Patriarhul României a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală[2014-02-16]Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a oficiat în Duminica a 34-a după Rusalii, 16 februarie 2014, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice (n.r.: de la Sf. Evanghelist Luca capitolul 15, versetele de la 11 la 32) Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat învăţăturile duhovniceşti ce se desprind din aceasta: „Evanghelia aceasta a fost rânduită de Biserică spre a fi citită acum, în a doua duminică din perioada Triodului, ca să ne înveţe ce este strict important de făcut în toată perioada postului. Astfel, după rugăciunea smerită arătată în Pilda Vameşului şi a Fariseului urmează pocăinţa sinceră care se vede în Fiul risipitor care după o experienţă dureroasă a libertăţii sale se întoarce cerându-şi iertare de la părintele său. Aşadar, Evanghelia ne arată trei adevăruri mari. În primul rând ne arată puterea pocăinţei omului păcătos. În al doilea rând ne arată marea milostivire sau iubire milostivă compătimitoare a lui Dumnezeu. Al treilea mare adevăr pe care ni-l arată Evanghelia de astăzi este bucuria iertării omului păcătos care se pocăieşte şi a recuperării lui care prin păcate multe devine mort sufleteşte, dar prin pocăinţă înviază sufleteşte. De aceea, la sfârşitul Evangheliei tatăl spune: Fiul acesta era mort şi a înviat. Era pierdut şi s-a aflat. De asemenea, Evanghelia ne arată pe de o parte legătura între Parabola Fiului risipitor care se pocăieşte de păcatele sale şi se întoarce la casa părintească şi pe de altă parte Sfânta Taină a Pocăinţei sau Taina Spovedaniei care este şi taina împăcării omului cu Dumnezeu”. Dumnezeu respectă libertatea omului chiar dacă, adesea, această libertate este folosită contrar voii lui Dumnezeu Preafericirea Sa a evidenţiat faptul că Dumnezeu respectă libertatea omului chiar dacă de ce le mai multe ori acesta decide să o folosească greşit, îndepărtându-se de El: „Un tată avea doi copii, ne spune pilda. La un moment dat fiul cel tânăr cere partea sa de avere şi după puţină vreme pleacă de la casa părintească într-o direcţie necunoscută, într-o ţară îndepărtată, după cum spune Evanghelia. Acea ţară îndepărtată este spaţiul libertăţii omului care adesea pentru a-şi arăta libertatea şi maturitatea sa se înstrăinează de Dumnezeu. Ţara îndepărtată înseamnă înstrăinarea de Dumnezeu. În mod surprinzător tatăl împarte averea sa atât cât se cuvine acestui fiu mai tânăr şi îl lasă să meargă unde doreşte. Prin aceasta Evanghelia ne arată că Dumnezeu respectă libertatea omului chiar dacă adesea această libertate este folosită contrar voii lui Dumnezeu”. Cine nu se înfrânează de bună voie de la lăcomie va fi obligat să se înfrâneze fără voie Foametea mare a determinat schimbarea spirituală a fiului risipitor, a arătat Patriarhul României. Preafericirea Sa a subliniat înţelesurile duhovniceşti ale acestei sintagme: „Când a conştientizat ce era şi ce a ajuns şi-a venit în fire, căci el se înstrăinase nu numai de casa părintească, ci şi de sine însuşi prin înstrăinare de tatăl, de casa părintească, sub pretextul libertăţii. De aceea, spune Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi cere iertare. Acest sculându-mă arată nu doar o mişcare fizică, ci şi o mişcare spirituală. Astfel, conştientizează starea de cădere şi de decădere în care se află şi doreşte întoarcerea sau convertirea. Schimbarea felului de a gândi, de a fi şi de a făptui înseamnă întoarcerea sau convertirea. O tainică lucrare se vede şi în faptul că s-a făcut foamete mare în ţara aceea îndepărtată. Cum de a venit deodată o foamete mare în ţara depărtată? Ce înseamnă această mare lipsă de bunuri materiale? Înseamnă o pedagogie divină, o înţelepciune a lui Dumnezeu care adesea prin lipsuri materiale pe care le îngăduie oamenilor îi cheamă să-şi schimbe viaţa lor spirituală. Dificultăţile exterioare şi lipsurile materiale adesea devin o presiune asupra omului şi ulterior o chemare la trezire duhovnicească. Cu alte cuvinte, foametea mare a determinat schimbarea spirituală a acestui fiu risipitor. De aceea, se poate spune că cine nu se înfrânează de bună voie de la lăcomie va fi obligat să se înfrâneze fără voie. Adică, cine nu posteşte de bună voie va posti de nevoie. Astfel, fie îi va da medicul un program de postire, fie sărăcia, fie împrejurări nedeterminate de el. Deci, foametea mare este nu atât o pedeapsă de la Dumnezeu, cât o chemare la îndreptare ca şi criza economică care este rezultatul crizei spirituale. Ea ne îndeamnă să regândim modul nostru de a fi şi de a făptui, să revenim la izvorul binecuvântărilor care este Dumnezeu”. Dumnezeu se bucură de întoarcerea fiecărui păcătos După experienţa dramatică a libertăţii ca înstrăinare o omului de Dumnezeu tânărul risipitor se întoarce la casa tatălui său unde este primit cu bucurie de către acesta. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat faptul că bucuria tatăul pentru fiul risipitor reprezintă bucuria lui Dumnezeu pentru întoarcerea fiecărui păcătos: „Evanghelia ne spune că încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi nu a stat pe prispa casei ca să îl primească, ci văzându-l din departe a alergat înaintea lui. După ce fiul risipitor a zis: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, tatăl îndată l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Vedem aici că Dumnezeu se bucură de întoarcerea fiecărui păcătos, iar când omul păcătos face primii paşi spre spovedanie Dumnezeu iese în întâmpinare. Evanghelia arată că tatăl nu a mers cu pas domol, ci alergând. Când Dumnezeu vede că un om se întoarce la El să-şi ceară iertare şi să pună început bun pentru viaţa sa El îl întâmpină cu bucurie alergând spre cel care doreşte să-şi schimbe viaţa. Această alergare a tatălui spre fiul care se întoarce acasă arată iubirea milostivă a lui Dumnezeu şi ieşirea în întâmpinare a acelui care doreşte să se reîntâlnească cu Dumnezeu”. În continuare, Preafericitul Părinte Daniel a explicat semnificaţia bunurilor materiale pe care tatăl le oferă fiului reîntors acasă: „Haina cea dintâi este haina luminoasă pe care o primeşte omul la Botez. Însă, după botez omul pătează această haină nouă prin păcatele pe care le săvârşeşte şi de aceea prin Taina Pocăinţei se curăţă haina sufletului şi primim haina cea dintâi, adică haina sufletului iertat de păcate. Inelul pe care tatăl îl pune pe degetul fiului reîntors acasă înseamnă iubirea nesfârşită, statornică şi neschimbătoare a lui Dumnezeu faţă de noi. Încălţămintea semnifică harul sau ajutorul lui Dumnezeu de a călca peste spinii ispitelor, iar viţelul cel îngrăşat simbolizează Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie care se dăruieşte oamenilor după ce, prin Spovedanie, au primit iertarea păcatelor”. Evanghelia de astăzi este Evanghelia recuperării omului păcătos prin pocăinţă Preafericirea Sa a vorbit şi despre întristarea fiului mai mare la auzul veştii că tatăl l-a primit cu bucurie pe fratele său: „Atitudinea fiului mai mare reprezintă adesea pe oamenii ascultători, credincioşi, virtuoşi, care trăiesc în evlavie, dar care nu sunt suficient de milostivi şi de iertători faţă de oamenii păcătoşi care sunt primiţi în Biserică, cărora li se iartă păcatele şi li se dăruieşte Taina Sfintei Împărtăşanii. Evanghelia de astăzi este Evanghelia recuperării omului păcătos prin pocăinţă, dar şi a îndreptării omului virtuos prin sfat bun atunci când acesta este neiertător şi nemilostiv. Evanghelia ne arată cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu, cât de mare este bucuria recuperării omului păcătos care se pocăieşte şi cât de necesară este pocăinţa pentru înnoirea vieţii”. În cadrul Sfintei Liturghii, Patriarhul României a hirotonit diacon pe tânărul Valentin Nicolae, consilier în cadrul Sectorului canonico-juridic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pe seama Parohiei Cărămidarii de Jos, Sector 4 - Bucureşti. La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Daniel l-a felicitat pe noul diacon: „Este o mare bucurie pentru Catedrală, dar şi pentru Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Părintele Valentin Nicolae se află de mulţi ani în slujba Bisericii ca jurist. El este primul între cei şapte jurişti ai Centrului eparhial şi are pregătire juridică, dar şi teologică. A absolvit cu notă mare Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti. Ne-am gândit că este necesar ca un jurist care apără drepturile Bisericii şi care ajută foarte mult parohiile să-şi recupereze bunurile confiscate de regimul comunist să fie şi slujitor al Sfântului Altar pentru ca această lucrare a sa să fie considerată o lucrare sfântă, în folosul Bisericii cu un scop misionar de a ajuta parohiile sărace, pe cei bolnavi şi singuri. Îi dorim o diaconie binecuvântată, sfinţită prin rugăciune şi prin slujire. De asemenea, felicităm pe el şi pe părinţii săi care l-au născut şi l-au crescut în credinţă, pe duhovnicii şi profesorii care l-au format duhovniceşte şi familia care îl susţine în lucrarea sa slujitoare administrativă, iar acum şi în lucrarea liturgică prin rugăciune şi înţelegere”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 872, Ultimul acces: 2026-09-26 08:31:40
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1