Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (V)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (V)

[2015-01-28]

În 1949, tot lucrătorii Ministerului Cultelor aveau să înainteze conducerii de partid şi de stat un set de propuneri detaliate de limitare a componentelor organizatorice, economice şi a „influenţei idologice” ale monahismului. Pe componenta „forţei organizatorice” se propuneau următoarele: „1) Pentru limitarea numărului. Primele măsuri trebuie să urmărească împuţinarea numerică a monahilor. Cum s-a văzut, avem în total peste 8000 de călugări (inclusiv cei catolici, n.n. A.N.P). Acest număr e cu mult peste nevoile reale ale bisericilor respective (ortodoxă şi catolică, n.n., A.N.P.) şi el nu se explică decât prin unele rosturi pe care ele şi le-au adăugat în cursul vremii, rosturi care nu le mai pot regăsi astăzi. (…) Reducerea numărului va aduce şi curăţarea monahismului de elemente care nu au ce căuta acolo, fie că sunt simpli trântori, fie că au intrat acolo din motive care n-au nimic comun cu religia. Mai departe, în viitor, va trebui bine examinată atitudinea de luat faţă de cererile de deschidere de noi mănăstiri, atât din punct de vedere strict al religiei respective, cât şi din punct de vedere mai larg al vieţii publice în general. (…) 2) Concentrarea mănăstirilor. Numărul actual al mănăstirilor este mult prea mare, iar distribuţia teritorială nu corespunde unor nevoi reale religioase. De asemenea, foarte multe aşa-zise mănăstiri nu au condiţiile necesare pentru organizarea vieţii monahale: a) În general, toate mănăstirile care sunt în sate sau oraşe să fie desfiinţate, iar bisericile respective, transformate în parohii; b) Mănăstirile monumente istorice sau cele ce vor mai putea fi declarate să rămână cu personal strict necesar (1-2 persoane) şi care să nu fie neapărat monahal; c) Toate mănăstirile mici, cu călugări puţini sau fără posibilităţi de organizare sau de susţinere, să fie desfiinţate; d) Personalul monahal provenit în urma măsurilor de mai sus să fie concentrat în anumite mănăstiri cu posibilităţi de organizare. 3) Condiţii mai grele de primire în monahism. Prin aceste condiţii nu ne gândim la îmbunătăţirea calitativă a monahismului, ci prin ele trebuie să urmărim tot împuţinarea numărului celor ce intră, precum şi trierea din punct de vedere social şi politic a celor care intră în monahism. Socotim indicate următoarele măsuri: a) Să nu se dea voie să intre în călugărie la o vârstă prea timpurie. În prezent, foarte mulţi copii şi tineri sunt trecuţi în monahism la o vârstă când ei nu au toate elementele pentru a lua o astfel de hotărâre pentru toată viaţa lor. Satisfacerea serviciului militar şi a obligaţiunilor şcolare ar trebui să fie minimum care trebuie cerut; b) Intrarea în monahism trebuie să fie condiţionată şi de o autorizaţie din partea organelor statului (recte Ministerul Cultelor). În felul acesta se evită ca să intre în monahism cei care, prin trecutul lor politic, pot fi bănuiţi că se duc la mănăstire ca să caute un teren de activitate camuflată sau vor să se sustragă de la anumite datorii civile (procese, apropierea unui război etc.); c) O şcoală monahală (seminar) după o programă aprobată de stat, cu o durată de cel puţin patru ani. Numai absolvenţii acestei şcoli să poată intra în monahism”.
(Articol publicat în Ziarul Lumina)

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 1181, Ultimul acces: 2026-08-02 23:18:59

Timp total: 0.03s...

[]:1