din 2001. A fost iniţiatorul taberelor de creaţie: Săliştea-Sibiu (1983), Măgura Buzăului (1984), Babadag (1986), Scînteia (1988), „Habitat şi Artă în România“ – Basarabi şi Rîmnicu-Vîlcea (1997, 1998-1999), „Tradiţie şi postmodernitate“ – Rîmnicu-Vîlcea (2000, 2001, 2002), „Brâncuşiana“ – Tîrgu Jiu (2002). Pasionat de literatură, filozofie, teologie şi istoria religiilor, a susţinut o teză de doctorat despre simbolurile geometrice primordiale, despre funcţiile lor semantice în istoria artei şi istoria religiilor. A iniţiat şi organizat Şcoala de Vară „Tradiţie şi postmodernitate“, în cadrul programului european „Cultură şi educaţie. Cultură 2000“, la Muzeul din Bujoreni, în perioada 2001-2005. Şcoala de vară a creat o comunitate alcătuită din artişti plastici, profesori universitari, oameni de litere, teologi şi arhitecţi, studenţi la arhitectură, muzeografi şi restauratori. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 844, Ultimul acces: 2026-09-24 10:46:57
|
Timp total: 0.05s...
[]:1