Sfinţire de biserică în Parohia Jilavele II, Protopopiatul Urziceni[2014-02-16]Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a fost prezent duminică, 16 februarie 2014, în mijlocul credincioşilor din localitatea Jilavele, Protopopiatul Urziceni, pentru a săvârşii sfinţirea (târnosirea) bisericii cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, informează site-ul sf-esc.ro.Programul liturgic a început cu slujba de sfinţire a bisericii, când Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, urmat de soborul de preoţi şi diaconi au înconjurat lăcaşul de cult. Unul dintre cele mai importante momente ale acestei slujbe a fost întocmirea Sfintei Mese, slujbă ce a consacrat altarul de jertfă, pentru a se putea slujii în condiţii canonice Sfânta Liturghie. După sfinţirea bisericii a urmat Sfânta Liturghie, la care au participat preoţii consilieri de la Centrul Eparhial, părintele protopop Bogdan Ionuţ Stancu, preoţi şi diaconi. Cu această ocazie Preasfinţia Sa a acordat ctitorului bisericii, domnul Ion Milea, Medalia aniversară a Episcopiei. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre fiul risipitor, despre iubirea Tatălui şi îndelunga Sa aşteptare, despre venirea „întru sine” şi întoarcerea la Tatăl iubitor. Toţi suntem chemaţi, în perioada Postului Mare, să săvârşim această călătorie pentru a ne bucura de marea minune a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Preasfinţia Sa l-a felicitat pe părintele paroh Daniel, pe ctitorul bisericii şi comunitatea parohială, care s-au implicat în ridicarea acestei frumoase biserici. La acest moment de sărbătoare pentru comunitatea din Jilavele, toţi credincioşii, copii, tineri, vârstnici, femei şi bărbaţi au avut bucuria unică, binecuvântată de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce aflate pe Sfânta Masă nou sfinţită. Preasfinţia Sa a vizitat bisericile parohiale din Jilavele I, Armăşeşti şi filia Bărbuleşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2010, Ultimul acces: 2026-09-25 03:40:43
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1